sâmbătă, 7 noiembrie 2020

Peloponez

https://ro.wikipedia.org/wiki/Peloponez

    Mergând spre sud, după Lamia, înainte de Termopile, se poate coborâ de pe autostradă; spre stânga șoseaua urcă spre Delphi. Din bifurcație, foarte aproape este monumentul și muzeul de la Termopile, locul celebrei bătălii antice. 

Termopile anul 2011

Dacă nu vă grăbiți când vă întoarceți pentru a urca spre Delphi, imediat pe stânga sunt băi termale sulfuroase.

    Acesta este unul din cele două drumuri spre Peloponez, prin munții Parnanssus, spre Amphisa, coborând la Itea, tăind astfel Atica, ajungând în final la Golful Corintului.

    Șoseaua urcă în curbe largi și rareori devine foarte abruptă și strânsă. Peisajul este magnific și în apropierea orașului Amphisa peisajul se deschide în largi livezi de măslini, înconjurate de prăpăstii adânci, în depărtare se vede marea.

    În viață ai parte de multe ocoliri și timpul pierdut se măsoară în mari dezamăgiri, rareori „ocolirea” ne dă răgazul unei regăsiri și cei care pot să-și amintească asta, mult mai târziu, sunt lipsiți de detalii, sau ocolesc din nou subiectul nefiind în stare să-și amintească acea „ocolire”.

    Una din marile „ocoliri” personale este ocolirea spre Delphi. Pomenesc de felul în care prima oprire de o zi, pe acest drum merită să fie făcută la Delphi.

Delphi - teatrul, mai jos Templul lui Apollo - 2011

    Delphi se referă la ceea ce în antichitate a fost -un mare centru religios, dar satul Kastri este deja un mic orășel plin hoteluri și taverne, foarte aproape de situl arheologic. Locuri de cazare sunt peste tot și multe hoteluri au piscine. Totul este construit costier, deși se urcă și coboară la greu, dar merită efortul.

    Este timp de vizitat muzeul și tot situl arheologic, inclusiv Templul Atenei Pronaia.

Templul Atenei Pronaia - în spate, la stânga Templul lui Apollo

    A doua zi de dimineață, după un mic dejun grecesc (iaurt cu omletă), coborâm spre Itea. În oraș facem stânga spre Patras. Urmează un traseu paralel cu golful Corint. Doar pentru curioși, Galaxidi merită vizitată, dar trebuie să vă abateți de la drum.

   va urma 



    


sâmbătă, 24 octombrie 2020

Păsările ca animale superioare

    În lipsa zborului cel mai superior animal a inventat teatrul.

    Pentru a se deosebi între ele, animalele superioare s-au denumit reciproc, astfel că atunci când din coincidență părinții numeau în același fel progenitura, așa-i rămânea; fonetic, numele.

    La fel ca și pe descendenți, au denumit și celelalte ființe din jurul lor, dacă pentru o piatră exista o fonetică clară din partea comunității, repetabilă de către majoritate, atunci piatra, în timp, devenea acel cuvânt. Cuvântul a fost clasificat superior ca nume: „nomen”.

    În latină nomen, poartă un alt cuvânt în sânul său, cel de om. Nomen este numele omului.


Epidaur - Teatrul 2009
Epidaur - 2009

    În ziua sfintei Maria, după calendarul 
creștin-ortodox, intrarea a fost liberă și astfel fără să vrem i-am întâlnit pe cei mai mulți. O clipă de liniște și-am făcut fotografia.
    În seara acelei zile se juca piesa de teatru „Păsările” de Aristofan, piesă în care oamenii sunt păsări.
    Pentru a nu supăra pe nimeni, fabula teatrală era nimerită pentru un soi de revoltă împotriva acelor cognomeni care și-au uitat menirea: de-a denumi în majoritate lucrurile înconjurătoare.
    Trebuie să ajustez ideea prin care purtători ai aceluiași nume de ființe, erau animalele superioare, pentru că știau asta și deseori pe parcursul unei zile o rememorau prin apelative, chemări sau chiar porecle, adică asemănări cu ființele și lucrurile din jurul lor. Oamenii, despre ei este vorba, nu uitau o clipă că sunt oameni. Acest lucru nefiind o formă de rasism și mai degrabă un orgoliu existențialist. Oamenii în felul în care își derogau acest fel se simțeau doar protejați de zei, dar știau în același timp că ființele inferioare, mai ales animalele pot lua în ființa lor un zeu.

    În felul acesta, omul avea răbdare: să se nască, să trăiască și să moară. Nimeni nu a reușit să trezească un altfel de periplu, existau zvonurile că unii pot deveni semizei, sau pot petrece un timp infint pe niște câmpii fericite (Elizee), la fel de fericiți ca și câmpiile.

În spate: Parados, pe acolo intrau actorii, aici este Skena, locul corului și al povestitorului

În final, pot scrie că în piesa lui Aristofan, oamenii au dorit să fie păsări, nu ca Icar bineînțeles, dar menirea lor într-o gâlceavă generală era să zboare, chiar departe.

Am ajuns, ca civilizație într-un impas major, dat de o pandemie, repetabilă deatfel; dar ca la orice repetiție, cei ce cântă fals n-au fost excluși din cor din cauza publicului. Publicul este omenirea, așa numitul „popor”, care nu încetează să creadă că zborul este dat fiecăruia, la fel ca și democrația acea voce poporală în care deseori se strecoară în aceste vremuri impostorii, cei ce cântă fals și nu dați vina pe ciori, corbi, coțofene, stăncuțe: acestea sunt doar acompaniamentul.




joi, 27 august 2020

Firul călăuzitor din spatele luminii

 


The Road Not Taken

Robert Frost - 1874-1963

Two roads diverged in a yellow wood,
And sorry I could not travel both
And be one traveler, long I stood
And looked down one as far as I could
To where it bent in the undergrowth;

Then took the other, as just as fair,
And having perhaps the better claim,
Because it was grassy and wanted wear;
Though as for that the passing there
Had worn them really about the same,

And both that morning equally lay
In leaves no step had trodden black.
Oh, I kept the first for another day!
Yet knowing how way leads on to way,
I doubted if I should ever come back.

I shall be telling this with a sigh
Somewhere ages and ages hence:
Two roads diverged in a wood, and I—
I took the one less traveled by,
And that has made all the difference.


https://poets.org/poem/road-not-taken


marți, 18 august 2020

Lumină mută

Era seară. Din cauza asta te-ai fi așteptat la o liniște. Și nu era liniște. În colțul blocului, acolo unde umbra era deasă; se sădea ceva. De acolo plecau zgomotos skate-rii. Din cauza asta lumea ocolea locul. Noi n-am ocolit și-am trecut de-a dreptul; pe lângă ceasul floral, spre parcul în renovare. O bicicletă de circ ne tăie calea răsucindu-se; ne-am ferit.

În parc totul era întors pe dos, aleile lipsite de pavaje, copaci răsuciți de excavatoare, tufișurile culcate. Undeva lângă o cracă atârnată m-am pișat; prea multă bere. În timpul diluviului m-au uitat de unde venisem și în lumina palidă a reflectoarelor stradale i-am făcut pe cei doi skateri cum venind din umbră s-au prins unul de celălalt, târâindu-se reciproc până când ea i-a făcut semn lui să se oprească.

M-am aplecat și-am ridicat din nou privirea, ea și-a dus degetul la buze, vertical; el și-a prins genunchiul cu mâinile. Ea l-a mângâiat când el deja era așezat pe vine.

Curios, m-am apropiat, și în zgomotul pe care ceilalți, oarecum asurzitor deja devenea, m-am uitat la cer, acolo unde soarele fără picioare se târa după orizont, de unde o lumină crepusculară invada priveliștea: lumină care devenea mută.



vineri, 15 mai 2020

Ochiul meu stâng

Attalos Stoa, Athina, Greece


Privind bine, doar pentru că simetria ia naștere datorită unor axe imaginare, îmi lipsește un ochi.
Am reușit să-mi pierd echilibrul estetic prin lipsa unui ochi. Și dacă era de fapt un corn, în locul unui ochi. Ochii devin coarne prin care lumea este dată la o parte.

Pierderea echilibrului ține de văz, de auz?! De fapt mi-am pierdut o ureche, dar voi nu știți asta; sunt înclinat, dar nici asta nu se vede. Spirala pe care o vedeți ține de cohlear, de labirint, de ieșire.

Dacă privești lumea cu ochiul stâng și auzi doar cu urechea dreaptă, lumea apare în echilibru? Se pare că da. Eviți astfel lateral să nu vezi ceea ce nu vrei și întorci capul la ceea ce nu dorești să auzi.

Sublim echilibru: lipsa simetriei, victoria handicapului, strecurarea de fapt.

marți, 5 noiembrie 2019

Insula Închisoare - Makronisos

Makronisos island, view from Sunio, Atica, Greece


De pe treapta templului se vede insula. Spre Răsărit.
Ține de-o superstiție antică, de pe vremea lui Alexandru cel Mare; să cunoști Răsăritul și mai târziu, Apusul.
Insula Makronisos a fost decenii închisoare politică, anul acesta am văzut-o plină de eoliene; de libertate.

luni, 4 noiembrie 2019

Prânz dezgolit

Kifissia, Athina, Greece

Vis-à-vis de Muzeul de Istorie Naturală Goulandris, în după-amiaza cea mai călduroasă din august, la ora prânzului, mesele așteptau goale, cu farfuriile întoarse; prânzul.