joi, 10 martie 2011

Dimineaţa pepenelui galben

Între -7 C şi 0 C trebuie să existe câteva ore bune şi soarele trebuie să se facă văzut.

În dimineaţa asta soarele a fost primul care a dat semne şi a spulberat frigul prin culoare, tăind aerul în felii grosolane de culoarea pepenelui galben, felii ce lunecau în jurul blocurilor sau, în felii subţiri ce se iveau printre case; în jurul copacilor desfrunziţi soarele arunca pe jos seminţe, tot galbene, pete ce se întindeau odată cu orele.

Străzile şi ele tăiate, prin asta devenind unele vărgate, altele ca o mare galbenă datorită unei felii imense ce zace tolănită de-a-lungul lor; în spate un ochi mare galben privea tăcut.

Acum sunt -5 C.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

mesajele anonime nu se citesc