miercuri, 17 septembrie 2014

Plutirea

Letrina - Katakolo
Atât de departe încât vela a devenit nor.
Numai așa putem scrie despre libertate; cu valul devenit spumă și paiul susținător al orizontului.

marți, 16 septembrie 2014

Înălțimea interioară

La Methoni, în Peloponezul occidental, într-o cetate venețiană cucerită de turci mai apoi, putem vedea adâncimea înălțimii. Am provocat vreun oportunism lingvistic, sau ne pronunțăm repede asupra unui centru eliptic în mișcare?

Ținutul acesta se numea Morea, nume folosit și de Byron în epopeele sale eroice. Are o incidență francă, dar folosit de Morosini, un tip curajos, venit cu pluta din Veneția în perioada Renașterii.

Interiorul mă duce la mormintele miceniene pe care le găsești -datorită indicatoarelor, la câțiva zeci de kilometri în orice direcție -în Peloponez.

 

Urci să vezi căderea. Sau mai bine scris urci ca să vezi de unde poți cădea.
De afară monstrul pare prietenos, în felul său optim solar îmi aduce aminte de "Friendly Alien" de la Graz, de oriunde îl privești, el te vede la fel. Ce idee?! (sic!)

Altfel, ne aflăm în mijlocul unei istorii mareice, ieri francii, azi venețienii, mâine turcii, apoi au venit francezii, apoi sperata independență, de parcă pietrei îi pasă. Istoria prea aprigă pentru inima omenească. Piatra este un martor mult mai demn de luat în seamă. Ori, în felul acesta, trebuie să ne dăm cu pietrele, să le pipăim, să le cunoaștem; de aici urmele, și mirosul, și antichitatea, cu stafidele ei.

Kinda promises... „Călătorie în Grecia”

Primele realizări mamut; 80x60 și 100x70 cm
Grecia văzută în felul călătorului Scorchfield va fi o expoziție de fotografie pe suprafețe mari.
Acum ne pregătim și alegem imagini.
Poate va fi și o proiecție, chestia cu legile drepturilor de autor în privința muzicii devine o problemă. Vom vedea.
Vor fi cam la 30 de exponate mari și cam tot atâtea mai mici.
Imaginile vor fi însoțite de texte.
Bineînțeles că antichitatea greacă va fi prezentă, dar nu numai, căci contemporanul ne ia pe dinainte.
Se poate numi asta o surpriză?

luni, 15 septembrie 2014

Umbra zeiței

Muzeul sitului arheologic Messenia
În spatele statuii nu era numai o umbră, ci două.
A doua, recunosc că am văzut-o numai atunci când am transferat imaginile pe hard-disk ( am developat pozele ).
Nu cred că cei ce se ocupă cu întreținerea istorică și estetică a muzeului au ținut cont de umbre, dar dacă au făcut-o, atunci sunt niște maeștri.

Am fotografiat umbra intenționat și spațiul dintre statuie și perete era suficient pentru a decupa ceea ce doream eu: umbra.
Discuția despre umbra Zeului, a Zeiței ar fi interminabilă, țin doar să provoc că cel ce va descoperi zeița ce se ascunde în această umbră, va avea parte de o surpriză din partea mea.

duminică, 14 septembrie 2014

Plecarea sau neputința de a mai sta


≪- Nu, prietene; mă lepăd dinaintea de orice ar putea sfâșia și mai tare trupul bisericii. Admit că Dumnezeu stăpânește atotputernic în lumea duhurilor, dar noi suntem aici, în lumea trupurilor. Și pe acest pământ pe care a pășit, cum oare L-am văzut, dacă nu în chip de copil nevinovat culcat în paie, asemenea pruncilor ce zăceau pe zăpadă în satele noastre pustiite de oștile Regelui, în chip de vagabond ce nu avea nici măcar o piatră pe care să-și pună capul, în chip de osândit, spânzurat la o răscruce, întrebându-se și el ca și noi de ce oare l-o fi părăsit Dumnezeu? Fiecare în parte suntem foarte slabi, dar gândul că El e și mai neputincios, și mai descurajat, că noi trebuie să-L zămislim și să-L salvăm în ființele omenești este o mângâiere... Iartă-mă, spuse el tușind. Ți-am ținut predica pe care n-o mai pot ține în amvon.≫ *

Valea adâncă a Nedei
„Al doilea fluviu care are tot atâtea ocoluri ar fi Neda. La o distanță de douăsprezece stadii mai sus de Neda există băi calde și nu prea departe de aceste băi, Lymaxul se varsă în Neda. La confluența acestora se înalță un sanctuar al Eurynomei, care se bucură de cinstire din vremuri îndepărtate. Acest sanctuar este greu accesibil din cauza locului abrupt în care este așezat și în preajma lui se înalță chiparoși mulți și deși. Demosul phigalienilor [cei din Phigaleia] socotește că Eurynome este o poreclă a zeiței Artemis; phigalienii însă, care sînt în posesia unor documente vechi susțin că Eurynome era fiica lui Okeanos și că Homer o menționează în Iliada, atunci cînd spune că Hermes a fost primit de Eurynome împreună cu Thetis.

Templul Eurynomei nu este deschis decît într-o anumită zi pe an, iar restul timpului s-a statornicit să nu fie deschis. În ziua în care se deschide, sînt aduse sacrificii atît în numele orașului cît și al particularilor. Nu mi s-a întîmplat să fiu acolo în timpul serbării și nici n-am văzut statuia Eurynomei, dar am aflat de la phigalieni că această statuie de lemn este legată cu lanțuri de aur. Pînă la coapse, statuia reprezintă o femeie, iar de la coapse în jos seamănă cu un pește. Peștele este o dovadă că Eurynome este o fiică a oceanului, ce locuiește în fundul mării împreună cu Thetis, dar nu se știe în ce chip și potrivit cărei tradiții această înfățișare se leagă de zeița Artemis.” **

Drumul spre izvorul antic din Phigaleia
Dispariția Zeului, fuga sau chiar neputința prin care acesta nu se mai poate revela în fața oamenilor a deschis aprige discuții între cei ce vedeau în mit ultima urmă a unei conștiințe divine aplecată peste cea a oamenilor și ceilalți, care văd mitul ca o poveste cu unele adevăruri sau chiar începutul istoriei.
Statuile arhaice grecești se numesc xoanon, anticii au dat de ele și le-au păstrat cu sfințenie. Legarea cu lanțuri (de aur chiar) reprezintă începutul unei gândiri sau a unei bănuieli că Zeul ar putea oricând să plece.
Deus otiotus.
Mai departe; însăși omul are de multe ori impresia că nu mai poate înainta sau că toate sforțările într-o anumită direcție îi secătuiesc puterile. Toate acestea sunt preludiul unei plecări. Lucrurile pot rămâne neterminate, nelegate.

Lumea noastră poate părea oricând o operă divină neterminată.
Toate defectele apar ca forme brute ale creației, ce ies sigur cel dintâi în evidență. Că lumea noastră ne-o dorim mai bună, cred că majoritatea celor ce o alcătuiesc gândesc asta, dar poate că plecarea divină nu înseamnă numai neputința de a duce până la capăt creația, însemnă predarea ștafetei, nouă, locuitorilor acestui pământ.

Rolul religiei se pare că s-a încheiat. O nouă educație apare la orizont.
Biserica ar fi bine să plătească impozite la stat. Inclusiv pe cutia milei, dacă vrea ca și Creația lui Dumnezeu să se termine mai repede.

Fântâna antică de la Phigaleia

* Marguerite Yourcenar, Piatra filosofală, ed. Univers, 2006, pag.180.
** Pausanias, Călătorie în Grecia, vol. II, ed. Științifică și Enciclopedică, 1982, Cartea a VII-a, 4; pag.157-158.

sâmbătă, 13 septembrie 2014

Despre anarhie, despre furtuni

Letrina beach, Pirgos -Elaia
Înaintea fiecărei teze, fiind elev, îmi închipuiam că a doua zi, în urma vreunei furtuni, vreunei ninsori abundente, nu voi mai putea ajunge la școală. Chiar mai târziu, în timpul sesiunii, mă gândeam că profesorul sigur se va îmbolnăvi sau școala se va prăbuși.

Aceste tensiuni anarhice ce desăvârșesc haosul încercau să-mi restabilească o personalitate rebelă, pe lângă cea ce se dorea a fi educată. Tinerețea, asemeni săgeții, nu dorea neapărat ținta, ci zborul. Zenon, pentru a fi o clipă mai tânăr, dorea săgeata în repaus și lumea în jurul ei mișcându-se, venind.

Acum și atunci când am înregistrat acestă imagine, cea a unei plaje răscolită de vânt și tăvălită de valuri, am privit umbrela, care în urma unei nopți umflate de furtună a rezistat. Roșul din pălăria ei m-a intrigat și mi-a desfășurat un amplu unghi de vedere.

Cine rezistă haosului?
Cei ce se opun?!
O umbrelă este tot timpul mult mai expusă decât un scaun -nici nu vreau să definesc acum principiul parașutei.
Cred că jocul pe care pânza l-a făcut cu vântul a stricat orice zbor, a rupt orice aripă imaginară care ar fi zburat parazolul.
Cred că vulnerabilitatea stă în locurile ascunse, cele expuse au învățat repede să se ferească, fie fereala minimă.

Am privit îndelung plaja cuprinsă de-o dinamică nemaiîntâlnită mie. M-a bucurat celebritatea umbrelei pătate de roșu. Am atins vârsta când îi admir pe cei ce stau în picioare; am trecut de vârsta când i-am admirat pe eroii căzuți la pământ. Suntem la 25 de km de Olympia, de locul unde întrecerea și sportul au avut drept călăuză dorința de a învinge. Doar atât.

Lentila timpului

Templul lui Apollo - în stânga Coloana lui Prusias
Unghi larg; cam 150 de grade, imagini succesive, lipite; omul nu poate vedea așa de la distanța asta, poate cameleonul (transformarea). În această neputință intervine încovoierea și dacă timpul se poate curba (lumina), atunci imaginea apare curbă datorită unui timp trecut cu repeziciune.

La Delphi, poți merge mai spre toamnă, când autocarele de turiști sunt mai rare, când oamenii mai puțini, când căldura se mai stinge. Totul se vede altfel, mai cu răbdare, mai cu luare-aminte; se vede bine curbura.