 |
| Vagabonzi |
« Nu scriem cu adevărat decât pe scândura propriului sicriu. Plictisul, pentru cea mai mare parte a autorilor, constă în faptul că, din lipsă de sicriu, ei folosesc o scândură de călcat: cărţile lor sunt adevărate vopsitorii care nu servesc decât la netezirea rufelor murdare ale cititorilor, dându-le iluzia că poartă haine noi.
Cât despre cei care preferă să-şi jupoaie nuditatea, nu le mai rămâne decât să exploreze un deşert la marginile existenţei: sufletul, acest vast ţinut populat de fantome pe care doar scriitura le animă cu un surogat de viaţă. Oricare ar fi personajele pe care un scriitor le dezgroapă din ţinuturile cele mai retrase ale Eului său, el nu oferă niciodată, în definitiv, decât propria sa autobiografie. Putem afirma acest lucru şi despre filosof şi sistemele pe care le elaborează. Există oare altceva decât biografii şi autobiografii?
Autobiografia este un gen pe care ne-ar plăcea să-l rezervăm vagabonzilor. Ei sunt cei care experimentează umilinţa în fiecare zi, ca şi dezinteresul ireparabil al omului faţă de semenii săi. Să scrii fără să fi atins gradul zero al dezgustului ar trebui să fie pasibil de pedeapsa cu închisoarea. Pe un scaun electric ar trebui aşezaţi toţi cei care visează să lase o urmă, expunându-ne povestea grozăviilor pe care le-au trăit. Dacă uneori au dreptul la indulgenţa noastră, la surâsurile noastre complice, la admiraţia noastră piezişă, este pentru că au înfruntat ridicolul... Ceea ce, în final, este o formă de eroism care merită mai multe şi, bineînţeles, aplauzele unor gură-cască. »
Roland Jaccard, Tentaţia Nihilistă, ed. Bastion 2008, pag.48-49
Din care cauză probabil că mulţi scriitori trebuie căutaţi în diverse locuri izolate de lumina reflectoarelor. Căci oamenilor le plac mult mai mult oglinzile fermecate (ca în Albă ca Zăpada) decât sicriele.
RăspundețiȘtergereTotuşi, nu tot timpul şi nu totdeuna. Există şi drumuri cu flori, şi drumuri abrupte...
Lotus
RăspundețiȘtergereScriu în forma "care se dă mare"; majoritatea, cei mai mulţi dintre cei mulţi scriu de dragul de a se băga în seamă, balast cât vezi cu ochii, noroc că Google nu se autocenzurează. Ideea de sicriu este astfel potrivită încât mai bine mori decât să scrii aberaţii...
:)
Am înţeles ce scrii tu. Dar se poate duce ideea şi mai departe.
RăspundețiȘtergereMai bine să mori prin actul scrisului decât să scrii "călduţ" şi convenţional... Iar literele tale mai bine să distrugă cititorul decât să-l lase neschimbat...
Oarecum tangenţial:
sfat
Apropo, e superb pasajul postat.
Scor,la ce bun un scriitor care scrie ce nimeni nu mai simte? La ce bun graiul cand toti se zbat şi dau din maini?
RăspundețiȘtergereOameni aştia se vor da cu capul de bloggspotpana ce printr-o banala fisura a craniului se va scurge tot ce au ştiut vreodata:))
He he, norocul meu ca nu ştiu limba romana bine ca ımi luam belea pe cap cu tine))
Lotus
RăspundețiȘtergerenici nu ştiam că d-l Cabral are blog, mai are timp şi pentru asta, atunci mă gândesc cum zice lumea că din cauza internetului nu are timp să citească! Asta e de bine! :)
Artistic Communism
RăspundețiȘtergerePentru cineva din Orient cunoşti limba română destul de bine, alţii născuţi aici, dau prin bălării cu frazele! :)
@Scorchfield
RăspundețiȘtergerePăi poate citeşte mai mult decât alţii. Şi cred că "d-l" e în plus în acea formulă de adresare... :)
Lotus
RăspundețiȘtergere"d-l" în acest caz este o formă ironică, felul în care am scris îmi dă dreptate.
Am postat un comentariu pe blogul lui, de fapt un singur cuvânt, ţinea de Stephen King -să nu crezi că era vulgar, şi încă se mai gândeşte...
:)
Eu să greşesc!
Nu-l ştiu foarte bine dar cred că e un om frumos. Cabral. În ce priveşte comentariul, cred că primul intră în moderare... probabil o să-l aprobe când o să-l vadă, iar apoi o să îţi apară instantaneu.
RăspundețiȘtergere