Despre Elena - cea mai frumoasă femeie

http://larsbrownworth.com/blog/2010/08/11/is-the-bayeux-tapestry-reliable/

          ≪În acest timp, Elena cea cu mâinile dalbe stătea acasă, țesând o pânză mare, pe care se putea vedea luptele dintre ahei și troieni. Era asemenea tapiseriei de la Bayeux, în care doamnele normande au înfățișat luptele pentru cucerirea Angliei de către normanzi. Elenei îi plăcea tare mult să țeasă. La fel broda și nefericita regină a Scoției, Maria Stuart, pe când era prizonieră în castelul Loch Leven. Probabil că munca le făcea pe amândouă să uite de necazuri.

           Când auzi că soțul ei urma să lupte cu Paris, Elena începu să plângă și își acoperi capul cu un văl. Împreună cu cele două sclave  ale sale, se îndreptă spre turnul porții, unde se afla regele Priam și bătrânii lui sfetnici. Aceștia o văzură și își spuseră că merită să te lupți pentru o femeie atât de frumoasă. Prima, numind-o „dragă copilă”, îi spuse:
          - Nu te condamn, vinovați sunt zeii care au provocat acest război.≫*

http://mkatz.web.wesleyan.edu/cciv110x/odyssey/study.Odyssey.html

Că Penelopa a fost verișoara Elenei, toată lumea o știe; la fel cu țesutul, artă pe care tinerele de pretutindeni trebuiau să o cunoască și să se întreacă chiar. La noi la români se numea clacă (șezătoare).

Ori exportul cultural nu prevede intercalarea în cele divine ale celor omenești. În cazul de față, citim fără să ne dăm seama că și alții (altele) dau bine la tapiserie. Autorul, drag mie, face o piruetă alunecoasă care, prin depunctajul ei își are tot dreptul de a pomeni de evenimente, dragi lui.

Mă gândesc acum să intercalez în imnul (tot atât de homeric) Către Pan, un v(i)ers, drag mie:

„O, Muză, cîntă-l pe feciorul lui Hermes, zeu cu două coarne,
Copite-aidome cu țapii, setos de zarvă, călătorule
Prin văi umbroase împreună cu nimfele dănțuitoare!
Urcînd pe creste țuguiate și neatinse, ele cheamă
Pe”** Miorița, cea cântătoare și neprihănită floare.
Îi behăie nevoie mare, crima odioasă-n zare.
Totul se va petrece-n alt zori, oița fermecată, știe,
Că blana ei, ferecată-n sipete noi, valorează cât o miei de oi!
__________________________________
* Andrew Lang, Legendele Troiei și Greciei, Corint junior,2008, pag.35;
** Homer, Imnuri, bpt, 1971, pag.121.