contralto
« Şi Claudius chiar dacă îşi dădu duhul din acea clipă încetă să mai pară că trăieşte.
Însă suflarea de pe urmă şi-o dădu în timp ce asculta nişte comedianţi,
ca să ştii că eu unul nu fără temei mă tem de ei.
Ultima vorbă a lui,
auzită printre oameni după ce a lăsat să-i scape un zgomot măreţ prin acea parte pe unde se exprima mai lesne, aceasta este:
" Vai mie, m-am căcat pe mine, cred ! "
Dacă o mai fi făcut sau nu, eu nu ştiu, de bună seamă însă că se căca pe toate. » *
Cuvinte golite din cauza mesajul absent sunt "orbirea" şi "căderea", fiind folosite ca hârtia igienică, acestea devin biodegrabile în mlaştina gândirii. Dar aceste cuvinte sunt legate ca două boabe într-o păstaie, înţelesul lor petrecându-se, cazi fiind orb şi orbind îţi creezi căderea.
M-am legat şi eu de acestea din pricină că în dauna realităţii nici măcar nu visăm, ne îmbătăm cu apă rece, de dragul apei, nu al beţiei, că vezi moartea nu este ceva chiar atât de nasol, şi peiorăm aiurea cuvinte celebre în amestecul întărit al lipsei de imaginaţie în fapt. Moartea este că ne-am căcat pe noi şi pe toată lumea şi nu ne întoarcem în întuneric, ci ne ducem direct acolo.
__________________________
* Lucius Annaeus Seneca, Apokolokyntosis (Prefacerea în dovleac a divinului Claudius), ed. Paideia, 2002, pag.14 sus.
Păi eu nu cred că lumea e atât de indiferentă la moarte cum scrii tu. Eu cred că dimpotrivă, moartea e un fel de angoasă, chiar dacă nu te gândeşti la ea, există acolo undeva într-un colţ al conştiinţei tale şi de acolo te macină. Câteodată mai iese la suprafaţă când afli că a murit cineva sau îţi aduci aminte de un lucru, dar apoi cauţi o altă temă cu care să-ţi ocupi mintea pentru că nu poţi rezolva mental moartea.
RăspundețiȘtergerePe de altă parte, când analizezi spusele sau scrisele cuiva relativ la moarte, şi scriu asta în ideea că poate te referi (şi) la comentariul meu precedent (de la articolul cu libertatea), trebuie avută în vedere semnificaţia pe care o dă respectivul morţii. Moartea poate fi moartea fizică (decesul), moartea speranţei, moartea iluziilor. După cum viaţa poate fi mai mult decât simpla viaţă biologică, şi din acest punct de vedere ce este lumea aceasta dacă nu o imensă masă de oameni care dorm, din păcate?
Pe mine mai mult mă preocupă (nu ştiu în ce măsură termenul de afectat este potrivit) gândul la moartea celor dragi, în ideea întreruperii relaţiei cu ei, decât gândul la moartea proprie. Cu argumentaţia care transpare de aici.
Ai citit Cartea tibetană a Morţilor?
RăspundețiȘtergere:)
Nu despre indiferenţa lumii mă plâng, ci despre jocul pe care îl face lumea cu moartea; astfel moartea nu mai este atât de importantă, ci evenimentul ce o precede şi mai ales cel care vine după!
RăspundețiȘtergereBlue Freedom
RăspundețiȘtergereÎnainte este Cartea Egipteană a Morţilor; un întreg ritual pentru pregătirea celui ce nu mai este (rezervat numai celor bogaţi, desigur).
Cartea de care pomeneşti este o pregătire dinainte de moarte, cum şi de unde să o apuci, pe ea moarte !
Adevărat.
RăspundețiȘtergereŞi atunci de ce "te plângi" de jocul oamenilor cu moartea? Sau, mai exact, ce rost are ultimul paragraf din postare?
E drept, când ai ataşamente, moartea doare.
Nu, nu vorbesc de situaţiile de moarte clinică în care legăturile dintre spirit şi materie sunt active (acela nu-i nimic mai mult decât un voiaj extracorporal şi, eventual, o întâlnire cu un ghid spiritual), ci de moartea veritabilă.
Senzaţia unui spirit conştient de sine din momentul în care se desprinde de trup e cam aceeaşi cu a unei rădăcini care e smulsă din pământ. Pare supus unei acţiuni de tip vacuum şi e însoţită de un zgomot care seamănă cu un fel de pârâială. Ea coincide cu mişcarea de desprindere a unor conexiuni dintre spirit şi trup.
Ceea ce mă surprinde este că deşi tu ştii adevărul (fiindcă cuvintele tale mi l-au reamintit şi mie!), pari atât de revoltat...
Nu înţeleg.
Pentru că nu cred în promisiunea creştină că mai este altceva după!
RăspundețiȘtergere@Scorchfield
RăspundețiȘtergereAm citit odată că cineva a murit şi apoi s-a întrebat: cum de am murit? Doar aveam asigurare... :)
Dacă nu poţi privi moartea-n faţă, atunci cauţi tot felul de soluţii la ea. În fond, e problema fiecăruia de-a o trata cum doreşte. Unii se folosesc de asta, de exemplu prin religie. Dar trebuie făcută şi aici distincţia dintre filonul autentic religios şi ceea ce a fost pervertit. Pentru că misticul care se retrage în peşteră să se roage are o credinţă puţin diferită de a celui căruia îi place să filosofeze petema rugăciunii la ceaiul de la ora 5. Să nu îi etichetăm de-a valma...
Împăratul Claudius a fost un om citit, moartea nu l-a surprins, l-a surprins altceva. Pe noi nu ne mai surprinde nimic, ştim tot, când nu ştim dăm search pe Google şi toate se rezolvă astfel pierdem intuiţia la care am fi ajuns dacă gândeam un pic mai mult: primitivul se descotorosea repede de mort, îl privea ca pe ceva rău (şi asta şi era pentru comunitatea lui). Astăzi este un întreg circ după, lipseşte decenţa, ca să nu scriu descotorosirea.
RăspundețiȘtergere@Scorchfield:
RăspundețiȘtergerePăi pe majoritatea, probabil că da, probabil că nu ne mai surprinde nimic. Totuşi, miram-aş ca şi moartea să fie tratată atât de superficial, chiar şi de către cel mai puţin şcolarizat manelist. Adică cred că este o generalizare fără o acoperire suficientă în realitate.
Eu am uşoara senzaţie că te înşeli şi că pui în aceeaşi oală o credinţă reală cu una superficială. Ai fi surprins câtă lume crede într-un mod profund în Dumnezeu, chiar oameni simpli de la ţară de exemplu. Credinţa lor, atunci când nu este un simplu joc intelectual superficial ci o convingere interioară, de ordin sufletesc, ar trebui cel puţin respectată, dincolo de polemicile de tipul "cine are dreptate".
Şi eu surprins "câtă lume crede într-un mod profund în Dumnezeu", tocmai că eu n-am dreptate!
RăspundețiȘtergere„Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţă veşnică.” (spune Iisus în Ioan 12:25 (BCR))
RăspundețiȘtergereE dreptul tău să crezi sau să nu, însă un om ca tine, care a citit foarte mult, e imposibil să nu observe că majoritatea concepţiilor despre ceea ce este după moarte, converg.
Ieşi o clipă din prejudecată, lasă dogma deoparte şi vezi filosofia, ideea, esenţa fenomenului indiferent cine o spune şi cum o face!
În plus, reiterez convingerea mea că tu chiar ştii, însă opreşti trecerea acestei informaţii în conştient din 2 motive: teama de moarte şi ataşamentul pentru omul care eşti acum.
Necredinţa e doar o formă de ataşament faţă de ceea ce numim viaţă. Şi, indirect o piedică pentru înălţare.
Eu nu pot să argumentez mai mult pentru simplul fact că la mine această idee e o convingere intimă, un adevăr pe care-l simt în mine şi pe care n-am motive să-l explic sau să-l justific. Pur şi simplu ştiu că e aşa.
Mai citeşte odată ceea ce a spus Isus lui Ioan, de aici toate formele de obedienţă a terorii, toate războaiele sfinte în slujba crucii.
RăspundețiȘtergereClaudius nu s-a căcat pe viaţă, ci pe el, conştient că nu mai poate face nimic pentru a opri moartea, apoi cum scria Seneca "de bună seama însă că se căca pe toate", adică The End!
Scorch,
RăspundețiȘtergereMi-e greu să accept că cineva neagă valoarea unei idei, îi ignoră posibila veridicitate, doar pentru că un grup de interese a interpretat-o rău voitor şi a folosit interpretarea în favoarea lui.
Ce are una cu alta?
Un cuţit poate fi folosit ca unealtă sau ca armă.
Acum, n-o să mai acceptăm cuţitul pentru că cineva ne-a ameninţat cu el???
De fapt, cred că deja am insistat prea mult pe acest subiect.
:)
"evenimentul ce o precede şi mai ales cel care vine după!"
RăspundețiȘtergerehttp://www.youtube.com/watch?v=PsO6ZnUZI0g
iti dai seama ca esti prins intr-un moment in care TOTUL are legatura directa cu tine; si din acest "moment" nu mai ai unde sa fugi (de tine); "perceptia" revine continuu, nu te mai poti ascunde; exact ceva de genul ca moartea te tine de mana tot timpul, dar o data iti dai seama: "the end". incheierea bulei de "realitate" pe care ai fost capabil sa te imprimi.
blue, nu am avut viata asta experienta pe care o percepi tu ca fiind desprinderea spiritului de materie; am avut o retraire a unei morti, probabil utima, dar la nivel perceptiv erau decat bataile inimii;
exact ca in "the end"-ul clipului, care clip ma vizeaza, ca de altfel totul, intr-un moment, in modul cel mai direct;
se pare ca si "aici"ul-cazual (asteptare?), sa fie vorba despre o "masa critica".
va imbratisez..sa pronunt "a la celestine" vision, cu sau din nemarginire, sau era marginire? :)))
Cosmin,
RăspundețiȘtergere:)
Mă bucură faptul că mai există persoane care au astfel de "amintiri", chit că ele sunt diferite la nivel de percepţie.
>:D<
cosmin
RăspundețiȘtergerepovestea de fapt durează o viaţă, anexe la poveste sunt dorinţele, visele, ideile... şi multe altele, când totul se încheie este ceva simplu, ca şi cum ai închide o carte. Universul este creat prin simplitate, numai omul îl complică, simplu!
Scorchfield
RăspundețiȘtergereok doctore, la cat mai multe inchideri; vad ca stii ce inseamna "totul se incheie", ai trecut prin, poti vorbi. nu cred ca vorbesti din cartile deschise. sau, chiar si-asa, ai pe ce te baza; sigur scriitorul stie ce vorbeste, ce-i nebunia si cum se defineste.
spor la apicultura, adica, la sintetizare; nu vrei sa ramai in ce-ai facut atat de complicat in ce era atat de simplu.