joi, 3 martie 2011

Croaziera de Mircea Daneliuc


     Un film viu. Acest sentiment l-am avut pe tot parcursul filmului. Nimic din acţiunea filmului nu a trecut în fals astfel încât să-mi mortifice trăirea de viu. Citind pe spatele DVD-ul am rămas uimit de politizarea excesivă a oamenilor, a spuselor lor, a jocului artistic, căci sunt câteva personaje care îşi joacă şi un rol în film, rol în care aceştia nu cred, dar oare nu părţi din viaţa noastră sunt la fel, nişte roluri datoare societăţii ce ne ascund adevăratele emoţii?

     Mircea Daneliuc scrie pe coperta interioară:
"E un film ce nu mi-a aparţinut niciodată doar ca parabolă a mecanismelor de putere ale ceauşismului, fie şi prin detaşarea de acestea în derizoriu.
Sper c-ar putea fi citit şi dintr-un unghi portretistic (sublinierea îmi aparţine) al celor printre care m-am nimerit."

     Portrete de oameni, dorinţe umane, realităţi sociale, asta conţine filmul şi vine unul ca mine şi vrea să scrie despre "unghiul portretistic al celor prin care" şi regizorul, şi scenaristul, Mircea Daneliuc s-a nimerit. Credeţi că de atunci oamenii s-au schimbat, au o altă mentalitate, o altă viziune asupra lumii? Cât ne mai trebuie?

Capitolul I - Comandantul

     Rolul principal l-a avut Nicolae Albani, rolul unui comandant de vas. Acest vas face o croazieră pe Dunăre între Giurgiu şi Cernavodă, în pupa lui vor veni bărci cu tineri ce participau la această croazieră. Tineri ce şi-au câştigat acest drept în urma multiplelor concursuri profesionale ce se ţineau în toată ţara pe vremea aceea. În film, după numărul bărcilor, sunt cel puţin o sută de tineri cu vârste între douăzeci şi cinci şi treizeci şi cinci de ani, tineri ce trebuie coordonaţi şi încadraţi în programul excursiei, de aceea "tovarăşul Proca" este mai mult decât un ghid, el este comandantul.

     Să-mi fie iertată comparaţia, inutilă pentru cei ce n-au citit Odiseea, poate că Mircea Daneliuc s-a gândit la asta şi dacă s-a gândit mă bucur, dar acest comandant interpretat de Nicolae Albani se vrea a fi un Ulise, ancestrală ipoteză în concluzia pe care o trage fiecare, demonstraţia nefiind necesară a fi completă. Astăzi nimeni nu mai poate fi Ulise, dar îl poate copia, intersecta, simţi la un moment dat. Era mai simplu dacă El Comandante semăna cu Che Guevara, dar nu, "tovarăşul Proca" este prea obosit de viaţă şi ieşirile sale eroice îl seacă mai mult şi pentru asta trebuie să demonstreze, trebuie să umple fântâna, "să bea apă".

video


     Indiferent de ce se întâmplă trebuie să meargă până la capăt: "garda moare, dar nu se predă", vis-a-vis de lipsa eroicului.

     A demonstra că posezi un caracter eroic este ceva imposibil într-o societate care-ţi deconspiră personalitatea, şi nu vorbesc numai de cea care a fost: "socialistă", "ceauşistă", "comunistă", cum vreţi să o denumiţi, este valabil şi astăzi, pentru că peste toate acestea vine frica.

     Eu nu am făcut, eu nu am furat, eu nu ştiu; ţipă comandanţii zilelor de astăzi, indiferent ce conduc; cluburi de fotbal sau de caritate, şcoli sau licee, ministere sau ţări. Cam aşa face şi "tovarăşul Proca" se avântă, dar nu ştie, pasează responsabilităţi, suferă chiar din cauza asta, doreşte chiar mai mult; tinerii din jurul său sunt de fapt "tovarăşii lui" de călătorie, în felul lui îi protejează, nu le vrea răul deloc: aici este uman.

     Pentru că tot am pomenit de Ulise, haideţi să vedem ispita, căci nu poţi călători fără ca la un moment dat să nu cazi sub vraja, să nu pui botu`, la ceea ce noi bărbaţii vedem şi numim femeie.
     Ce greşeală a făcut "comandantul" ca în călătorie să o ia şi pe Penelopa lui; nevasta deformată de vârstă şi îmbuibare, nevastă care ar cam comanda şi ea puţin, dar spiritul masculin frânge aceste izbucniri şi potoleşte setea inconştientă a femeii de a da ordine mulţimii. Dar greşeala nu constă în asta, ci în dorinţa ascunsă, covârşită de frică, de a dori şi altceva de la viaţa asta "de cacao" pe care o duce "tovarăşul Proca". O vrăjitoare? O sirenă? O nimfă?

     În răspunsul care ar trebui să vină este de fapt jocul, acest joc al lingurii care se împleteşte în jurul acţiunii filmului

video


     Filmul Croaziera este un film traversat de dorinţe sexuale, Mircea Daneliuc doreşte să transmită acest mesaj, căci el este un mesaj universal, atotcuprinzător care ridică barierele în drumul omului spre cunoaşterea umană.
Mărturisesc că am văzut "Probă de microfon" la o vârstă prea adolescentină, dacă pot scrie aşa; filmul mi-a dat cele mai frumoase vise erotice la acea vreme. De aceea afirm că Mircea Daneliuc este un maestru al dorinţelor neîmplinite, a căutărilor în van, a vidului ocupat de infinit.

     Închei acest capitol cu cele scrise de un medic psiholog contemporan, Roland Jaccard:
     "Nevrozatul imaginar, ca şi nevrozatul obişnuit, suportă greu ca lucrurile şi fiinţele să-i reziste. Nu vrea să se resemneze în faţa neîmplinirii sale existenţiale, nici în faţa faptului că orice viaţă ar fi perpetua lecţie a unui eşec; el se cramponează de o iluzorie atotputernicie şi nu ar renunţa pentru nimic în lume la căutarea absolutului: îşi joacă partitura pe modul "totul sau nimic" şi dansează swing pe muzica neantului său, visându-şi existenţa, mai degrabă decât trăind-o. refuză să admită, o dată cu Schopenhauer, că "viaţa este o luptă de fiecare clipă cu certitudinea de a fi învins". În termenii analizei sale - şi este poate singurul beneficiu pe care-l va trage de aici - el se va accepta aşa cum este: un yo-yo care şi-a rătăcit firul. Ceea ce ar pierde în elanuri juvenile şi iluzii sterile, ar câştiga prin detaşare. Şi poate că va contempla cu puţin mai mult umor o lume a cărei vocaţie pare a fi cea de a ne înşela aşteptările".

     Acesta este de fapt comandantul, un Ulise care-şi duce toţi tovarăşii la destinaţie pierzându-se pe sine.

6 comentarii:

  1. citindu-te parca am revazut filmul dar mai nuantat :)
    stiu ca filmul a fost interzis o perioada de timp pentru ca era mult prea transparenta analogia cu "comandantul suprem"...
    "proba de microfon"...da...un film fierbinte pentru pudicii acelor vremuri...si eu mi-as fi dorit sa am parul lung si cret :D
    "concurs" este un alt film pe care l-am iubit dar "glissando" a ramas preferatul meu...
    iti multumesc pentru ca mi-ai reamintit de cateva dintre "iubirile" mele de pe ecran...din pacate nu suficient de mare pentru a fi apreciate la adevarata lor valoare...

    RăspundețiȘtergere
  2. Pe mine acum, sincer, mă cam doare în paişpe de "comandantul suprem", de fapt a existat un tablou, acum nu mai am nici măcar acel tablou; mai bine!

    În schimb personajul lui Daneliuc mă frământă şi acum, nu-i dau nici o soluţie, portret adevărat uman.

    Bun film! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. foarte interesanta (in cel mai bun sens cu putinta) analogia cu odiseea (cu mentiunea ca este o odisee nemantuita, impotmolita si tiranica)

    si sintagma comandante este adecvata (el lider maximo)

    mie sexualitatea din film mi s-a parut tabuizata (asa cum era si in comunism, cu derogarile minime de la regula, furate pe ici-colo)

    patriotismul acestui film e unul satiric, dar suav, totusi, imblanzit (tzara comunista e un soi de croaziera pacalita, autoamagita)

    p.s. vedeti ca e o litera gresita in numele meu (ma cheama putin altfel, foarte putin altfel) :)

    RăspundețiȘtergere
  4. am corectat numele, îmi cer scuze, graba, sigur, altfel pe cine să dau vina... :)

    cred că că ar merita încă un capitol să mai scriu despre acest film!

    RăspundețiȘtergere
  5. pai scrieti-l atunci, desi eu nu sunt maiorescu sa dau indicatii :)

    RăspundețiȘtergere
  6. :) mi-am făcut "încălzirea" deja alergând alături de Bucifal!

    :)

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc