Ultimul discurs al împăratului

...și-atunci de groaza acelor apariții cerești, împăratul chemă curtea la adunare și magii la întrebare...

Nu existau nori, n-au existat niciodată. N-a existat nici apă venită din ceruri, n-a existat nici ploaie.
Lumea de care povestim, trăia imaculat într-un cer senin sub un soare blând.
Vestea că s-ar schimba ceva venea dintr-un trecut îndepărtat și acum, sigur uitat.
Nimeni nu a crezut că cerul se va schimba și apariția acestor răsuflări de-a dreptul diabolice vor băga groaza în acest poporul naiv, călăuzit de-un împărat la fel de naiv.
Pictorul curții a desenat cu luare aminte aceste înfățișări celeste, iar magii, reuniți într-o ședință secretă au dat primele semne de interpretare și toate aglomerările ce abureau cerul au căpătat sens în înțelegerea lor. Mai rămânea medusa. Acel obiect tentacular ce părea că zvâcnește amplu spre neant.

Împăratul citi în fața adunării toate semnele ivite de sub interpretarea magilor.
- Și medusa? Unde-i medusa?
- Ce mesusă? întrebară magii.
- Aia ce se zvârcolea pe cer, ce dădea din tentacule...
- Mărite împărat, mărite, începură magii, noi n-am văzut nici o medusă. Sigur poate, de dimineață v-ați amintit de ea ca dintr-un vis.

- Să vină pictorul, strigă împăratul.
Curtea forfotea, afară străjerii abia potoleau lumea strânsă în jurul castelului.
- Să vină pictorul cu picturile, reluă împăratul.

- Vedeți, spuseră magii în cor, nu-i nici o medusă?
- Unde-i medusa, pictor ratat ce ești, întrebă strigat împăratul.
- Am desenat totul, aici este tot cerul, nu știu despre ce vorbiți, mărite împărat...
- Medusa, nimeni n-a văzut medusa? întrebă împăratul adunarea nobililor.
Adunarea ridică din umeri, un murmur neliniștit o traversă asemeni unui cârlig.
- Așadar, dragi slujbași, nimeni nu a văzut nici o medusă!?
- Nuuu, ridicară la rândul lor magii din umeri.
- Bineee, spuneți poporului că nu s-a văzut nici o medusă! Este totul în ordine.

Afară, după trompete, un crainic citi ultimul discurs al împăratului:
„...bla bla bla, bla, bla bla, nu s-a văzut nici o medusă, bla!”

Poporul tresăltă prima dată, apoi de bucurie își aruncară pe deasupra capetelor tot ceea ce le venea la îndemână. Au existat câteva capete sparte, nu s-au aruncat numai pălării în aer. Poporul era fericit și a plecat fiecare la casele lor cântând despre înțelepciunea împăratului.

Seara, când noaptea smolea acoperișurile, un zgomot îl făcu pe împărat să clipească.
Începu ploaia.
Un fulger traversă prin lumina sa toate ferestrele din nordul castelului.
Urmă bubuitura.