Un alt fel de zbor

Vultur la Koroni

Vulturul se aruncă în aerul viu, născut din curentul falezei, din apa ce fierbe în albastrul mătăsos al verii sudice dintr-un Peloponez venețian, urmând calea spre soare întorcându-se prelung asemeni valului ce nu reușește să urce malul nisipos și leneș, și trist se revarsă înapoi. Aripile lui sunt petalate, vibrațiile terminale sunt induse axului principal: planează astfel în decursul ascendent al vaporilor de apă, invizibili acum în aceste ore întețite ale amiezii. Anticii greci au observat asta înaintea mea și-au dedus că aripa -pteros (vela), este mâna care vâslește, care mânuiește aerul, care observă norul, care simte presiunea și umiditatea, cea care creează traiectoria, spirala, proporția; de acela lui Dedal (Făuritorului) i-a fost ușor să le umanizeze, pe ele, aripile.

Privesc un alt fel de zbor, plenitudinea lui se referă la cunoaștere, la felul în care-l percep și asta-mi dă amețeală, vertij.