joi, 23 octombrie 2014

O clipă, o oră, un an, un veac

Letrina beach, Pirgos, Peloponesse, Greece
Ea s-a aplecat peste umărul lui și i-a șoptit ceva la ureche.
Eu nefiind prea aproape n-am auzit nimic.
Banda de cauciuc a început să se miște. Atunci eu repede am pus ultimele cumpărături pe spatele de cauciuc a casei de marcat.
El i-a răspuns și eu am auzit:
Am citit numai Potopul, nu pot spune mai mult...
În mintea mea a sunat repede întrebarea ei; „Quo vadis!

Ea se juca cu cardul. Îl trecea din mână în mână ca și cum se ferea să nu îndoaie sau să nu o taie.
Avea o talie de viespe. Ochi căutători. Un nas pronunțat. Tânără. Îmbrăcată corporate, cu un taior de ocazie, ce părea că-i arunca umerii în aer. Pantaloni drepți, pantofi negrii cu toc mic.

El a luat cardul și-a format pin-ul. Acum discuția se referea la dilatare, pomenea de vară și de iarnă, de temperaturi. Ea era absentă. Împinse coșul spre ieșire. În urma ei el împreună cu cardul. Ușile glisante îi înghițiseră în exterior.

Am urmat eu. Puțin și repede.

Afară plouă neîncetat. Trei puradei se ceartă pe coșul meu, n-am promis nimic. Aleg în final. Ei se ceartă în continuare. Pe cel ce l-am ales a primit un coș exact înaintea mea. Nu-i OK, zice unul. Am zis, răspund eu, imitând ceva de demult.

În urma mea, omul de pază îi aliniază, ei răspund obraznic. Îi amenință, ei râd. Apoi se-mprăștie prin ploaie.

Ștergătoarele nu fac față. În minte îmi revine vântul ce umfla tenda vecinilor mei. N-am îndrăznit să mă așez pe scaun și să privesc marea cu soarele mat privindu-mă prin pânza de in. Regret și acum.

Pe șoseaua udă, farurile adulmecă apa. În mintea mea un val, dă cu sapa.




„Copiii teribili”

„Ființele singulare și actele lor asociale sunt farmecul unei lumi complexe care le elimină. Ne îngrijorează viteza pe care o capătă ciclonul în care respiră aceste ființe tragice și nestatornice. Totul începe cu copilării; la început ni se par simple jocuri.”

Jean Cocteau, Copiii teribili, ed. Paralela 45, 2005, pag.61.

miercuri, 22 octombrie 2014

Fântână-n ploaie

Blvd. Sudului, Timișoara
De dimineață plouă și se face din ce în ce mai frig.
Ca să nu rămână singură -ploaia, o fântână merge la greu luminată de led-urile din pardoseală.
Rămâi tâmpit să vezi pe ploaie un astfel de spectacol. Mai ales că am făcut primele mele poze cu telefonul mobil -cât de imbecil am ajuns. Îmi tremura și mâna, dar nu m-am lăsat.

Mă simt descurajat gândindu-mă că lumea din care fac parte produce spectacole avangardiste pe care abia le înțeleg... iată că unul aprinde și stinge lumina la etajul patru.

marți, 21 octombrie 2014

Aliterație geografică

Delphi, teatrul și templul
Cel puțin o dată pe an, dacă nu se întâmplă așa, atunci sigur un eveniment important a stricat repetiția.
Este interesant că teatrul este mai sus -ca altitudine, decât templul. Îmi închipui tragediile, când la vederea cuțitului personajele strigau în noapte și acel sunet tăvălea valea Pleistos asemeni furtunilor pline de fulgere prinse de phaidriatide.

Teatrul; exhibiția oamenilor în afara realității enunțând realitatea, oglindirea.
Nu există un plan comun între religie şi teatru.
Ceea ce ascunde religia apare în teatru.
Ceea  ce teatralizează prorocii dispare în teatru.

Urcând muntele aștept vârful. În teatru apare tot timpul o așteptare, dacă ea convine publicului, autorul este bun, invers -neînțeles, autorul este hulit. Peste câțiva ani sau secole, autorul este repus în drepturi, publicul -contemporan de data aceasta, a înțeles mesajul. În cazul Zeului, regia este alta. Statuia lui este sfărâmată și locul lui este luat de alt Zeu, identic cu el de fapt, o oglindire.

Ceea ce oamenii nu pricep din religie este că teatrul este fiul religiei și acest fiu este mai puternic și mai viabil astăzi decât religia însăși, mama fiind pe moarte.

Ne interesează ceea ce urmează, epilogul, Zeul în firea lui nu deconspiră sfârșitul, teatrul -în felul său, are această datorie.

Urcați la Delphi de fiecare dată când sunteți în apropiere. Și Timișoara este foarte apropiată. În zilele când scriu, un drum până la vechiul Tomis, poate dura până la Delphi; de la Timișoara.

luni, 20 octombrie 2014

Bătălia de la Navarino - 20 octombrie 1827

Golful Navarino, Pylos - în dreapta imaginii, o lunetă publică
Urmând drumul sudic tocmai de la Patra, trecând prin Pirgos și Kiparissia ajungem la Pylos.
În Pylos se coboară, venind de pe uscat, de oriunde, trebuie să cobori. Orașul este așezat în locul unde probabil un mic vulcan din carbonifer și-a arătat colții.

Pylos este sub șoseaua ce duce spre Koroni, punctul sudic în partea vestică a Peloponezului. De pe șosea se poate vedea un minunat teren de golf sau intersecția cu plaja de la Voidokila -pentru cei ce vor să ajungă-n rai, ca formă de comparație.

În golful numit Navarino, din largul mării de lângă Pylos, s-a dat una dintre cele mai interesante bătălii navale. Flota unită a Angliei, Franței și Rusiei împotriva celei a Imperiului Otoman împreună cu cea a Egiptului. Dacă sunteți nedumeriți, țin să amintesc că Napoleon I a trimis ofițeri în Egipt pentru a-i antrena pe mameluci în tehnica războiului modern, războiul în mișcare.

Muzeul Rene Puaux din Pylos
Chiar și în ajunul bătăliei de la Navarino (golful din fața Pylos-ului) un ofițer francez a trebuit să debarce de pe nava amiral a lui Ibrahim (ofițerul Letellier) și să treacă în cealaltă parte.
Nava amiral rusească se numea Azov.
Rușii s-au întrecut într-un eroism maritim. Sigur că englezii au fost cei mai experimentați, dar nici francezii nu s-au lăsat mai prejos.

Trafalgar, Aboukir (lângă Alexandria -Egipt) au fost bătălii unde au participat și ofițeri, tunari și marinari prezenți la Navarino. Flota engleză, franceză și rusească era inferioară numeric, atât ca număr de vase, cât și ca marinari și tunuri. Turcii având poziții terestre pe Niokastro -cetatea și Sphacteria -insula, de au tras cu tunurile.

Muzeul Rene Puaux din Pylos
Bătălia a durat patru ore, puțin. A fost o lovitură de bici, o incizie chirurgicală.
Pierderile aliate au fost numai în oameni, nici un vas nu a fost scufundat. În partea cealaltă, un dezastru. În urma acestei bătălii flota Egiptului a dispărut, iar Turcia nu a mai reușit să-și facă o flotă până la Primul Război Mondial.
Sunt sigur că amatorii de istorie pot căuta pe net date mult mai interesante decât cele descrise de mine; asta și doresc.

duminică, 19 octombrie 2014

Gard așezat pe orizont

Katakolo (near Pirgos), Greece
Apusul de soare binevenit.
Privim în spate o clipă toată călătoria zilei.
Vrem să bem retsina. Trebuie să fie rece.
Poarta, duna de nisip, apoi marea.
Obosit, observ aplecarea gardului spre stânga.
Cea mai bună nivelă, linia orizontului.
Fac poza și mă pun pe băut.