Istoria scrierii roman (spre deosebire de istoria publicării lui) nu conţine nimic atractiv sau măcar, să zicem ceva instructiv. Romanul a fost gândit în februarie 1970, când noi am plecat la Casa de creaţie Komarovo pentru a scrie Oraşul damnat şi unde, în momentele noastre de pauză, în timpul plimbărilor de seară, pe străzile pustii şi înzăpezite ale localităţii turistice, am conceput câteva subiecte ale "Picnicului" şi "Piciului".
Prima notiţă arăta cam aşa:
"...Maimuţa şi cutia de conserve. La treizeci de ani de la vizita străinilor, doar resturi de gunoaie lăsate în urmă de ei - obiecte ale vânării, căutării, cercetării şi dezastrului. Propagarea superstiţiilor, departament, încearcă să pună mâna pe putere prin folosirea lor, organizaţie care caută să le distrugă (cunoştinţele picate din cer sunt inutile şi dăunătoare; orice lucru găsit nu poate duce decât la o utilizare proastă). Căutătorii de aur, respectaţi precum vrăjitorii. Prăbuşirea prestigiului ştiinţei. Biosistemele abandonate (o baterie aproape descărcată), morţi înviaţi din cele mai diferite epoci..."
Tot atunci şi tot acolo apare denumire finală şi definitiv acceptată - Picnic la marginea drumului - în schimb despre stalker nici pomeneală, pe atunci nu exista pentru noi decât noţiunea de căutători de aur. Aproape un an mai târziu, în ianuarie 1971, tot la Komarovo, am pus pe hârtie planul foarte amănunţit, extrem de detailat, al romanului, dar nici în acest plan, practic nici chiar în acele zile când în sfârşit am încetat să mai inventăm şi să mai dezvoltăm subiectul şi ne-am apucat de scris, nici atunci nu exista în lucrarea noastră cuvântul stalker. Viitorii stalkeri erau deocamdată trapperi: "trapperul Redrick Schuhart", fratele trapperului...". Probabil că termenul de stalker a apărut în procesul decreaţie încă de la primele pagini ale textului. În privinţa căutătorilor de aur şi a trapperilor, îmi aduc bine aminte: nu ne-au plăcut denumirile de la bun început.
Stalker - iată unul dintre puţinele cuvinte inventate de A. & B. Strugaţki devenit de uz general. La fel a avut impact şi ciber, dar mai mult în cercul fanilor. Stalker a pătruns pe toate direcţiile, şi în întindere, şi în profunzime, iar asta cred că se datorează în primul rând filmului lui Tarkovski. Totuşi Tarkovski nu degeaba l-a păstrat - probabil că acest cuvânt inventat de noi a ieşit într-adevăr precis, cu sonoritate şi volum. El provine din cuvîntul englezesc to stalk, ce înseamnă a se furişa, a veni tiptil. Printre altele, acest cuvânt se pronunţă stok (cu o lung), iar pronunţia lui exactă ar trebui să fie stoker şi nu stalker, dar trebuie spus că noi n-am preluat acest cuvânt din dicţionar, ci din lucrarea lui Rudyard Kipling Stalky & Co. - publicat în 1899, roman despre viaţa elevilor dintr-un colegiu englezesc la sfârşit de secol XIX şi despre liderul acestora: un tânăr isteţ şi cam golan, poreclit Stalky. Fratele meu Arkadi, pe vremea când încă era student, a primit cadou de la mine această carte Stalky & Co. a lui Kipling, cumpărată întâmplător de mine, a citit-o, a fost încântat de ea şi atunci a făcut la repezeală o traducere în rusă a ei, punându-i denumirea Stalky şi compania, iar ea a devenit una dintre cele mai iubite cărţi ale mele în timpul şcolii şi ulterior în studenţie.
Aşa că inventând cuvântul stalker, fără-ndoială că ne-am gândit tocmai la vicleanul Stalky - o puşlama, un băiat aspru, uneori chiar plin de cruzime, dar nu lipsit de o interesantă nobleţe şi generozitate copilărească. Şi niciodată nu ne-a trecut prin minte că el nu este de fapt Stalky, ci mai degrabă Stoky.
[...]
Arkadi & Boris Strugaţki, Picnic la marginea drumului, ed. Paralela 45, 2004, pag. 5-6
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc