citat
Aici se încheie surprinzătorul itinerar al lui Prometeu. Clamându-şi ura împotriva zeilor şi iubirea de oameni, el întoarce cu dispreţ spatele lui Zeus şi se îndreaptă spre muritori spre a-i conduce să ia cu asalt cerul. Dar oamenii sunt slabi, sau laşi; trebuie să-i organizezi. Ei iubesc plăcerea şi fericirea imediată; trebuie să-i înveţi să refuze, pentru a se înnobila, mierea zilelor. Astfel, Prometeu, la rândul său, devine un stăpân care la început instruieşte, apoi comandă. Lupta se prelungeşte tot mai mult şi devine epuizantă. Oamenii se tem să intre în cetatea soarelui şi nu sunt siguri că această cetate există. Trebuie salvaţi de ei înşişi. Eroul le spune atunci că el cunoaşte cetatea, şi că el e singurul care o cunoaşte. Cei care se îndoiesc de asta vor fi părăsiţi în pustiu, ţintuiţi de o stâncă, oferiţi pradă păsărilor crude. Ceilalţi vor merge de-acum înainte prin tenebre, în urma stăpânului meditativ şi solitar. Prometeu, doar el, a devenit zeu şi domneşte asupra singurătăţii oamenilor. Dar el n-a cucerit de la Zeus decât singurătatea şi cruzimea; el nu mai e Prometeu, e Cezar. Adevăratul, eternul Prometeu a luat chipul uneia dintre victimele sale. Acelaşi strigăt, venind din străfundurile erelor, răsună mereu în adâncul deşertului Scythiei.
Albert Camus, Omul revoltat,
ed. Sophia, 1994, pag.258
imaginea de la:
http://www.sitedecuriosidades.com/ver/o_mito_de_prometeu.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc