Sportul este artă?

     Imaginaţi-vă un pictor care tresare la vederea aburilor unei locomotive ce intră în gară, acesta va fi Renoir, cel cu norii şi lumina dinaintea lui era Vermeer. În aceste mişcări lente, lascive, umbre ale culorilor, pictorii s-au aplecat cu o mare delicateţe. Chiar furtunile pe mare ale romanticilor nu reuşeau să arate iuţeala cu care peisajul se schimba într-o miime de secundă, mai mult, la Hokusai, feţele celor ce vâslesc în furtună sunt mult mai valoroase decât furtuna în sine; doar stropii valurilor reuşesc să ne arate mişcarea.

    În sport, mişcarea este izvorul acestuia, forţa cu care acesta se transformă în artă. Fără a fi un exeget al sporturilor marţiale, mişcările acestui sport ne arată mersul spre artă.

Maestrul spunea, referitor la imaginea de mai sus, că de fapt amândoi oponenţii comit aceeaşi greşeală, căci loviturile lor cu piciorul sunt departe de ţintă şi sunt predispuşi la un dezastru total din cauza echilibrului fragil în care se află. Totuşi, am reluat eu, mie fotografia, ca instantaneu, în vârful unei tensiuni psihice, mai ales din cauza concursului, îmi place tare mult. Sensei a completat şi el: dacă o vezi doar ca o imagine, atunci este bună! 

     A doua fotografie este eroică. Fetele au în gură o apărătoare ce nu numai că le protejează dinţii, dar face ca maxilarul să fie închis cu muşchii încordaţi, de aici poate şi agresivitatea imaginii.

    Închei în ideea că arta în sport există ca imagine, în centrul acesteia fiind omul. Frumuseţea corpului uman este cântată în sport. Faceţi sport, oricare ar fi el, lăsaţi trupul să alerge, să alunece, să izbească şi atunci mintea va fi mai liberă ca niciodată şi dornică de cunoaştere.

Fotografiile au fost postate cu acordul "bede-shotokan-karate-do"; fundaţie de sport.