délire frénétique

pentru Nando şi Fiona, 

personaje plutind pe 

"Banchizele vernil ale fluviului Magdalena"

de Mesmeea Cutita

Ziua aceea de vară, ca un tablou, în care mişcarea se datora doar dilatării, atât. Şi plămânii se dilatau şi se sforţau prin asta să scoată căldura din corp, dar chin zadarnic pentru că o altă căldură îi lua locul şi atunci nu se mai ştia de dus şi de întors, capul ameţea şi trupul întins se relaxa, era singura salvare: să stai nemişcat, doar ochiul rămas afară să se deschidă încet la fiecare oră, o clipă, ca mai apoi să se retragă undeva sus, sub frunte, celălalt ochi nefiind în stare decât să fie lipit de podea.


Atunci de unde atâta frenezie? se întrebă bărbatul privind cu acel ochi adormit femeia, care nemişcată, aruncată parcă dintr-un camion, zăcea mai încolo, la umbra unei marchize roase de vânt şi soare. Doar pieptul ei, bogat încă, dădea dovada că fiinţează, dar doar atât, căci atât-ul era atât de puţin că mult timp toate păreau că se vor termina aşa.


Nu avea nici un avantaj în cele ce vor urma, nici vârsta, nici măcar visul, căldura reuşea să blocheze până şi gândul că s-ar putea ca mai încolo să se întâmple ceva. În afara zidului verde ce împrejmuia fluviul, nu exista nimic, în afară de ceea ce în faţă era doar o coadă de şopârlă pe care navigau, sopârlă moartă bineînţeles,  aşa părea fluviul lat în culoarea stinsă de căldură.


Noaptea veni stingând focurile pe care soarele le aprinse virtual în marginea pădurii tropicale, apusul semăna cu o răbufnire de lumină roşiatică ce se stinse în urma ninsorii stelare. O linişte apăsătoare opri până şi vasul, apa îşi schimbă culoarea devenind translucidă, totul dublat acum, totul la puterea doi. Un ţipăt de pasăre anunţă vacarmul ce avea să vină şi în câteva minute lungi pădurea tropicală prinse viaţă, aripi fâlfâiau deasupra, mişcări clipocite se auzeau în jurul ambarcaţiunii, un sâsâit vesti luna, care se ridică repede de teama şarpelui ce-ar putea să o înghită.


Zgomotul devenea asurzitor, cel al maimuţelor agitate era în prim plan, departe, în pauzele dese o felină îşi primea partenerul, ţipetele ei dureroase încărcau aerul cu mirosuri sublime, descătuşate acum, şi se îmbibau în nările tuturor pregătiţi pentru împerechere, şi din nou maimuţele.


La apogeu luna se înconjură de ceaţă, un ochi pătat privea un infern al juisării sexuale continue, galbenul ei ridică la maximul gelozia instinctului de posesie şi el -bărbatul, se ridică şi se aşeză lângă dorita lui. Un impuls îi săgetă creierul, care golit acum de sânge, agita inima şi prin bătăile anapoda trezi pe cea care dintr-o dată simţi că toată această frenezie naturală din jurul lor trebuia conjurată cu a lor; se întoarse şi ea la el.


Cum erau aproape goi, ea simţindu-i puterea, se ridică şi se aşeză pe bazinul lui întocmai ca pe şaua unui cal, oprită să vină la vale spre pulpele ce zvâcneau; cu genunchii pe podeaua de lemn. El privi luna care-i lumină lateral faţa, întinerind-o şi vântul uşor porni îi descoperi urechea în lobul care sclipea rubinul; se porni. Porniră. Se iscă acel delir frenetic.


Mangrovele apăreau din neant şi se ridicau deasupra lor, pe aceste rădăcini amfibii, mii şi mii de vieţuitoare veneau la apă, unele pentru a le devora pe celelalte, unele pentru a le devora pe cele ce devorează şi cercul acesta carnal nu se încheiea niciodată, pe o punte de vas din apropiere o femeie trecută de vârsta elanurilor sexuale delira acum, oprind orice zgomot în jur pe o mare distanţă. Victima mai trăi o clipă în gura răpitorului şi prădătorul slăbi strânsoarea la auzul acestui zgomot nou şi neştiut. Chiar şi maimuţele icneau aburite de  pârţurile masculilor excitaţi. Păsările treceau acum în linişte admirând mişcarea aceea albă ce se răsucea în jurul lunii.


Dacă lumea îşi încetă mişcarea, ei au mers până la capătul ei, în prăpastia deschisă între uman şi sălbatic, ea -femeia, strigă chemând sălbaticul şi atunci toată acea junglă a fluviului Magdalena înţelese că omul - bărbatul şi femeia se eliberaseră şi începu din nou vacarmul, premie cu ţipete şi crengi aruncate în apă, cu găinaţ - pe care liliecii şi păsările îl scăpau acum din belşug asupra vasului.