Copilul desenează zânele lui;Tehna, Musa, Stella. Trăieşte alături de zânele care-i oglindesc vârsta, idealul şi visul. Starea poveştii s-a schimbat, pe Ileana Cosânseana, mai mult matură decât adolescentă, nu o poate asocia decât mamei. Povestea devine vizuală, între antic şi contemporan apare un arc ce face ca poliformismul să renască, unicitatea să dispară; nu o zână, ci o mie, astfel încât, oriunde se întoarce, copilul să vadă, în sfera universală a naturii, zânele.
N-am văzut seria. :)
RăspundețiȘtergereDe obicei căutarea multiplicităţii indică o anumită superficialitate. Iar omul de azi este tot mai mult preocupat de toate.
Am parcurs "multiplu" ca un cuvânt ce reînvie, personal m-am plictisit de "unicul", nu văd nimic rău în a fi universal, sigur, dezavantajele sunt multe, dar prea puţini pomenesc de avantaje, ca şi când acestea sunt secrete, căci ascund un secret.
RăspundețiȘtergeresuperb, superb!!!
RăspundețiȘtergerehttp://karina-lumeanoastra.blogspot.com/2011/08/zanele-winx-scorchfield.html