12 - doișpe , douășpe

http://www.rattlesnake.com/

≪         - Cel puţin! Numai că, scumpe tovarăşe de la Paris, fă ceva pe toate astea.
           - Cum să fac?
           - Ei na, cum? răspunse Ostap. Cum se făcea înainte de epoca materialismului istoric. Nu ne alegem cu nimic.
           - Cum adică?
           - Uite cum. Cîte scaune erau'?
           - Douăsprezece! Garnitura din salon. 
           - Ei, probabil că garnitura dumitale din salon a ars demult prin cine ştie ce sobe.≫ * 

 *****
≪         De statistică nu te poţi ascunde nicăieri. Ea nu numai că posedă date precise cu privire la numărul de dentişti, de mezelării, de seringi, de portari, de regizori de cinema, de prostituate, de acoperişuri de stuf şi de văduve, de birjari şi clopote, care exista, dar ştie chiar şi cîţi statisticieni sînt în țară.

Un singur lucru nu ştie. Nu ştie cîte scaune sînt în U.R.S.S. Şi scaune sînt foarte multe... Ultimul recensămînt a stabilit că populaţia republicilor unioniale se cifrează la o sută patruzeci şi trei de milioane de oameni. Dacă lăsăm deoparte cele nouăzeci de milioane de țărani, care în locul scaunelor preferă lavițele, locurile de pe cuptor şi prispele, iar în Orient - covoarele roase şi rogojinile, tot mai rămîn vreo cincizeci de milioane de oameni, în gospodăriile cărora scaunele constituie obiecte de primă necesitate; dacă ținem seama însă, pe de altă parte, de erorile de calcul posibile şi de obiceiul anumitor cetăţeni ai Uniunii de a sta, cu ce nu spun, între două scaune, ceea ce eventual ar reduce cifra totală la jumătate, vom găsi că în țară trebuie să existe cel puţin douăzeci şi şase de milioane şi jumătate de scaune. Pentru mai multă exactitate, să mai tăiem şase milioane şi jumătate. Rămîn deci douăzeci de milioane, ceea ce, desigur, e o cifră minimă. Și în acest ocean de scaune de nuc, stejar, frasin, palisandru, mahon şi mesteacăn de Carelia, printre milioanele de scaune de brad şi pin, eroii romanului nostru trebuiau să găsească scaunul de nuc cu picioare curbate fabricat de Gambs, care ascundea în pîntecele său tapisat cu creton englezesc comorile doamnei Petuhova.≫ **

*****
≪         După calculele cercetătorilor, vocabularul lui William Shakespeare cuprinde douăsprezece mii de cuvinte.
Vocabularul negrilor din tribul de canibali Mumbo-Jumbo este alcătuit din trei sute de cuvinte.
Ellocika Şciukina se descurca foarte uşor cu treizeci. lată cuvintele, frazele şi interjecţiile alese de ea cu deosebită exigenţă din marea, bogata şi viguroasa limbă rusă:
1. Eşti un necioplit!
2. Ho-ho! (care poate exprima, în funcţie de împrejurări: ironie, uimire, entuziasm, ură, bucurie, dispreţ sau satisfacție).
3. Faimos!
4. Plicticos (se potriveşte la orfee. De pildă: „A venit plicticosul Petea", „E o vreme plicticoasă", „O întîmplare plicticoasă", „Un cotoi plicticos" etc.).
5. Vacs!
6. Catastrofă (catastrofal. De pildă, despre o întîlnire cu o bună cunoştintă: „Catastrofică întîlnire").
7. June (pentru toţi bărbaţii cunoscuţi, indiferent de vîrstă şi poziție socială).
8. Nu mă învăţa tu să trăiesc:
9. Ca pe un ţînc („L-am bătut ca pe un ţînc" - la joc de cărţi. „L-am repezit ca pe un ţînc" - după cît se pare, în discuţiile cu chiriașul principal).
10. F-F! (rostit ef-ef şi însemnînd şi fain, şi o frumusețe, şi formidabil, după cum era spus: cu un f, cu ff sau cu fff la urmă).
11. Grăsuţ sau drăguţ (pentru caracterizarea obiectelor însufleţite şi neînsufleţite).
12. Să luăm o birjă (se spune soţului).
13. Să luăm un taxi (se spune cunoştinţelor de sex masculin).
14. Eşti murdar de var pe spate (glumă).
15. Ei, nu zău!
16. Ulea (sufix alintător pentru orice nume. De pildă: Mişulea, Zinulea).
17. Oho! (exprimă ironie, uimire, entuziasm, ură, bucurie, dispreţ şi satisfacţie). 
Celelalte cuvinte, extrem de puţine, serveau ca verigă de legătură între Ellocika şi vînzătorii din magazinele universale. Dacă te uitai la fotografia Ellocikăi Şciukina atîrnată deasupra patului soţului ei - inginerul Emest Pavlovici Şciukin (una - pe față, cealaltă - de profil), vedeai numaidecît o frunte frumoasă, înaltă şi bombată, nişte ochi mari, umezi, cel mai drăguţ năsuc din gubernia Moscova şi o bărbie cu un mic benghi făcut cu tuş. Statura Ellocikăi măgulea bărbaţii. Ellocika era mărunţică, aşa încît şi bărbaţii cei mai prichindei arătau pe lîngă ea mari şi voinici. Cît despre semne particulare, n-avea şi se putea dispensa de ele, căci era o frumusețe pură.≫***

*****
≪         Marele maestru al combinaţiilor se găsea în situaţia unui jucător la ruletă care mizează exclusiv pe numere în plin, vrînd să cîştige dintr-o dată de treizeci şi şase de ori miza sa. Situaţia era şi mai proastă, căci cei doi asociați jucau la o ruletă la care unsprezece numere din douăsprezece erau zero. În afară de asta, al doisprezecelea număr dispăruse din cîmpul lor vizual, aflîndu-se dracu' știe unde şi poate că tocmai în el zăcea ascuns miraculosul cîştig. Şirul acestor gînduri amare îi fu întrerupt de venirea directorului general. Ostap îi aruncă o simplă privire şi se simţi cuprins de o senzaţie neplăcută.≫ *V

 *****

După acest șir de fragmente din marea epopee a scaunelor, se trage repede o singură concluzie; n-au fost douăsprezece munci ale unui singur om, ci au fost doisprezece oameni care fiecare au înfăptuit una dintre aceste pedepse, pentru înțelegerea publicului toți s-au unit într-unul singur numit apoi Herakles (Hercule). Acestuia din urmă i s-au pus în spate toate onorurile. Nici măcar Isus nu a fost singur, el a avut doisprezece sosii, de aceea ubicuitatea sa se află în Evanghelii, care la rândul lor sunt incomplete și ca număr, dar și ca fapte. Fiecare dintre apostoli a plecat în lume cu povestea sa, la urmă au rămas numai cele comune, așa cum este necesar dealtfel.

Astăzi, o știre, apare la rândul ei în diferite ipostaze și nuanțări. Evenimentul este relatat până la diluare, dacă este important, dacă nu, se diluează singur.
Acum, ca un eveniment personal, mă voi duce să caut un scaun.

_______________

Ilf și Petrov, Douăsprezece scaune, Rao, 2002, pag. 55; pag. 160-161; pag. 231-232; pag. 270-271.