Copilul desenează zânele lui;Tehna, Musa, Stella. Trăieşte alături de zânele care-i oglindesc vârsta, idealul şi visul. Starea poveştii s-a schimbat, pe Ileana Cosânseana, mai mult matură decât adolescentă, nu o poate asocia decât mamei. Povestea devine vizuală, între antic şi contemporan apare un arc ce face ca poliformismul să renască, unicitatea să dispară; nu o zână, ci o mie, astfel încât, oriunde se întoarce, copilul să vadă, în sfera universală a naturii, zânele.
