Diomedes sau zelul religios

Eroi mari, pomeniţi, înălţaţi, mai departe alţi eroi, cei controversaţi, cei rătăciţi, cei... de fapt, cei mai puternici.

Diomedes, erou grec, aheu, luptător alături de Agamemnon, Ahile, Ulise şi ceilalţi împotriva Troiei. Viteaz necunoscut acum contemporaneităţii, exemplu de ocolit, înţelegere prea subtilă chiar şi acelor ce lucrează cu mitologia (nu este prea inclus în dicţionare). De ce? Ne răspunde Francis Bacon:

"Subiectul [...] este cu totul extraordinar şi unic în felul său, căci nu cunoaştem nici o fabulă în care să se spună că orice alt erou decât Diomedes ar fi rănit vreo divinitate."

"Fără milă" a reclamat Ahile la moartea prietenului Patrocle în acest război ce părea că nu se mai termină. Troia arăta că sunt zei şi de partea ei, nu numai a aheilor. Războiul lua o turnură sadică, răzbunătoare, şi Ahile, revoltat, mai mult emoţionat, îl omoară pe viteazul Hector, îi târâie cadavrul în jurul cetăţii, dar cedează rugăminţilor tatălui, regele Priam, ajuns în miez de noapte în cortul său, protejat de Afrodita şi înapoiază corpul spre a fi pregăti şi cinsti în funeraliile de a doua zi.

Ahile moare de săgeata trimisă de Paris, protejatul Afroditei. Ulterior, cu porţile dărâmate de ei, -de troieni, pentru a face loc marelui Cal de Lemn construit la îndemnul lui Ulise, Troia devine scena unui masacru fără precedent.

Alături de Agamemnon, Diomedes pătrunde în incinţile sacre, sunt omorâţi fără milă preoţi, copii şi vestale, cele care scapă sunt luate sclave.

Un alt erou, troian, Eneas încearcă să salveze zeii penaţi, ocrotitorii ginţii, ai cetăţii... Diomedes se interpune. "Fără milă" sună sabia ce lunecă pe marmura altarelor închinate zeiţei dragostei şi frumuseţii. Măreaţa Atena, căzută parcă cu capul pe pământ (căci numai noi oamenii judecăm greşit când suntem cu capul în nori), îndeamnă şi ea la răzbunare.

Apare Afrodita şi mişcă pe Eneas din calea lui Diomedes, uimirea eroului este fără margini, chipul zeiţei îl reduce, îi erodează toată vitejia, cedarea ar fi oglinda gingăşiei. În spatele lui însă Pallas Atena îi ţine scut sufletului atacat, mai mult, dă voie eroul să o atace pe zeiţă, fapt fără precedent pentru un muritor. Multe mitologii nu au subiectul acesta.

Zeiţa este rănită la mână, dar Eneas este salvat: Roma Eternă este de fapt salvată. Cercul se închide, Romulus şi Remus fundează o nouă cetate, vulturii se învârt deasupra celor şapte coline, Vergiliu scrie Eneida.

citatul din:

Francisc Bacon, Despre înţelepciunea anticilor, ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1976, pag.93 mijloc.

Imaginea reprezintă un altar închinat zeiţei Afrodita, altar aflat lângă Acropole, la poalele acestuia.