vineri, 31 mai 2019

treapta visului

mycenean gate at messenia
Dintre toate neștiutele, amintirea acelui vis îl tulbură cel mai mult în așteptarea anilor cei ofileau trupul. Și oricât încerca să-l deslușească, mai mult creșteau temerile în aflarea unui deznodământ.

Întocmai ca o poartă prin care trebuie să te strecori, să urci treptele care-ți convin, potrivit staturii tale, era acel vis. Vis care era un ghemotoc de ceață pe care călcai și acolo unde te sprijineai apăreau colțuri de piatră ce defineau un zid, jos trepte, sus triunghiuri de piatră, boltite. Portaluri. Porți una lângă cealaltă; gemene, dar nici o intrare, sau ieșire, doar ceață.

Visul l-a visat o singură dată, nu era un coșmar cel urmărea periodic sau meteoric, era un punct definit în calendarul vieții lui, de atunci, de la acea bornă temporală, viața lui s-a schimbat.

În prima lui călătorie a căutat două lucruri așa zis esențiale pentru el: trepte de piatră cu bolți triunghiulare și camere ieftine, liniștite. Greșise țara.

A doua călătorie a avut loc după zece ani de la vis. Învățase că o călătorie nu rezolvă un vis, așa cum o cană de apă nu ajunge să ude o floare.

În zece ani învățase tot ce se putea despre simbolurile distribuite în visul său, pentru asta mai învățate și vreo două limbi străine, scrise un eseu publicat în revista culturală a orașului natal.

Întâlnise oameni noi, se deprinse să-i înțeleagă. Încercă o relație. Nu reușise, visul nu-i dădea pace, lipsea mult datorită studiului individual. Călătorea din nou.

Pământul roșu, măslinii răsuciți de sute de ani, țărmul abrupt, valurile albe și ceva neliniști îi măsurară noua călătorie. Spre sud.

Găsi triunghiul, zidul și treapta. Visă din nou. Trebuia doar să urce și să spargă ceața din capul treptelor, dar asta nu putea.

sâmbătă, 25 mai 2019

Thomas Szasz





Thomas Szasz (http://www.szasz.com/index.html)

Roland Jaccard scria:

<
Cît despre Thomas Szasz, el notează cu obișnuita-i ironie: „Dacă credeți că sînteți Isus sau credeți că ați descoperit un remediu împotriva cancerului (ceea ce nu este cazul), ori că vă persecută comuniștii (și nu este adevărat), atunci e probabil că aceste convingeri vor fi interpretate ca simtome de schizofrenie.

Dar, dacă credeți că evreii reprezintă poporul ales, ori că Isus este fiul lui Dumnezeu, sau comunismul unica formă de guvernare, justă științific și moral, atunci convingerile vă vor fi socotite ca produsul a ceea ce sînteți: evreu, creștin, comunist. De aceea, eu cred că nu vom descoperi cauzele chimice ale iudaismului, ale creștinismului și comunismului. Nici mai devreme, nici mai tîrziu.
>

Roland Jaccard, Nebunia, Editura de Vest, Timișoara, 1994, pag81.

sâmbătă, 13 aprilie 2019

Vathia - Mani


Peninsula din sudul Peloponezului, cea de la mijloc, se numește Mani. Aici este ținutul Caselor Turn, iar în acest ținut, Vathia ocupă primul loc. Localitate împărțită în două de drumul ce duce până în sudul peninsulei, partea dreaptă este cea veche, parțial locuită și mai puțin chiar reconstituită. Dacă unele case chiar s-au reconstruit, altele, majoritatea, cele mai depărtate de drum, în buza prăpastiei de unde se vede marele golf al Messiniei spre nord, sunt lipsite de acoperiș deja. Există și o biserică mare din care au rămas zidurile, în mijlocul ei arbori imenși îi țin umbră.

Întreg ținutul pare arid, lipsit de-o vegetație înaltă. Localitățile se află la zeci de metri altitudine. Se coboară abrupt la țărm prin locuri pe care golfurile au plaje, în rest faleze înalte păzesc peninsula.
Sunt o grămadă de locuri de vizitat iar internetul este plin de imagini; căutați Mani!

vineri, 12 aprilie 2019

Impresia unei rotiri

Kalamata Museum
Undeva pe gâtul înalt se văd încă urmele circulare ale degetelor olarului care a modelat tangențial vasul. Acolo unde mânerul se apleacă în umbra buzei, apar inflexiunile luminoase, atingerea provoacă echilibrul, vasul poate pluti.

Forma asigură aplecarea dorită; se nasc astfel unghiuri, pe care o mână de hetairă, în jurul căreia, începând de la cot, pe antebraț în jos, apar sclipitor inele de aur dăruite de participanți la banchete, mână tandră ce lasă vinul să se scurgă încet.

Vasul devine acum purtător de recunoștință, de pudoare a cunoașterii, de servitute a frumuseții. Vinul amestecă ideile, lasă vorba mai ușor folosită, inventează cuvinte; în impresia generală a unei bine dispuneri marcată de răcoarea nopții.

De pe masă vasul privește, decorat floral, superficial, fără a fi marcat de artă intelectuală, el este obiectul unei culturi marcate de hedonismul filozofic al dialogului, al democrației.


marți, 9 aprilie 2019

„all those moments will be lost in time like tears in the rain”

Methoni, view interior to Bourtzi
Ideea în care reușești echilibrul unui calendar existențial între ceea ce vrei -dorință, și ceea ce ți se oferă; lături, reușește doar în măsura în care printr-un balans poți cuprinde exact imaginea a ceea mai poți salva.

Într-o boltă, la o distanță, impenetrabilul apare, asemeni citadelei din „Deșertul tătarilor” a lui Buzzati.

luni, 8 aprilie 2019

Embraces - adică siluirea

Katafigio-peștera, Mani, lângă Agios Nikolaos
Okeanos, împreună cu Thetis, după scrierile lui Diodor din Sicilia, au dat nașterea la nenumărate fiice, majoritatea ajungând siluite de zei, precum Apolo, Poseidon; transformate literar și hiperbolic în insule, dar dând naștere la viitori regi ce-au sămânțat la rândul lor orașe.

Aici discuția este despre linia orizontului și despre siluirea ei de nenumăratele segmente, asemeni ei, până i se pierde originea. Pentru cei care au știu că linia dreaptă este de fapt o curbă, asemeni circumferinței pământului, trebuie să-i anunț că linia curbă; pentru imaginea ei, este o serie de linii (segmente de dreaptă) care încearcă și deseori reușesc să o înfășoare, așa, de felul îmbrățișării.

Dacă se dovedește că orizontul este o linie curbă, ceea ce este și-am scris mai sus de curbura minunată a planetei noastre, atunci sigur găsim acele mici segmente care dau amplitudine.

Sigur, genul acesta de comparație subțire ține de linia dreaptă, da uitați-vă la poză și sigur vedeți zeul, ală încârligat și nimfa, linia orizontului. Acum sigur nu vedeți insula născându-se.

vineri, 5 aprilie 2019

Felul de a vedea lumea

Acoperiș reconstituit și modernizat de la Monemvasia

Una din marile intrări „răsucite” în lumea artei a fost Giorgio de Chirico.
Merită să-i căutați creațiile, unghiurile, perspectivele.
Înainte de-ai cuprinde opera, un soi de atitudine geometrică merită evidențiat.
Tatăl său, inginer constructor a proiectat o cale ferată, prin povârnișul munților din peninsula Pelion, Grecia.
Casele de altitudine au acoperișul acoperit cu piatră plată, asemeni solzilor de pește. Există o structură internă lemnoasă ce poartă o greutate imensă a acestei învelitori pietroase. Astăzi se întrebuințează o colivie turnată din beton armat pe care se așează piatra, imitând trecutul.

La casele de joasă altitudine s-a întrebuințat țigla, jumătatea unui trunchi de con; forma geometrică specifică acoperirii scurgerii apelor. Contrar echilibrului, această țiglă se zidește, se pune pe un maltăr din ciment, nisip și var. Toate acestea din pricina vântului, dacă piatra, prin greutatea ei și prin forma neregulată, rezista portanței, țigla rotundă zboară asemeni aripilor. Zidirea presupunea unghiuri, ca și plane de scurgere, nimic paralel și orizontal.

Ochind acoperișurile solzoase cu coamele orientate spre vânt, ai impresia că un Leviathan ceramic își face loc în drumul privirii tale stricând-ți orice perspectivă.