Icar - o turbulență

Undeva în mijlocul Athinei, Icar a căzut, fenomenul meteoritic nu a fost observat decât mult mai târziu și toată strădania mitică de călătorie a tânărului zburător ce a zvâcnit între Creta (Kriti) și Sicilia (Graecia Magna) a fost o pură invenție.
Icar a căzut acolo unde trebuia.

Fără nici o pudoare, în felul crizei de a traversa realitatea, Icar apare în jurul tumului arhitectonic, este ambiția modernității.
Fără nici o animozitate, strâns și legat la trup, suportându-și aerodinamicitatea frugală, Icar mă privește îndoielnic. Nici-o geometrie nu i-ar putea da dreptate, malnutriția este evidentă, coada coborâtă, picioarele crăcănate. Icar coboară din Infern (!)!

N-am avut niciodată ambiția zborului, dar este adevărat că visam asta noaptea. Mai târziu am aflat că era vorba de anemie, ambiția cunoașterii medicilor.

Am oprit brusc mașina între autocarele turiștilor și-am coborât turbat pentru a vedea punctul în care Icar a atins certitudinea.  Cei care au surprins momentul (cei care au creat momentul), au fost surprinşi la rândul lor. Cred că era vorba de aranjament, de val şi de marmură: ce condiţie umană.

Nu am și nu voi reuși să am comunicarea eroică cu publicul. Să fiu asistat în comunicare, tracul este evident, scriu atât de punctat, de necesar.

Eroicul transcede lașității doar prins în curbura supraviețuirii celor ce relatează fapta. Și dacă martorii mint, atunci istoria minte. Atunci minte și Herodot și Polybios, mint toți cei care cred că avem un trecut, mint cei care se nasc.