marți, 19 august 2014

Spre


Ce alegem?
Planta spre cer sau insecta plutind în aer, ca-n ser?

Existența ca platitudine există pentru a fi frământată, întortocheată, asemeni unui nor. Zborul norului nu mai interesează pe nimeni.

Atunci când din văzduh cineva ne privește și ne deranjează, noi vedem norul.
El - norul, pleacă și ne lasă cu vița de vie, cu goanga ce traversează orizontalul în timp ce noi vedem verticalul.

Toate țin de educație, de simetrie, de unghiul drept, de lipsa cuiva sau de apartenența la ceva.
Devenim astfel săraci când norul a trecut, vița de vie a dispărut și goanga nu mai este.
A dispărut Bau-Bau!

duminică, 17 august 2014

Fotografia unei pauze


Alegem ceva tare, cu ceva moale.
Cârpim cu lumină, umbra să predomine.
Un vas strălucitor dă bine.
În rest, căutăm oglindirile.

joi, 14 august 2014

Wanted

Bust din Orașul Brad
Inscripția scrie bine; daciae, nu dacicus cum am crede imediat.
Horea aparține Daciei, nu a cucerit-o.
Diferența între posesie și apartenență este discutabilă. Este vorba de timp, de ev, de perioadă.

Poți fi oricând cuceritor, dar niciodată să aparții pământului cucerit imediat.

Pentru a face o comparație contemporană, vin cu creditul imobiliar; casa îți aparține după ce ai achitat integral nu numai debitul , dar și toate spezele create de acestea. De aceea patriotismul nu se referă la felul în care poți, simbriaș fiind, să zidești casa altuia ca fiind a ta ulterior; proprietarul nefiind în stare să-ți achite serviciile referitoare la casa sa.

Nu poți lupta în țara altuia ca fiind țara ta; devii mercenar. Ulterior devii ceea ce astăzi se definește ca criminal de război.

De unde divagația?!
De la felul în care Byron a luptat pentru independența Greciei fără a trage un glonte, a murit de glonte.
Astăzi în Ucraina, luptă sârbi de partea separatiștilor ruși.
Însăși ideea de separatiști ruși este discutabilă, deja sunt mercenari.

Horea a murit atât de repede încât nu a reușit să coboare la vale, numai Avram Iancu a făcut-o. Felul acesta naționalist nu ține decât de felul în care reușești să te exprimi ca identitate a locului. A coborî la vale înseamnă un drum relativ scurt. Mercenarul parcurge un drum relativ lung. De aceea, în drumul acesta el își pierde identitatea și nu mai devine al locul, ci cuceritor al locului.


Imn dedicat împotrivirii

Castelul Bran - camera de studiu
În prima zi El [Dumnezeu] atinse toate lucrurile,
Prima zi fiind și Ultima.
De aceea El se răzgândi și prelungi Prima Zi.

În această lungitură, El atinse;
Crestele munților,
Fundurile oceanelor,
Aripile păsărilor și
Puful puilor în privința zburătoarelor.

A mai atins aripa delfinului și 
Icrele interioare ale rechinului.

Și într-o mișcare toate frunzele arborilor,
pomilor, tufelor, ierbii... fură atinse;
Se numi vânt, înainte a fost val.

A mai atins creștetul ursului, al leului, al cerbului...
a vulpii, a pisicii, a vidrei.
A atins tot. Și râma a simțit atingerea.

Mulțumit de toate aceste atingeri a privit și a spus:
„Aceasta este lumea mea!”

Omul a țipat:
„Atinge-mă și pe mine!”
El l-a atins.
Omul s-a astupat.
„Am fost atins!”

Nimeni și nici El nu știe,
dacă prin atingere ții minte.

marți, 12 august 2014

Imaginea falsificată, dar frumoasă a unui trecut uitat repetat

Stoa ?
≪La întrebarea „Ce este filosofia antică?”, tradiția universitară răspunde printr-o istorie a doctrinelor și a sistemelor, răspuns determinat, de la începuturi, de voința creștinismului de a-și însuși înțelepciunea ca asceză.

La aceeași întrebare, Pierre Hadot aduce un răspuns cu totul nou: de la Socrate și Platon, poate chiar de la presocratici, pînă la începuturile creștinismului, filosofia decurge întotdeauna dintr-o opțiune inițială pentru un mod de viață, o viziune globală a universului, o decizie fermă de a trăi lumea cu ceilalți, în colectivitate sau în școală.

Din conversiunea individului rezultă discursul filosofic care va mărturisi alegerea de existență ca reprezentare a lumii.

Filosofia antică nu este, așadar un sistem, ci un exercițiu pregătitor la înțelepciune, un exercițiu spiritual.≫ 

Cristian Bădiliță, cuvânt înainte la „Ce este filosofia antică?” de Pierre Hadot
coperta din spate


Ar fi trebuit să ignor din titlu cuvântul repetat. Acest cuvânt pietrifică fraza, fără el fraza ar fi fost de-a dreptul romantică. Repetat amplifică. Ceea ce este real și ceea ce este privit prin repetare este repede învățat. Repetat repede duce la monotonie la un brânci pe scară-n jos, atunci treptele nu se mai repetă, se sar.

Anticii greci, pentru a nu lăsa monotonia să li se urce la cap, au inventat plimbarea, astăzi unii profită de ea ca să înnebunească -de atâta plimbare. Felul peripatetic de a vorbi și de a nuanța o idee ține de pasul, ritmul și pauza pe care vorbitorul în dialogul său cu însoțitorul îl are. În acest fel o construcție trebuia să definească această filosofie. De aceea stoa, este locul pe unde se umblă, loc acoperit, ferit de vânt și ploaie, dar în același timp liber printre coloanele sale pentru vânt și ploaie.

În stoa nu se discuta numai filosofie. În stoa neguțătorii propuneau afaceri, meșteșugarii prin reprezentanții lor găseau noi piețe, agricultorii învățau și schimbau unii cu alții experiență, copiii se pierdeau repede printre trecători. Dintre cele mai celebre; pomenim Stoa lui Attalos și Stoa lui Eumenes, prima reconstituită și restaurată complet pe banii lui Rockefeller jr.

Cele scrise mai sus țin de idealul unei lumi, necunoscute astăzi decât prin obiecte și prin semnele de pe obiecte -scrisul. Această lume era o lume repetitivă; pasul, ritmul și pauza erau date de oameni. Coloanele, martore ale acestui traseu, ale acestei plimbări, decupau imagini exterioare prin care antichitatea, vântul și ploaia, stabileau realitatea unei lumi. Dacă vă plimbați prin dreptul unor stâlpi verticali, destul de apropiați, veți observa că stâlpii n-au nici o legătură cu privitul în exteriorul lor, în schimb privind numai stâlpii, riscați să vă pierdeți direcția. Astfel că aceste coloane nu întrerupeau legătura cu spațiul exterior - nici filosofia peripatetică nu se adresa unui club exclusivist, cum a fost cea pitagoreică. Acest open space, cum definesc astăzi arhitecții acele goluri în marile clădiri, era destul de restrâns, un pic peste o sută de metri lungime. Și plimbăreții se întorceau și-și continuau dialogul, ideile, părerile, fără să observe că lumea de dinafară era văzută invers.

Totul se repetă în lumea antică grecească; în primul rând coloanele, apoi țiglele, restul nu mai contează. Lumea ce a venit după a schimbat acest gol, al coloanelor și nu s-a atins de țigle. Între coloane au apărut ziduri, s-au construit ziduri și aparent, în exterior s-au pus coloane -fără nici un rost, stâlpii de susținere erau îngropați în ziduri deja. Mai târziu au dispărut coloanele. A dispărut repetiția și comunicarea cu exteriorul. A venit creștinismul. Lumânarea.

Un asemenea ideal sigur că nu ține astăzi. Dacă am decupa din toată această poveste numai figura care se repetă, ne-am da seama că lumea era sigur altfel mai interesantă decât cea prezentă, în felul ei spiritual.

Fereastră de la Castelul Bran, curtea interioară
Stoa mea nu există, ea a fost compusă din ferestra de marmură ce se află în curtea interioară a Castelului Bran, unde în lipsa turiștilor și a ghizilor, sigur vă puteți rătăci, dacă veți reuși asta, înseamnă că repetați ceva, castelul devine cunoscut, înțelegeți mai bine lumea în care ne aflăm.

Recomand și:
http://scorchfield.blogspot.ro/2012/11/templul-de-elie-faure-1909.html