duminică, 21 decembrie 2014

Scena a II-a din „Împăratul îndrăgostit”

În peștera subacvatică a lui Nemo,
erau bogății capturate din vase scufundate.
În peștera lui Nemo era divinul,
Instrumentul,
Submarinul!
 

Înspiralat ca un fitil,
Era gigantul Nautil.
Și lângă el, atât de mic,
Era micuța Moby Dick! .


Scena a II-a

Fără muzică.

Împăratul: Cine a vorbit, cine a recitat?!

Tăcere.

Î: Nu mă aude nimeni? Hei, servitorilor...

Intră un paj. Toți se ridică, mai puțin cocoșatul.

Pajul: Au venit saltimbancii să vă prezinte spectacolul.

Î: Au adus și ursul?

Pajul ridică din umeri.

Î: Ultimele două versuri ...

Pajul anunță intrarea saltimbancilor
Apar câțiva clovni, un aruncător de flăcări pe gură, un om cu un cimpanzeu pe umeri, o fată în costum de baie negru ce duce o farfurie pe nas, alții.

Î: Ursul, unde este ursul ?

Un clovn: Este bolnav majestate!
Alt clovn: La fel și dresorul!

Î: Atunci plecați, afară toți.

Î: Mai puțin fata, fata cu farfuria. Vino-ncoa!

Fata cu farfuria: Majestate!

Î: Cum te cheamă?

Fata cu farfuria: Little black dress!

Î: Interesant nume, cine s-a îmbătat la nașterea ta?



Râsete.
Little black dress: Mama.

Î: Să o cunoaștem pe mama ta?

Little black dress: Trebuie să o scoateți din spital.

Î: Sau să intrăm noi acolo? Nebunii apucă repede să spună vorbe despre lumea viitoare.

Șeful de protocol (cocoșatul): Majestate, am putea organiza o masă rotundă.

Ministrul de Război (MdR): Să-i aducem pe toți nebunii, aflăm cum se va termina războiul, să vină și babele alea cu jocul cu mărgele de sticlă.

Î: Deci și după vedeniile nebuniilor sau ale bețivilor se pot face numeroase prezumții care să pară că au șanse de adeverire. *

Cocoșatul: Seneca.

Apare un paj.

Pajul: Horațiu.

Împăratul: Vergiliu.

Little black dress (Lbd): Cine nu nimerește măcar o dată ținta, dacă zilnic își exersează aruncarea?

Împăratul: Cicero. Vino draga mea lângă mine, în dreapta mea, gonește puturosul ăsta de militar mai la margine. Tu miroși atât de bine. Ce arome arunci pe tine?

Lbd: Wish of peace!

Cocoșatul se foiește, Colonelul Cangur, țeapăn până acum, îl împinge jos de pe canapea. 

Cocoșatul: Tre` să dau un telefon!

Împăratul (privindu-l): Repede c-avem treabă, mi se face sete.

Împăratul (întorcându-se către fată): Sper că nu faci parte din grupul Fetelor Speriate.

Lbd: Parfumul este Avon, majestate.

Împăratul: Să vină Somelierul. Printre noi pot să fie trădători.

Apare un paj.

Pajul: Vine Somelierul.

Împăratul (către Somelierul din fața lui): Miroase-o!

Somelierul (se pune în genunchi în fața fetei și își pune capul în poala ei): Fata nu minte majestate.

Împăratul (către Somelier): Bine, stai lângă ea, mă anunți când își schimbă mirosul.

Mișcări pe locurile din dreapta împăratului. 
Pe fereastră apar lumini rotunde ale reflectoarelor antiaeriene.

Pajul: Aterizează generalul Vultur... cu parașuta!

Împăratul (sare la fereastră): Pregătiți medalia, poate o aduce și pe Moby Dick.


Pajul (către public, cu dosul palmei la gură):Moby Dick este arma secretă a împăratului.

Î: Pregătiți un loc pentru generalul Vultur, în stânga mea.
Colonelul Cangur: Să stea în locul meu, l-am încălzit.

Apare cocoșatul, se pune în locul Colonelului Cangur, acesta îl împinge din nou jos.
Fata sare și ea de la locul ei; Somelierul, în patru labe îi miroase dosul.
Ministrul de Război se apropie pe la spate de împărat.
Pajul stinge lumina.
Se aude un strigăt de moarte.
Cortina.
Publicul tace, nu aplaudă.


*
Cicero, De divinatione, LIX 
„Deci și după vedeniile nebuniilor sau ale bețivilor se pot face numeroase prezumții care să pară că au șanse de adeverire.Cine nu nimerește măcar o dată ținta, dacă zilnic își exersează aruncarea?”
„Jam ex insanorum, aut ebriorum visis innumerabilia conjectura trahi possunt, quae futura videantur. Quis est enim, qui totum diem jaculans non aliquando collineet?”

Cicero, Despre divinație, Polirom, 1998, pag182-183.


joi, 18 decembrie 2014

Împăratul îndrăgostit (scena I)

în onoarea marelui Gombrovicz

Piesă-ntr-un singur act.
Decor Ludovic XIV, două canapele, patru fotolii, desfășurate în arc de cerc deschis spre public,
în rest tablouri atârnând, familia.
Muzică? Camille Saint-Saens - Carnavalul animalelor

Între cele două canapele centrale, un fotoliu. Pe fotoliu stă împăratul privind publicul.

Scena I

Muzica se aude mai slab.

Împăratul: Cred că m-am îndrăgostit!

Doar muzica.

Î: Nu mă aude nimeni? Hei, servitorilor...

Intră un paj.

Pajul: Ministrul de Război vrea să intre...
Î: Bine, bine.

Ministrul de Război: Trupele noastre iau cu asalt peninsula!
Î: Ce este graba asta, nu vezi că sunt ocupat?

P: Împăratul este ocupat, v-am spus!
MdR: Majestate, de sute de ani ne dorim să cucerim peninsula și asta vă găsește ocupat? 

Î:Te uiți bine la mine mareșale?
MdR: Da-mpărate!
Î: Și ce vezi cel mai bine?
MdR: Un falus!
Î: Corect! Să vină Pictorul!

Pajul pleacă.

Î: Unde suntem mareșale?
Mdr: După trecătoare.
Î: Ia un loc aici lângă mine și șoptește-mi tactica cavaleriei.
Mdr: Să chem după generalul Cal !
Î: Mai bine adu-l pe colonelul Cangur, mareșale.

De după o perdea apare pajul din nou și face o plecăciune:

P: Un elicopter cere permisiunea să treacă Marele Lac din apropierea cetății.
Î: N-au vâsle?
Mdr: Nici bărci?
P: Elicopterul vine pe drumul cel mai scurt, aduce un rănit, pe generalul Vultur.
Î: Permisiune acceptată, vira!

După plecarea pajului din dreapta scenei, în salturi, o gimnastă traversează lateral toată vederea împăratului, și a mareșalului.

Î: Ai văzut?
MdR: Ce?
Î: Năluca!
MdR: Împărate, era luna-ntre nori, lumina furișată...
Î: Habar n-ai, era Kata...
MdR: Cine?

Pajul intră din nou:

P: Elicopterul s-a prăbușit în lac.
Î: Ceee? Și generalul Vultur?
P: A zburat!
Î: Cu aripile frânte?
P: Da.
Î: Să vină Șeful de Protocol, o nouă decorație se apostilează: Aripi Frânte!
Mdr: Asta, gimnasta, Kata cum spuneți, mai poate trece odată?!
 

Împăratul se întoarce spre mareșal și bate din palme; de două ori.

Î: Două Kata vă rog.

Apar două gimnaste, care la fel ca prima, în tumbe, traversează scena.

Î: Ei?
MdR: Două Luni!

Apare un personaj cocoșat.

Șeful de Protocol: Majestate, nu mai avem plumb pentru matrițe...
Î: Să vină Înarmarea, oprim două mii de gloanțe și veți avea ce doriți!
ȘdP: Mai avem nevoie și de cerneală.
Î: Se face.
ȘdP: Două lăzi de șampanie?
Î: Se face.
ȘdP: Pot să stau în stânga dumneavoastră?
Î: Vă rog.

Șeful de protocol nu poate să stea bine pe canapea, așa că atârnă practic cu capul în jos pe margine.

Î: Să nu dormi?
ȘdP: Încerc, dar muzica-i tare plăcută.
Î: Schimbați muzica.

Când vrea regizorul, se schimbă muzica.
Recomandăm Mussorgsky.

Î: Unde este colonelul Cangur?
MdR: Să dau un telefon!
Î: Nu te deranja, putem striga mai tare!
ȘdP: Propun să vedem lumea de jos.

Pajul anunță pe colonelul Cangur.
Apare un individ înalt și chel, un șiret.


Colonelul Cangur: Majestate, la ordin!
Î: Explică-mi cum stăm cu cavaleria.
CC: Pe hartă sau pe teren?
Î: Pe cuvinte.
CC: Înaintăm la câmpie și coborâm la munte.
Î: Asta-i tactica?
CC: Realitatea.
Î: Bine, ia loc în stânga mea.

Colonelul Cangur se așează lângă cocoșatul Șef de Protocol, care ridică o mână în semn de salut. CC este prea înalt să se aplece și se așează.

Î: Lipsește cineva?
MdR: Cred că Vistiernicul!
Î: Întocmai, trebuie să auzim cum stăm cu banii. Să vină Ministrul de Finanțe!
ȘdP: Cred că este ocupat cu tipărirea bancnotei de 1000000, i-am dat toată cerneala mea, și plumbul ce mi-a mai rămas.
Î: Bine, bine ... să vină Pictorul, de ce nu vine Pictorul?

Apare Pajul.
Vestește Pictorul.

Pictorul: Majestate, portretul din submarin este gata, ochiul din periscop este gata, mă plec până la pământ în fața dumneavoastră.
Î: Ce vedem acum?
Pictorul: Aripa lui Moby Dick!
Î: Să vină!

Apar doi oameni ce duc un tablou enorm, public nu-l vede, nu are cum să-l vadă, pentru că hamalii urmează același traseu ca al gimnastelor.

Î: Unde sunt eu?
Pictorul: Sub aripă!
Î: Ăla mic?!
Pictorul: Aripa vă protejează, este natural să fie mai mare ca dumneavoastră, este umbrela divină...
Î: Vino lângă mine, în dreapta cu tine.

Î: Simt că vine un moment de dragoste.

Toți se ridică în picioare, cocoșatul mai greu.
Trei Kata traversează scena.
Apoi gimnastele revin și se pleacă în fața publicului.
Publicul aplaudă frenetic.
Împăratul începe a se dezbrăca.
Cortina.


Fericirea -preafericirea

'70
Ceea ce se clădește în interior ține de exterior.
Oamenii fericiți au deschis în ei adevărate peșteri, cavități enorme, pe care viața le-a mobilat cu formațiuni de nedescris. Tinerețea nu face altceva decât cucerește un interior datorită unui exterior bogat. Cei ce călătoresc mult, văd mult, citesc mult, aud mult, miros mult vor fi cei mai fericiți mai apoi.
Sihaștrii se lăudau cu o viață interioară bogată, asta la senectute, când erau tineri colindau și pelerinau locurile sacre, dormeau sub cerul liber striviți de stele, auzeau zgomotele pădurilor, a râurilor, dar și a marilor orașe. Acolo unde poposeau citeau din antici, le era permis doar lor, fără să împrăștie aceste daruri nou citite.
În anii ce treceau adunau cât alții în zece vieți, de aceea la sfârșitul vieții lor li se spunea preafericiți, dar nimeni nu știa sigur de ce. Unii dintre ei chiar încercau să-și dea seama, dar asta însemna să divulge sensul cunoașterii, sursa chiar și asta nu dă bine, ar deveni altceva decât preafericiți, ci sigur fericiți.

miercuri, 17 decembrie 2014

Despre țara mea


≪Lagăr. Un paznic analfabet care se înverșunează împotriva unui intelectual. „Na, uite, pentru cărți! Faci pe deșteptul vasăzică...etc. Pînă la urmă, intelectualul își cere iertare.≫
Albert Camus, Carnete *

Cam așa mă simt -cu cizma-n gură, auzind și citind despre antenele mass-mediei prin care odată cu prăbușirea elicopterului, mai dăm odată de pământ cu bunul-simț. Toți semidocții apar ca ciupercile după ploaie pentru a mai apăra încă odată nesimțirea celor care-și țin scaunele lipite de fund datorită căcatului închegat nu de mulți ani.

* Albert Camus, Carnete, Rao, 2002, pag. 351 jos.

marți, 16 decembrie 2014

Umbrele


Vântul mișcă felinarele și lumina reflectată apare aiurea în imagine. Expunere lungă. Umbre lungi. Stradă pustie. În dreapta, Opera Română și Teatrul Național Timișoara. Ne aflăm în Piață.
Acum 25 de ani pe aici lumea era de neoprit, începea Revoluția. Nici nu mai contează că alții spun că n-a fost de fapt o Revoluție. Pentru cei care au murit, viitorul a devenit negru.

luni, 15 decembrie 2014

Solitudinea

Ulise și Calypso de Arnold Böcklin
http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Arnold_B%C3%B6cklin_008.jpg
Camus :
≪27 mai 1950

Solitar. Iar focurile dragostei incendiază lumea. Merită durerea de a te naște și de a crește. Dar trebuie să și trăiești, pe urmă? Orice viețuire este atunci justificată. Dar și orice supraviețuire?≫

Albert Camus, Carnete, Rao, 2002, pag.351.

duminică, 14 decembrie 2014

Where is Jane? but where's Bob ?!

Întrebări

≪Un mit observat de Mrs. Parker la euhlayi * poate confirma o asemenea explicație, în măsura în care nu face decît să o traducă într-o formă figurată. Se povestește că, în acest trib, totemurile nu reprezentau inițial decît numele date diferitelor părți din trupul lui Baiame. Clanurile ar fi, într-un sens, fragmente ale trupului divin. Nu este oare un alt mod de a afirma că marele zeu este sinteza tuturor totemurilor și, prin urmare, personificarea unității tribale?≫

* La acest popor, soția principală a lui Baiame este considerată mama tuturor totemurilor, fără însă să aparțină vreuneia dintre ele [...].

Émile Durkheim, Forme elementare ale vieții religioase, Polirom, 1995, pag.270 mijloc.