Furtul armelor

Muzeul din cadrul Templului Zeiței Artemis (Braurona) din Vravona, Atica, Grecia

Mitul armei secrete sau a acelei știute ca fiind mortală inamicului dar inaccesibilă este atât de vechi încât urmele clare se văd abia în Iliada mică lui Homer. Înainte de aceasta se știe că triburile primitive, atunci când participau la lupte, se temeau să lase pe teritoriul inamic vreo urmă materială, un arc sau o săgeată, chiar și o piatră ce a plecat din mâna unui războinic, de teama că ceilalți -inamicii, prin magie vor sufoca efortul combatant data viitoare. Semnele spionajului abia apăreau, dar fiind vorba de arme și curaj, interpretările sunt pierdute în aburul în care șamanii încercau să deslușească ceea ce dușmanul pregătea demult.


În Iliada -în acestă poveste interminabilă a unui război inefabil, semnele în care învingătorul va apărea în ziua următoare, în perioada următoare, sunt legate de eroi și de armele lor. Apariția unor noi eroi pe câmpul de luptă duc dinamica balanței divine căreia zeița Nike -zeița Victoria la romani, să o încline în dreptul celor noi veniți.


Lupta continuă la fel ca înainte și prin asta poate se naște ideea că o armă ar fi salvatoare, o armă secretă, poate știută dar inaccesibilă, poate neștiută și trebuie căutată, poate doar enunțată. Așa apare și Ahile, nu ca nemuritor, ci ca purtător de scut impenetrabil. Un scut pe care însuși Zeul Făuritor l-a conceput ca fiind blindaj pentru armele vremii. Toate acestea în timp ce călcâiul rămâne descoperit.


De departe, în felul acesta, arcul lui Herakles, cu acele săgeți otrăvitoare (înmuiate în sângele Hidrei de la Lerna - zonă în nord-centrul Peloponezului) este arma cu care aheii pot să învingă. Prieten bun al lui Herakles, Philoctetes moștenește arcul cu aceste săgeți imediat mortale, dar în urma unei boli incurabile rămâne în insule, înainte de a ajunge în Asia Mică pentru a lupta împotriva cetății Ilionului -Troia. Paris, unul dintre eroii erotici ai Iliadei moare în urma acestei arme arhetipale.


Felul în care eroii greci; Diomede, Ulise și Neoptolem (Neoptólemos -fiul lui Ahile) ajung în insula Lemnos, unde a fost lăsat Philoctetes, nu este atât de important pe cât ideea salvatoare în a găsi o rezolvare. Astfel în marmura atică, figurile apar spontan, arcul legat de tolbă -cu săgețile ce nu apar, Diomede (Diomedes) și Ulise (Odiseus)  în planul de sus și figura cea mai relevantă: Philoctetes bolnav în pragul de jos. Toate acestea - fără Neoptelem, fac parte dintr-o epifanie în care bolnavul se poate vindeca dacă este chemat -și nu lăsat în pierzanie, este dus la luptă, la activitate. Sacrul este încastrat în figurile imobile ale unei priveliști rătăcitoare, neștiind mitul, acest basorelief pare un gotic în care eroul creștin suferă, iar îngerii îi privesc de departe -ca de peste deal, durerea: de obicei privirea directă doare.


Orice apare, la fel ca sunetul, ca mirosul, poate dispare; ori eroii veniți de la Troia doresc arcul, figura centrală și fundală -față de figura lui Philoctetes de mai jos, este umbrită de centru (oarecum geometric - placa fiind avariată, ceea ce scriu este doar un punct de vedere). De aceea arma secretă este vânată, dorită, visată, recompensată. Oare istoria nu se repetă, politica intimidării, a reprezentării forței proprii, a incalculabilului nu face din om piticul prost și neștiutor?

Numai peste 16 ani cu aprobarea părinţilor

"Zice şi lăncii dă zbor. Atena o-ndreaptă spre nasul,

Ochiul lui Pandoros. Trece puternică arma prin şirul

Dinţilor albi, îi seceră din rădăcină pe urmă

Limba şi tocmai în capul bărbiei răsare ţuguiul

Şi se prăvale din chelnă voinicul şi zornăie asupra-i 

Armele-i împodobite şi lucii; se sperie caii

Sprinteni şi fug, iar el moare şi-i seacă tăria vieţii."

Homer, Iliada, Cântul V, 285

__________________________________________
Chelnă este partea superioară a carului de luptă, acolo unde stă căruţaşul (vizitiul); cel ce mână carul.
Lancea este aruncată de Diomede după ce lancea lui Pandoros (vizitiul lui Eneas) se înfipse în scutul ridicat de el.
Înainte de aceasta Diomede zice către Eneas şi Pandoros:"Ţintă greşită ţi-a fost. Dar nu veţi avea voi astâmpăr, / Până ce unul din voi nu cade zdrobit", şi aruncă lancea!
Să fie asta o lecţie pentru realizatorii filmelor hard ?!

Diomedes sau zelul religios

Eroi mari, pomeniţi, înălţaţi, mai departe alţi eroi, cei controversaţi, cei rătăciţi, cei... de fapt, cei mai puternici.

Diomedes, erou grec, aheu, luptător alături de Agamemnon, Ahile, Ulise şi ceilalţi împotriva Troiei. Viteaz necunoscut acum contemporaneităţii, exemplu de ocolit, înţelegere prea subtilă chiar şi acelor ce lucrează cu mitologia (nu este prea inclus în dicţionare). De ce? Ne răspunde Francis Bacon:

"Subiectul [...] este cu totul extraordinar şi unic în felul său, căci nu cunoaştem nici o fabulă în care să se spună că orice alt erou decât Diomedes ar fi rănit vreo divinitate."

"Fără milă" a reclamat Ahile la moartea prietenului Patrocle în acest război ce părea că nu se mai termină. Troia arăta că sunt zei şi de partea ei, nu numai a aheilor. Războiul lua o turnură sadică, răzbunătoare, şi Ahile, revoltat, mai mult emoţionat, îl omoară pe viteazul Hector, îi târâie cadavrul în jurul cetăţii, dar cedează rugăminţilor tatălui, regele Priam, ajuns în miez de noapte în cortul său, protejat de Afrodita şi înapoiază corpul spre a fi pregăti şi cinsti în funeraliile de a doua zi.

Ahile moare de săgeata trimisă de Paris, protejatul Afroditei. Ulterior, cu porţile dărâmate de ei, -de troieni, pentru a face loc marelui Cal de Lemn construit la îndemnul lui Ulise, Troia devine scena unui masacru fără precedent.

Alături de Agamemnon, Diomedes pătrunde în incinţile sacre, sunt omorâţi fără milă preoţi, copii şi vestale, cele care scapă sunt luate sclave.

Un alt erou, troian, Eneas încearcă să salveze zeii penaţi, ocrotitorii ginţii, ai cetăţii... Diomedes se interpune. "Fără milă" sună sabia ce lunecă pe marmura altarelor închinate zeiţei dragostei şi frumuseţii. Măreaţa Atena, căzută parcă cu capul pe pământ (căci numai noi oamenii judecăm greşit când suntem cu capul în nori), îndeamnă şi ea la răzbunare.

Apare Afrodita şi mişcă pe Eneas din calea lui Diomedes, uimirea eroului este fără margini, chipul zeiţei îl reduce, îi erodează toată vitejia, cedarea ar fi oglinda gingăşiei. În spatele lui însă Pallas Atena îi ţine scut sufletului atacat, mai mult, dă voie eroul să o atace pe zeiţă, fapt fără precedent pentru un muritor. Multe mitologii nu au subiectul acesta.

Zeiţa este rănită la mână, dar Eneas este salvat: Roma Eternă este de fapt salvată. Cercul se închide, Romulus şi Remus fundează o nouă cetate, vulturii se învârt deasupra celor şapte coline, Vergiliu scrie Eneida.

citatul din:

Francisc Bacon, Despre înţelepciunea anticilor, ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1976, pag.93 mijloc.

Imaginea reprezintă un altar închinat zeiţei Afrodita, altar aflat lângă Acropole, la poalele acestuia.