marți, 30 septembrie 2014

Phigalia - fundul pământului

Phigalia, ancient fountain
Într-un circuit turistic, văile adânci ni se par ascunse, vârfurile poartă greutatea ascensiunii, urmărim media; mediocritatea. Turistul este acum călăul culturii. Turistul face poze, alături de ele este și nevastă-sa, cu toți puradăii, ceata și ginta invadează cu nesaț templul doborât în coasta muntelui. Astfel se produc ușor banii. Mai departe confortul, fără nici un efort ce ține de blasfemia exterioară; templul decade, a mai făcut-o odată. Democrația reconstruiește, meritul ei.


Mai există locuri curate, lipsite de invaziile autocarelor lustruite, ale căror șoferi, surprinși de mine la Delphi, discutau de amante. Un lucru dealtfel minunat pentru mine. În schimb am dat de ghidul imberb, în fața gardului ce mărginea ștrandul fântânii Castalia, al izvorului ajuns la resurgență, căci în amonte ne era interzis să privim. Și ghidul acesta, ce bătea câmpii în limba engleză, se răstește la un moment dat spre cineva, mult mai depărtat mie și îi cere: „Quiet, please!”

Grupul gălăgios nu înțelege, dar tonul acestui ghid, un bărbat bine desăvârșit în privința look-ului, reușește să-i facă să tacă pentru un timp, atâta cât eu să-l ascult: despre Byron nimic.

Asist la fiecare excursie și aud nu pentru prima dată tâmpeniile debitate de ghizi, sigur că nu toți reușesc asta, în schimb majoritatea sunt deosebiți de plictisiți, depășesc lucrul acesta împrumutând savoarea locului. Sigur cunosc mai bine decât mine misterele prin care pașii lor descântă și încântă prin cuvinte mintea mulțimii. Eu n-am să reușesc niciodată lucrul acesta, sunt prea indiferent la cei din jurul meu și nu mă deranjează proștii.

La Phigalia, într-o după amiază calmă, lipsită de furtuna promisă, în umbra marelui paltin plantat de peste o sută de ani, nu era nimeni. Așa în mintea mea s-a format acest peisaj, geamăn, invers, total.

duminică, 28 septembrie 2014

Megarienii, împărțiți-despărțiți

Olympia Museum, Greece
Unicul loc în ceea ce poate fi despărțit și este împărțit, este Megara; cetate aflată în istmul Corint, în gâtuirea pe care continentul balcanic o face cu Peloponezul. Dar, înainte de asta merită să povestim întâlnirea dintre Cel ce împarte cu Cel ce desparte.

Văi adânci, sau strâmtori, piscuri semețe sau trecători, fac geografia fizică să rupă din monotonia unei descrieri liniare, să trezească interesul pentru un anumit teritoriu. Asta numai pentru faptul că acest loc desparte și împarte teritorii, și mai ales civilizații, iluzoriu de descris în amănunțime.

În locul larg și infinit de netrecut; Cel ce împarte îl aștepta pe Cel ce desparte.
Disputa a apărut undeva de undeva foarte departe și, în felul nostru de a povesti chiar s-ar putea să fie la marginea lumii. În schimb și-au ales un loc neutru, o cale pe unde istoria și mitul s-a aglomerat și s-a încâlcit încât adevărul și memoria să nu scadă câtuși de puțin.

Cel ce împarte a sosit primul.
Privind, ar fi vrut să fie o vale cu două râuri ce se unesc, să-l ajute cumva relieful. Ar fi vrut să vadă două piscuri ce se întrec în înălțime, sau două insule ce se lărgesc în larg, lipsite de nisip, stâncoase și tăioase, ar fi vrut să măsoare adâncimile peșterilor, nicidecum locul acesta inundat și râvnit de două mări.

Cel ce desparte a sosit mai apoi.
Nici o ipoteză. S-au înțeles din priviri. Să taie și cel ce taie să se numească Cel Ce Desparte și cel ce guvernează locurile despărțite să se numească Cel Ce Împarte.

Fiindcă îl așteptau două supernove ce se certau asupra unui cuadrant stelar, Cel Ce Desparte a fugit repede, promisiunea sa în schimb a rămas în aer.

Cel Ce Împarte nu a putut să se manifeste unitar asupra celor două teritorii. Războaie îndelungi au făcut ca locul acela, strâmt și plat, mlăștinos și otrăvitor să fie traversat de armate și de o parte și de alta. Eroi precum Tezeu (Teseus), au potolit furia celor ce jefuiau și omorau călătorii, răspunzând cu același efect; creveții lui procustes.


Cel Ce Desparte este în continuare greu de găsit.
Cel Ce Împarte cu ajutorul oamenilor a reușit să-și satisfacă dorința, un canal a unit două mări, a scurtat căi de navigație, a îmbunătățit turismul, dorința de cunoaștere.
Oamenii, ca un progres, se roagă perpetuu la Cel Ce Împarte, natural, apoteotic.
Fără a fi fiul Celui Ce Desparte, Cel Ce Împarte, are probleme din ce în ce mai mari: oamenii vor să împartă.
Într-o noapte a visat că oamenii vor să fie Cei ce despart!

Megara, o cetate foarte apropiată Athinei (Atenei) ca distanță geografică a ales să fie aliată Spartei (la fel ca insulele -foarte apropiate Athinei, Salamina și Egina). Coloanele alese să reprezinte tezaurul de la Olympia sunt dorice (spartane), nicidecum corintice cum ar fi lesne de înțeles, și nici ionice, peste Egeea, cum ar fi dorit Athina.

Nu ceea ce împărțim are valoare, ci ceea ce despărțim. În acest ultim caz valoarea dispare, teritoriile se dizolvă, istoria se rescrie. În cazul despărțirii, ca o recompensă, împărțirea vine mult mai târziu. Este ca un fel de dar, fără efect, generațiile ce au suferit și-au pierdut rugile (dorințele) prin strănepoți analfabeți referitor la evenimentele dureroase. Un confort apare și felul acesta duce la uitare. Un testament fără efect, posedarea unui teritoriu jefuit, uitat, deposedat.

De aici putem să începem să ticluim o nouă civilizație, până apare Cel Ce Desparte: Primul.
Al doilea, cel ce împarte darurile nu ne mai interesează. Până și un futut de canal l-a tras în două mii de ani, ca să nu mai ciripim că și fiului lui și-a trimis apostolii să le-o tragă Corintienilor (pe unde merge canalul) după ce Mucius, consul de Roma le-a tras-o rău de tot înainte, anal-viitor canal.

P.S.
Geometria cvasi-dimensională a cutiei în care se află pedimentul templului de la Megara merită a fi despărțit.





sâmbătă, 27 septembrie 2014

... et spiritus inmundi cum illum videbant procidebant ei et clamabant dicentes:

Marcu 3:11 Biblia Sacra Vulgata (VULGATE) :
Olympia, himerele (chimerele) acoperișului templului

repost, Athina, Muzeul de arheologie și istorie națională, 2012.
Toate scurgerile noastre fac felul ascunderii. Lichidele în față, în penumbra corpului, solidele în spate, în umbra corpului. Și când plângem, lacrimile vin la vale după nas, abia atunci le vedem.

Un spirit liber ar recunoaște în toate temerile sale existențialiste un progres. Ar fi pragul de înțelepciune pogorât asupra sa prin a recunoaște că o dată cu vârsta ideea de social dispare. Prea multe vizite și refuzuri. Afirmațiile devin stigmate. Urmările te cuprind mai apoi în dialoguri aspre. Întrebări subtile în care tu răspunzi amplu și sincer; în partea cealaltă intervine religia și frica, televizorul și politicul. Nu este drept ca tu să fii liber!

Scurgeri.
Ceea ce vine din ceruri este divin, ceea ce vine din om este spurcat.
Ceea ce intră pe gură vine din ceruri, ceea ce iese, iese din om, deci este spurcat. (reinterpretare din V.T.)

Spirit vulgar, în felul creștin duce la popor, la vulgatus, la ceea ce ne provoacă primitivismul. În felul larg ne duce la barbarie, la libertate, la cunoaștere de fapt. Ce strict ne înconjurăm cu o civilizație care mai apoi ne sugrumă. Cum este să ai o limbă liberă. Limbi primitive, fără proprietate, fără gard și patent.

Himerele transformau apa divină, datorită zeilor, în curgerea sa pe acoperiș, în apă profană, muritoare, searbădă, lipsită de orice.

Templele grecești nu aveau burlane, apa călătorea pe un circuit liber, mai apoi țâșnea prin gurile himerelor la câțiva metri depărtare de templu. Ulterior creștinismul occidental a reluat ideea prin gargui. Lucru mai interesant având în vedere înălțimea de unde venea apa. În felul apei nu există vulg, ci doar prostia prin care mulți consideră că multe lucruri sunt ca apa de ploaie.

Apa de ploaie, adică nimic folositor. Scurgeri. Tradiție de căcat, absența cunoașterii, întunecimea evului mediu.

vineri, 26 septembrie 2014

Fata care citește

Palaestra, Olympia, Greece
În moartea eleganței, o postare veche (http://scorchfield.blogspot.ro/2011/05/moartea-elegantei.html) discutam genul prin care privim imaginea; prin feminin, sau prin masculin.

Luat de valul hermeneuticii, am uitat să pomenesc de fata care citea cartea, fata pe care am întâlnit-o după mulți ani la Olympia din nou.

Turismul de masă este asemenea unui export de vite.
Rareori vezi desprinzându-se din grup oaia neagră.
Un ghid ciripește asemeni unui profesor orb, iar în jurul său, oameni se plictisesc de moarte, nu toți, este adevărat, dar aproape toți îl urmează.

Mai târziu, dacă o cauți, o vezi găsi pe fata care citea cartea. Desprinsă din grup, poate neinteresată de arheologie, de mit, fata citește povestea sa preferată cu dragoni, poate cu vampiri, poate cu mașini de lux, dar asta deja nu mai contează.

Dacă totuși contează ceva, este prezența. Și fata care citește cartea este întrecută de fata care face poze. Oooo! dar asta este altă poveste, așa cum scrie Herodot.

Nu pierdeți tot timpul privind pietrele, tablourile sau sculpturile, treptele de marmură sau luminile; priviți vă rog și oamenii care privesc la ele, la cele pomenite. Fără să vreți, veți beneficia de o încărcătură dublă, când părăsiți locul, greutatea spirituală vă va da dureri de cap. Eu așa am pățit, dar nu toți trebuie să-mi dea dreptate, doar eu îmi dau cu părerea.

Dinamica - vivid simbol

Street on Sin City
Faptul că lumea curge, nu mai constituie nici o surpriză, în schimb că în acest fluviu la rândul lor curg mai repede simbolurile, avem un fenomen mai greu de deslușit. Dynamis-ul antic greu era forța cu care lumea era pusă în mișcare, apare așadar această forță spre lucruri și din lucruri.

Astăzi, simbolurile pun lumea în mișcare, și o trag. Puterea simbolului, vine din etimologia lui; din locul de unde are mai multe izvoare, fiecare izvor cu partea sa mică participă la debitul cunoașterii.

„Symbola” înseamnă semnele. Acestea nu mai fac demult parte din scris, mai degrabă din urme și urmele vine din spate, de departe.
Civilizația urbană a revoluționat simbolul, i-a dat strălucire și mai ales mișcare, multă mișcare.
Avem acum vivid simbol, ceva amplificat și extrem de puternic, ceva ce pune în mișcare economia.
Vivid simbol este magia pe care o dă simbolul. Tot din antichitate știm că oracolele se bazau pe semne, pe cele divine, neînțelese de oamenii obișnuiți.

Astăzi, cu cât semnele se deslușesc mai tare, cu atât rătăcirea este mai aproape. Suntem inundați de simboluri. Acestea puțin câte puțin ne îneacă.

joi, 25 septembrie 2014

Nașterea unui simbol - symbolon





Cortul templului lui Apollo Epicurios, vedere spre Tripolis, Tegeea, granița cu Lacedemonia
Isidor de Sevilla, De grammatica

„Etimologia este originea cuvintelor, cînd se deduce valoarea esențială a unui cuvînt sau a unui nume prin interpretare. Pe aceasta Aristotel a numit- o symbolon, iar Cicero adnotatio, fiindcă face cunoscute numele și cuvintele [ce desemnează] lucrurile, propunînd un model de pildă; flumen (≪fluviu≫), fiindcă a crescut curgînd (fluendo), și-a luat numele de la fluere (≪a curge≫).

 Cunoașterea [etimologiei] are adesea o necesară utilitate în interpretarea ce-i este proprie. Deoarece, cînd ai văzut de unde s-a născut un cuvînt, îi înțelegi mai repede valoare. Fiindcă cercetarea oricărui lucru este mai clară dacă îi este cunoscută etimologia. Căci nu toate numele [au fost puse] de către cei vechi ținînd seama de natura [lucrurilor], ci unele au fost puse și după bunul plac...” 

http://books.google.ro/books?id=onk0AwAAQBAJ&pg=PT20&lpg=PT20&dq=aristotel+%2B+symbolon&source=bl&ots=JC0LGjfv6n&sig=3s1iBWFFXnSpUhlHadJ8RT6QmX0&hl=ro&sa=X&ei=wlgkVIDWLsPbavyTgOgE&ved=0CEcQ6AEwCA#v=onepage&q=aristotel%20%2B%20symbolon&f=false 

Alpheios la Olympia, în dreptul muzeului
Pausanias, Cartea a VIII-a Arcadica

≪Fluviul Alpheios formează hotar între ținutul lacedemonienilor și tegeaților. Fluviul își are izvorul la Phylake și la o mică depărtare de izvor primește apele unui număr mare de izvoare cu un debit redus. Din această pricină locul acesta a căpătat numele de „Symbola”.

Alpheios pare să aibă o natură diferită de a celorlalte ape curgătoare și anume el dispare de mai multe ori din Philake și din locul numit „Symbola”, el se afundă din nou în Cîmpia Tegeii ca să apară din nou în Asea, amestecîndu-și apele cu cele ale rîului Eurotas. Apoi dispare pentru a doua oară ca să apară în locul numit de arcadieni „Fîntînile”. Trecînd apoi pe lîngă ținutul Pisaia și ieșind în preajma Olympiei, se varsă în marea de deasupra Cyllenei, care este portul eleenilor la mare. Chiar și Marea Adriatică întinsă și deosebit de furtunoasă nu-l oprește; rîul o traversează și reapare în insula Ortygia, în preajma Syracusei, unde-și amestecă apele cu cele ale fîntînii Arethusa.≫ *

Muzeul Messenia

Dicționar:
Arethusa - Nimfă din alaiul zeiței cinegetice Artemis, în mitologia greacă. Respingînd dragostea zeului rîului Alpheios, Arethusa a fost prefăcută, la rugămintea sa, de Artemis într-un izvor. Anticii credeau că rîul Alpheos, după ce scălda Elida, traversa marea ale căror ape nu se amestecau cu apele lui, apoi se vărsa în fîntîna Arethusa din insula Ortygia, din preajma Siracusei. Pausanias transmite varianta transformării Arethusei în fîntînă și a lui Alpheos în fluviu. Într-o epocă târzie, Arethusa a fost adăugată uneori celor 9 Muze, ca muză a poeziei pastorale.” **



* Pausanias, Călătoria în Grecia, ed. Științifică și pedagocică, 1982, pag.181,
** Victor Kernbach, dicționar de mitologie generală, ed. Albatros, 1983, pag.64.

marți, 23 septembrie 2014

Dacă împungi ești o vacă!

Timișoara - în centru
O vacă nu trage de poartă, ci împinge, sau mai bine scris împunge o poartă.
Tandrețea mesajului constă în figura vacii, redundant, este o vacă reușită.
Misoginismul mesajului ține de bou, și de neprezența lui imediată. Boul vine de obicei mai târziu; vaca, cu ugerele pline abia așteaptă să împingă poarta și să scape de povara lor. Boul ar mai fute ceva pe drum, vreo vițică dacă se poate. Prin asta dau apă la moară autorului bannerului, care fiind bou, n-a apărut la timp.

Mi-ar fi plăcut să scrie mai bine: „dacă împungi poarta ești un Minotaur”, ar fi fost eroic, masculin, puternic; poarta ar fi avut la rândul ei trăinicia dată de mit. Poarta, precum se vede, este greu de tras, dar și de împins.

Oricum ar fi, orașul meu nu este unul monoton. Traficul este așa, bară la bară. În orașul meu se construiește la greu.