Cel din planul îndepărtat priveşte marea, nici mai sus, spre cer, nici în jos spre apă; un paralelism îi bântuie existenţa de creaţie.
Mai jos sunt gnomii interiori ce participă la act, unul perfecţionist, nervos, atavic; altul cu un nas enorm ce miroase ideea -o capcană de senzaţii şi ultimul, chiar lângă apă, este un gnom raţional care cu ochii închişi, având peste ei o pătură solară, gândeşte tot timpul, dar mai are şi un soi de mândrie interioară.
:)))))))))) buuun articol:)
RăspundețiȘtergerede inalta clasa!!!
:) sper să placă şi celui implicat!
RăspundețiȘtergeremulţumesc Karina.
:)
RăspundețiȘtergereTe salut, man!
Frumoasa interpretare.
ah Scorchfield,
RăspundețiȘtergereasta cu mandria nu sunt de acord cu toate ca nu eşti singurul care-mi spune:))
:) Să fac o erată şi să scriu în loc de "un soi de mândrie interioară", "puţină mândrie interioară" ar fi prea târziu şi desuet, tocmai de aceea în felul meu, mi-a plăcut ultima reprezentare grafică pe care mi-ai făcut-o; sunt cu dosul în sus, expus, sigur unii abia aşteaptă să mi-o tragă :))))
RăspundețiȘtergereandreiraduM
RăspundețiȘtergereîncercarea moarte n-are! :)