Tărâmul ochilor scoşi

De nu ştiu unde şi nu ştiu cum am ajuns pe tărâmul ochilor scoşi. În jurul meu, ca pe o plajă pustie, locul nisipului era luat de ochi, ochi peste tot, unii peste alţii şi toţi o clipă mă priviră, apoi se puseră pe clipit şi clipeau de mama focului, unii cu alţii şi, cu ochii mei cu care vedeam eu nu clipea nimeni.


O vreme n-am clipit şi nisipul măturat de-un vânt m-a pornit, am învăţat chiar să mă dau la vale. Aşa am întâlnit ochii care m-au învăţat să clipesc, şi nu oricum, să înţeleg ceva din clipeala mea şi a celorlalţi.


M-am obişnuit un timp, comunicam stările noastre, peste toate, lipit de orizont era o linie frântă care, urca de la stânga la dreapta ca mai apoi să coboare sau cred că urca de la dreapta. Am început să deosebesc ochii care clipeau ca să-mi spună ceva de ochii rătăciţi, probabil noi veniţi, la fel cum am fost şi eu până am încercat nisipul.


Mult timp mi-am pus întrebarea de ce mă aflu aici şi nu altundeva?! Chestiunea se rezolva în cunoaştere şi cu cât cunoşteam mai mult, amintirile mele căpătau sens; de aceea am potrivit plaja, ca domeniu iniţiatic al venirii mele pe lume şi nisipul ca deschizător şi închizător de lumină.


Întrebarea care dăinuia tot timpul în faţa ochilor mei se referea la linia frântă care o vedeam destul de des şi răspunsurile căpătate nuanţau faptul că acolo este capătul, acolo trebuie să ajungem. De atunci, când am căpătat acest sens, mă străduiesc într-una să-mi mut ochii mai aproape şi chiar era să orbesc, adică să fiu inundat de o lumină ce m-a întors înapoi de unde am plecat, cât pe aci să uit şi să clipesc.


***


În faţa spitalului, doctorul privi căruciorul pentru ultima dată, luă mâna celui care parcă adormit avea capul pus pe tetiera scaunului rulant şi ochii acoperiţi de ochelari fumurii.
- Să ştiţi că ştie tot ce se întâmplă cu el, chiar a vrut să evadeze, s-a târât într-o noapte până în spatele spitalului, noroc că dimineaţa l-am găsit sprijinit de-un arţar, catatonic cu ochii în soare, trebuie să-i protejaţi ochii de lumină puternică.


- Am înţeles că se poate comunica cu el prin clipitul ochilor, urmez acum un curs de specialitate!


- O să fiţi uimită cât de multe ştie, îi plac fiinţele mici care se mişcă încet, am elaborat un film cu o multitudine de imagini din lumea încojurătoare, la vederea albinelor, bondarilor sau a viespilor a părut că le înţelege cel mai bine. Recomand să privească un stup de albine sau vreun cuib de viespi, lucru rar în zilele noastre, dar cred că a ajuns să comunice prin clipit cu acestea.