duminică, 29 iunie 2014

The same shit answer

http://www.duelinganalogs.com/image/riddle-of-the-sphinx/
http://www.dorkly.com/post/51019/the-true-answer-to-the-sphinxs-riddle

În felul în care evenimentele evoluează, noi nu vom avea niciodată așteptările trecutului. Există un multiplu care evaluează felul în care acestea pot fi discutate. Adică, oricând un număr înmulțit cu un subunitar va involua și altfel va progresa.

În final ne referim la evoluție, la felul în care cei din jurul nostru percep asta, la felul în care un scor ține de alt scor. Un eveniment de altul; o succesiune de alta, un șir de altul; o pasăre de puii ei.

Am întâlnit copii de vârstă școlară care nu puteau da ca exemplu un număr mai mare de nouă (o cifră în final).
Am întâlnit copii de vârstă gimnazială care nu puteau da ca exemplu un număr mai mare de douăzeci.
Experiența repetată la liceu, nu întrece sutele. De obicei răspunsurile se cantonează între o sută și două sute.

Ceea ce este în jurul nostru se definește ca populații de ordinul miilor, asta la câteva străzi. Pe cartier avem -în marile orașe, chiar zeci de mii. Orașele în sine au sute de mii de locuitori, chiar dacă cei ce citesc aceste rânduri poate fac parte din acea zonă liniștită în care drumul n-a mai fost reparat de ani de zile și nu se pot mândri cu o concentrare umană relevantă, eu mă refer la ceilalți.

Numărul?!
Timiditatea de-a enunța infinitul; miile, milioanele...
Majoritatea celor ce trăiesc pe acest pământ au o problemă în a da ca exemplu, ca număr preferat, un număr de trei cifre, revin: marea majoritate.

Oare de ce?!

vineri, 27 iunie 2014

O vedere constipată

Măslini la Rhamnous
Felul în care s-au petrecut lucrurile devine greu de scris. Finalul contează: am luat o casă pe care o transform an de an. Însăși felul acesta de transformare este oarecum inversat. Unii construiesc începând cu fundația, cu săpătura, așa cum este firesc. Eu transform începând cu acoperișul. Încep invers.

N-aș fi ales locul și mai ales casa, dacă în mintea mea transformările n-ar fi avut loc înainte de.

Oricum ar fi, o toaletă este interioară și aerisirea se asigură cu un ventilator ce aruncă tot aerul stricat tot deasupra acoperișului, în schimb felul în care privesc de pe budă, prin ușa crăpată, în penumbră, spre geamul living-ului -fereastră generoasă, împreună cu celelalte trei, sudice, mă transformă într-un spion stradal, asta pentru că într-o linie dreaptă, prin vița de vie, prin gardul de plasă al vecinului, și poarta sa de fier forjat, pot vedea cu amănunțime detalii, cum ar fi; fețe de oameni, cărucioare cu copii, câini, pisici, chiar păsări, toate acestea în felul în care ochiurile de verdeață mă lasă, uneori am impresia că aerul dintre frunze - încălzindu-se de la soare, reușește să mărească asemeni apa aflată între sticlele de ceas puse în a cuprinde un volum, volum pe care eu îl simt stând pe o budă generoasă, la răcoare, când afară arșița ascunde orice om făcând loc apariției câinilor vagabonzi, răcoare pe care iarna o simt altfel, căci tot frunzișul ajutător dispare și văd totul într-o rețea prinsă în garduri, crengi, lăstari prinși de frig, de aceea această ultimă privire o numesc o vedere constipată.

Helena

Helena

miercuri, 25 iunie 2014

O amintire discretă

Artemis - Vavronas

Toate aceste amintiri ar fi putut trece în catalogul memoriei pierdute dacă nu aș fi citit rândurile pe care Claude Lévi-Strauss, la apusul vieții lui, le-a scris ca un ultimatum celor ce mai vor sau mai doresc să străbată trecutul propriu asemeni unui fulger, însoțit cu tunetele sale, bineînțeles; bum-bum, bum.

≪Un mit al indienilor seneca (una din cele cinci populații ce alcătuiesc Confederația Irocheză) include un episod curios. O tînără a consimțit să se mărite cu un bărbat despre care știe că este fiul unei puternice vrăjitoare și îl urmează pînă în satul acesteia: „Soțul mergea în față și ajunseră într-un loc unde cărarea se despărțea în două poteci ce formau un fel de inel alungit care se închidea ceva mai încolo. Spre marea ei surprindere, femeia văzu cum soțul ei se dedublează și cele două corpuri urmează unul o potecă, iar altul cealaltă potecă. Rămase năucită, neștiind pe ce cale trebuia s-o apuce ea. Din fericire [mitul nu spune ce s-ar fi întîmplat în caz contrar], o alese pe cea din dreapta și văzu curînd că potecile se uneau și că acolo cele două corpuri ale soțului ei se contopiseră din nou. De aici, se spune, vine numele acestui personaj ciudat, care înseamnă ei sînt două căi care merg în paralel”.

Un plural gramatical desemnează așadar o ființă singulară.≫*

***

Țin foarte bine minte că mă jucam într-un parc, părinții mei fiind destul de departe ca să mă observe în amănunțime, în toate mișcările mele. Dădeam târcol unei statui, care la rândul ei era înconjurată de apă, bustul cu pricina fiind în mijlocul unei bălți zidite din care porumbeii tot beau apă. Printre castanii seculari ce dădeau în floare, soarele lumina o clădire impetuoasă ce se afla la marginea parcului.

Atras parcă de lumina sângerie a unui apus imens de soare, am observat că cineva îmi făcea semn cu mâna de pe treptele acelei clădiri. Părea un om trecut de o sută de ani, având în vedere barba, jobenul și bastonul pe care le tot mișca deasupra capului. Apropiindu-mă, am observat că în spatele lui o ușă imensă s-a deschis și că întunericul l-a cucerit și toată lumina aceea aurie de data aceasta, nu a reușit să-mi arate ce este după ușă.

Mai aproape venind, ușa s-a mărit atât de mult încât n-am reușit să ajung la clanță.
Atunci am simțit că cineva mă ia pe sus și mă mută din dreptul acelei porți, cum mai târziu am văzut-o. Era tatăl meu.

Nici acum nu știu cât de mult am fost salvat, sau cât de mult am fost uitat.
Peste câțiva ani am revenit în locul acela, care era în parcul central al orașului, și-am privit din nou acea poartă construită atât de robust încât clanța din bronz ar fi trebuit să aibă câteva kilograme. Pentru un copil, ar fi trebuit să atârne cu amândouă brațele de clanță -și să se legene puțin, pentru ca ușa să se deschidă.

Eram în fața Bibliotecii Astra, pe care am atacat-o dus de un instinct al bibliografiei celor ce reușeau să publice cărți de istorie antică. Cărțile, pe care inițial le-am găsit în casă, m-au îndreptat spre acest loc. Și n-ar fi numai asta, sau numai de asta; ci faptul că am găsit o pagină îndoită, în volumul al doilea din Agonie și extaz de Irving Stone. Am recitit de mai multe ori acea pagină și nu scriu care, scriu doar că se referea la marmura trandafirie a unei cariere renumite pentru asta...

Și toate acestea ar fi putut rămâne aici, dacă n-aș fi întâlnit din nou o pagină îndoită. De data aceasta mă refer la o carte împrumutată, de la Marea Bibliotecă Astra. Din pagină îndoită în pagină îndoită, acesta a fost traseul unei cunoașteri copilărești. Când m-a cuprins adolescența, fierbințeala ei, iuțimea, nu mi-a mai fost dat să găsesc pagini îndoite.

Nu văd sensul clar al acestei amintiri decât prin unghiul clar al celor petrecute ieri.
Traficul infernal și strecurarea cu ajutorul bicicletei printre mașini la primele ore ale dimineții pentru a ajunge să achiți taxa de poluare. Mai departe, la Mall, unde se înregistrează și se depun declarațiile privind autoturismele; bilețele de ordine și statul cu privirea la ecrane lcd unde se afișează numerele de ordine. Ar trebui o aplicație Wi-fi pentru atenționare, cu privire la apariția numărului premergător.

Am intrat în librărie, are trepte de lemn, are și scârțâit.
Am deschis cărți, le-am pus cu grijă înapoi.
Înapoi le-am luat pe unele. Înapoi am dat paginile. Să fim sinceri, nu căutam ceva.
Într-una dintre ele am găsit o pagină îndoită.


* Claude Lévi-Strauss, Toți sîntem niște canibali, Polirom, 2014, pag.154-155.

La 100 de ani avem



sâmbătă, 21 iunie 2014

filming mgm lion

răspuns Google la căutarea acestei imagini
Atunci lucrurile s-au petrecut astfel.
Nu știm cum a sculptat Michelangelo sau cum și-a pierdut nopțile Einstein. Știm în schimb cu o mare acuratețe când leul Leo a lansat mesajul MGM.

Este natural să nu asistăm la nașterea unui geniu, păstrăm doar imaginile mature ale lansării geniale.
Nici nu știu dacă primul pas al lui Gagarin sau Armstrong, pe pământ este important?
Ce este important? Inițierea sau desăvârșirea? Sau drumul până acolo?! Până la desăvârșire.

Am ales acestă imagine pentru a desemna finalul, adică desăvârșirea, încheierea mesajului, descifrarea acestuia: așa s-au petrecut lucrurile, dispariția ocultului.

Ce ne interesează de fapt?
Mesajul sau felul în care a fost criptat?
Puterea informației este datorită transportului și acesta se face cu ajutorul unei imagini, asta pentru că în imagine avem cea mai mare încredere. Povestea cu orbii ce găsesc adevărul poate avea loc pe o planetă în care eclipsa a uitat să treacă.

Să nu ne lăsăm păcăliți de imagini! Mai ales cele mișcătoare, fac ravagii.

joi, 19 iunie 2014

În timpul meciului Spania-Chile fetele aveau chef de joacă


Când Vicente del Bosque s-a urcat în autocarul sud-americanilor am știut că vom pierde.
Moșul a crezut că a întâlnit echipa tânără și tatuată a Noii Spanii. II !

În timp ce fetele mi-au scos televizorul din priză.

Meciul a început bine după ce le-am închis în cealaltă cameră.
Extenuat de atâtea goluri, numai două, la pauză le-am vizitat.
Pe gaura cheii am văzut jocul lor.
Nu m-au lăsat să intru.

M-am îmbarcat pentru a doua repriză.

Singura legătură cu cele întâmplate acum patru ani era că fetițele erau minore.
Singura obiecție este că nu eram în Africa de Sud.

Când a intrat Torres pe teren, una din fete a mers la baie și eu după ea. Oare de ce?
De torres, de LA FURIA ROJA mi se trage.



I-a priviți-i cum vin, ia priviți-i cum se duc.
Atâta timp cât bătrâneii decid, tinerii nu mai fut nimic.
Lucrul acesta l-am întâlnit des, foarte des.

Fetele vin la bătrânei, căci joacă bine -au jucat bine, mitul se pierde prin corespondență.
Felul în care spaniolii au decis soarta schimbării de generații a dăunat celor ce puteau veni din spate, tinerilor. În Olanda depravată și plină de frunze, Louis van Gaal, face un Starry Night.

Aș mai scrie ceva, dar fetele mă cheamă.
Armada a plecat la sfârșitul verii lui 1588, spre Anglia...

Acum Anglia-Uruguay!

Am înțeles că sunt căutată?!


Am pui de ieri, sunt ocupată.
Așa... puțin mă las pozată,
Să mă vadă lumea toată,
Cât sunt de bucuroasă.

Still boring


Cu ochii pe calendar, călătoria-i departe, zilele-s trecătoare.
Nimic nu pare mai perfect decât plictiseala, dar ea nu vine; încă nu!
Omului îi este dată munca -pentru ce-i ce o petrec, pentru restul este doar o așteptare.

În final doar speranța, că vin vremurile odată cu plecarea berzelor, că vei împacheta, că vei pleca.

Nu reușim să ne plictisim, nu avem livada sau grădina necesară.

miercuri, 18 iunie 2014

Cerul de ieri

Cărani, în trecut fostă bază Comtim
Ne rugăm la un cer din viitor. Zeul poate nici măcar nu s-a întors acasă.
Niciodată nu ne-am rugat la un cer de ieri, acesta este impenetrabil și greu de pătruns.
Cerul pe care l-am văzut ieri, nu se mai vede niciodată. Rămân doar niște fragmente, ale unor imagini memorate.

luni, 16 iunie 2014

Evaluarea finală clasa a III-a


Ce a mai citit copilul pentru a reuși să dea o formă acceptabilă acestei evaluări:
- Polybios, Istorii ;
- Gilles Lipovetsky, Jean Serroy, Ecranul global ;
- Aristotel, Metafizica ;
- Dante, Infernul ;

și multe altele, dar le-am uitat șirul.

duminică, 15 iunie 2014

Mutarea -ep. II -fracturat în grabă

Pus în fața unei situații inedite, Primarul formă repede o echipă de salvatori care să-i scoată pe experții judiciari (uitați) aflați în subsolurile ce traversau Piața Mare. După câteva ore de la ultimul contact cu aceștia, s-au văzut pe camerele de observare cum și ei înseși participau la colectarea de documente, ba chiar deveniseră violenți negăsind cutii de inox în care să înghesuie ceea ce găseau.

De la marginea orașul, sosi asemeni unui maratonist, șeful de serviciu de la arhivarea documentelor și dând buzna în Sala de Consiliu a Primăriei strigă că nu s-a găsit nici măcar o cutie pe jumătate goală și că acum le trebuie mult timp să pună documentele la loc deoarece acestea nu mai încap așa cum au fost la început și (din nou) probabil că cei care le-au pus posedau o forță nebănuit de mare.

O statistică încropită la repezeală arăta că zilnic se scot peste cinci tone de documente (cântărite împreună cu cutiile de metal bineînțeles). Dar apăru prima victimă în persoana unui bărbat în vârstă de vreo treizeci de ani, găsit mort de epuizare de cei ce duceau cutiile în subsoluri.

Unul dintre consilierii Primarului, veni cu ideea că de fapt documentele conțin sigur un mesaj și că acesta odată descifrat va opri această infestație informațională. Între timp s-a descoperit un tunel care ducea până în orașul vecin, aflat la peste cincizeci de kilometri, tunel despre care se știa demult dar care nu a fost găsit niciodată. S-a mai găsit un nivel subteran sub cele două existente, totul datorită unei surpări. Acest nivel pare mai vast decât celelalte și este plin cu firide cu polițe de marmură albă pline de documente, unele au chiar și papirusuri legate și înfășurate -pentru acestea din urmă s-au comandat cutii mai lungi chiar.

Cea mai mare nedumerire a Primarului este că nu avea nici un martor credibil, în afară de nebunul ce a ajuns în orașul vecin susținând că a venit prin tunel sau de femeia care a reușit să-i aducă un papirus pe masă, repede datat ca având peste o mie cinci sute de ani. Femeia susținea la rândul ei, că l-a adus de la nivelul trei din subteran.

Între timp s-a mai găsit un canal, ce echilibra debitul râului ce traversa orașul, canal care după părerea multora, ar ajunge până la Dunăre.

Bondarul după o baie

Marele păros
Am căzut-n vânt-un pic,
Apa nu m-a înghițit.

Doar am plutit.

O mână s-a grăbit,
De m-a pus la odihnit.

sâmbătă, 14 iunie 2014

Cadastru - ϰατάστηχον

http://blog.naver.com/PostView.nhn?blogId=nordvargr&logNo=50134163786&viewDate=&currentPage=1&listtype=0&from=postList
Orașul meu se mută.
Ceea ce este impropriu, este mutarea însăși. Instituția care se ocupă cu tot ceea ce înseamnă relief în orașului meu se mută. Ceea ce nu a bănuit nimeni, este că și cerul se mută.

Pentru cunoscători, cele două insule (din imagine) se numesc Paxi și Antipaxi (Paxos-Antipaxos)
Povestea

Una din hotărârile locale ce trec repede neobservate publicului este mutarea de urgență a Cărții Funciare, locul impropriu; infestat cu șobolani, cu tot felul de insecte, cu umezeală: dăuna arhivei seculare ce definea geometric orașul.

Lucrările din Centrul Vechi, pentru prelungirea unor artere pietonale, conservarea unor piațete, retrasarea conductelor de gaze, de canalizare, de alimentare cu apă potabilă și chiar redimensionarea cablurilor electrice subterane, au dus la găsirea unui schelet de cămilă, a două trupuri umane îmbrățișate -cu două iatagane alăturate, a unei fântâni zidite până la câțiva zeci de metri adâncime și multe alte minunății ce pot izvorî dintr-un pământ atât de prieten nouă.

Cu cât intrau mai adânc muncitorii, cu atât izvoarele freatice izvorau în arteziene, trezind la viață fluxuri subterane nebănuite. Și în toate acestea încercări de reconstrucție și reamenajare, cel mai mult a avut de suferit arhiva cadastrală a orașului, care și așa fiind încercată greu de-a lungul războaielor și inundațiilor, acum primea o ultimă lovitură -infiltrațiile.

La nivelul doi sub pământ, sub bolți zidite cu sute de ani în urmă, asistai la dușuri, apa țâșnea printre cărămizi la intervale neregulate și femeile de servici nu mai pridideau cu gălețile de-a scoate apa dintre dulapurile zidite. Pe polițele de marmură stăteau documente ce n-au văzut lumina soarelui de cel puțin trei sute de ani.

Primarul, într-o încercare disperată, a chemat pe toți experții judiciari ai orașului, să-l ajute să mute într-un loc sigur harta orașului. Harta orașului este istoria sa, ca istorie -tot ceea ce ține de catastif, ține de-o memorie ancestrală, de o imagine. Și datorită unor fonduri europene primite în grabă s-au putut achiziționa cutii care se puteau vida pe loc, având învelișul din inox. Astfel că o armată de funcționari privați și instituționalizați au intrat asemeni unei hoarde în subsolurile clădirii ce înconjura Piața Centrală a orașului.

În decurs de câteva zile, containere de zeci de tone luau calea periferiei, unde într-o locație nouă, se descărcau cu grijă și se inventariau ca atare. Deschiderea lor având loc în decurs de câțiva ani, dacă nu zeci de ani, având în vedere numărul imens de cutii sigilate.

Pentru ca munca acestor mineri birocrați să fie mai ușoară, s-au instalat tot felul de automate, unele filtrau aerul din subsoluri, altele livrau cafea și napolitane pe cartele preplătite de Primărie.

Faptele acestea s-ar fi terminat în timpul prescris de proiectant dacă nu s-ar fi întâmplat, ca o parte din personalul angajat să nu mai apară a doua zi la serviciu. În urma zilelor lipsă, cu ajutorul organelor de ordine, s-a constat că persoana în cauză lipsește. Astfel că, destul de repede, Primăria și-a dat seama că o seamă de funcționari -de fapt, nu mai ieșeau din adâncurile instituției.

Primarul în persoană a coborât, împreună cu alți oficiali și bodyguarzi (înarmați) pentru a constata condițiile de lucru. În loc să vadă cum experții angajați (pe bani grei) aranjau documentele în cutii, a dat de-o armată de zombii care reușeau să arunce în lifturile -special construite, paralelipipedele de inox, cu o mare grabă, după care dispăreau în întuneric.

La o lună după inițierea acestor mutări -deplasări de documente sensibile, clădirea nouă era ticsită de jos până la etajul al șaselea cu cutii de dimensiunea aspiratoarelor. Cutiile erau înghesuite (zidite), astfel că ocupau volumetric aproape toată clădirea.

Primarul a ridicat o problemă la fileu:
„Sigur în cutii sunt documente, nu sunt ele parțial goale, sau unele goale?!”

Asta, pentru că funcționarii angajați, erau plătiți la cutie.
Asta, pentru a se face repede o comisie, care se va ocupa cu desfacerea cutiilor, nu cu inventarierea documentelor -asta cere prea mult timp. Se va constata dacă cutia înregistrată pe numele X, era umplută sau dimpotrivă.

În timp ce în partea centrală a orașului se dezgropa cu aplomb arhiva cadastrală, în partea periferică se aranjau măcar toate documentele. Mai mult chiar, două macarele s-au ivit repede ajutau eroic la turnarea unor fundații noi pentru arhiva extinsă a orașului

N.B.
Dacă v-a plăcut continuu.
Dacă nu, dați de veste.

miercuri, 11 iunie 2014

„Construcții verbale sugestive, deși unele dintre ele nu sunt atât de reușite”

n-am reușit să detectez originea
Educația mea nu a trecut prin filologie. În felul ei exact, fizica și geometria mi-au arătat că o demonstrație poate fi, sau; nu poate fi (referindu-mă la Shakespeare).

Pentru o clipă, stau bine să cuget că; nici n-am știut că fac construcții verbale. N-am știut că sunt în concurs. Că sunt comparat. Că sunt măsurat.

Ce fac alții? Nu-i știu decât citindu-i. Numai că alții nu pot fi citiți (mă refer la cei cu bloguri private, crème de la crème). De aceea scriu datorită unui obicei ciudat din liceu; să țin un jurnal. Lucrul acesta vine de la Albert Camus, c-am citit „Caiete”-le lui, acum în noua traducere se citesc „Carnete”, acum nu mai are nici o importanță. Originea este foarte importantă, pentru că am pomenit...

Imaginea contează cel mai mult. Acel stop-cadru care definește strict un univers. Nu sunt și nu voi deveni niciodată abonatul vreunei congregații, gen U.S.R., acum mi se pare desuetă. Recunosc că sunt abonat Google, de la Gauss citire.

Imaginea este de fapt un triș, este că unii o folosesc -se dau de gol, alții nu o folosesc -se dau de gol, ceilalți nu o bagă în seamă -se dau de gol...

Cam atât.

marți, 10 iunie 2014

Verdun

http://fluxmachine.tumblr.com/
Despre artă toate bune.
Despre istorie, este că-i lipsește precizia geometrică, arta de-a fi perfectă.
2014, an greu, 100 de la Marele Război.

Vă invit să vedeți ceva minunat la fluxmachine.

„ăăăăă” de Isa, sau cum am citit-o eu


Instinct


-"My ambition is handicapped by laziness" (Charles Bukowsky)

 
http://zachaotickid.blogspot.ro/


http://www.pinterest.com/pin/458663543272774184/


Iau somnifere acum seara,
de_seară mă întorc în mine ca un câine ud, speriat,
nu văd pe nimeni cunoscut.

Am stârpit orice urmă de moralitate
de conștiință,
de căldură.

Fac ochii mari în pragul gândurilor mele,
acolo unde știu că nu m-așteaptă nimeni.

Mi-au spus că am slăbit Oana, 
ești arsă de soare, dar palidă și tot mai obosită
tot mai tristă
tot mai OANA,
au mâncat din tine.

Nu te mai recunosc
nu te mai vad nu te mai OANA,
mergi grăbită.
Pe tocuri vântul se joacă în rochiile tale,
dar pe tine nu te văd deloc, nu te găsesc nu te oana,
femeile te urăsc
bărbații te vor cu părul lung și nurii tari
cu tot, în spaima ta văd o lume întreagă
în palma ta s-a adăpostit
durerea.

Grădina din tine a ars de mult
nu mai aud marea în glasul tău ca într-o scoică aruncata de valuri,
nu mai râd copii în tine,
nu mai ești femeia cu viața de mână și moartea la picior.
OANA, ai cearcăne vinete,
părul în vânt,
clopote de mercur tremură în pieptul tău aspru deschis.

Într-un strigăt adânc fără sânge fără decibeli,
te-au mușcat nopțile până la nucleu;
ai urme de gheare în tine nu știu cine te mai locuiește acum,
cine rezistă singur în sânul tău stâng
unicul sănătos din tine.

Cine pune steaguri albe în vârful pașilor tăi.
Iartă-te tu dacă poți
că ești astăzi cineva pe care nu mai cunoști

sau

pune-ți rujul
ochelarii
fusta scurtă

și

taci.

Sub părul roșu nimeni nu speră la o minte de savant.

luni, 9 iunie 2014

I'll be back


O a doua pereche de pitulice a luat cu asalt cuibul unei generații trecute. Pentru a fi prezente, au mai construit un zid de puf. Viitoarea găină-pitulice mă privește asemeni celei de dinainte ei cu o atenție maximă.

Asist, fără să vreau, la ceea ce specialiștii denumesc renașterea naturii. Sigur că ornitologia pentru mine este un nou început, dar dovezile că două perechi de pitulice au cuibărit în același loc într-un interval de trei luni de zile, sunt, irefutabile. Aparatul de fotografiat posedă un sistem GPS performant.

Ceea ce, în continuare mă face să iubesc tot ceea ce mă înconjoară.
Felul acesta de continuitate nu are de a face deloc cu o dragoste perpetuă, invenția că te naști pentru a iubi, este creștină; te naști pentru a învăța să iubești, tocmai de aceea, în partea cealaltă, o mulțime sunt care nu știu să iubească.

Mingea cea mai lungă

Roland Garros 2014
Am vrut să nu fiu subiectiv privind finala.
Am devenit subiectiv privind isteria Șarapovei; așa că mai bine nu mai scriu.

vineri, 6 iunie 2014

Rolul televiziunii române

Dwight David "Ike" Eisenhower
Vizibil afectat, Ike ascultă în continuare discursul lui Obama.
O pizdă mai afectată decât el din televiziunea română traduce discursul. Îl traduce ca și cum spală vase.
România debarcă în prostie. Se întâmplă datorită celor ce o reprezintă peste tot; ca oficialități, ca traducători sau ca reprezentanți desemnați.
Cum ar trebui să fie țara mea? Fără părerea atâtora.

Pentru o asemenea prestație se poate lua amendă de la DNA?

Să-i cerem și părerea lui Ike !

joi, 5 iunie 2014

...stunning ... amazing

Comentatorii de la Eurosport, englezi sadea, au folosit cuvinte pe care specialiștii românii (în sport) mai bine își înghit limba decât să le folosească astăzi pentru conaționalii lor ce reușesc în întreceri sportive.

Dăunează grav sănătății să fii prost. Dăunează efortului să ieși din gaura în care ești. Ori, în majoritatea celor ce comentează despre Simona Halep, ori nu știu -și se dau grozavi, ori sunt proști -și asta nu prima oară.

La 3-1 pentru Petkovic -setul doi, fiica mea țipa că nu se mai uită, emoțiile erau prea mari.

Bravo Simona Halep, sunt mândru că exiști!

New mall on new deal in new square in China

Michela Buttignol





http://www.nytimes.com/2014/06/04/opinion/tiananmen-forgotten.html?emc=edit_ty_20140604&nl=opinion&nlid=53562386

https://taiwanease.com/en/forums/25th-anniversary-of-tiananmen-square-massacre-t12144.html

marți, 3 iunie 2014

Constanta universală




Farmecul documentarelor franțuzești depășește orice discovery.
Nu farmecul lor este cel mai apreciat, ci felul în care transmit -cu mare abilitate, ceea ce trebuie aflat.
Francezii sunt romantici, gesticulează, mimica lor verbală este originală.

Ceea ce în final trebuie redus, este o constantă. Dacă am folosi-o la construcția blocurilor, a locuințelor, a hotelurilor, am observa, cum starea de fericire a populației va crește exponențial.
Corbusier (tot francez), un tip tare în ale arhitecturii a eludat-o, prea preocupat de dimensiunile umane, care de fapt conțin această constantă.
Pădurea, copacii, pietrele, munții, norii, soarele și noi nu vedem degetul mic de la picior.

Mentalitatea românească vs. cealaltă

Despre Simona Halep, două păreri; prima:

≪Fostul mare jucător Ilie Nastase i-a criticat pe românii care o susțin pe Simona Halep, declarând că îi fac mai mult rău decât bine.

Cel poreclit "Nasty" este de părere că mesajele pozitive la adresa Simonei Halep îi sunt dăunătoare jucătoarei de pe locul 4 în clasamentul WTA, deoarece reprezintă un mod de a pune presiune. 

"Lumea ca spune ca e favorită, dar am văzut ca mai este și Șarapova... Dacă lumea spune, eu ce sa fac... Voi, din România, puneți prea multa presiune pe ea! Ce sa fac eu? Să-i spun că a câstigat turneul?

Îi faceți un rău Simonei Halep! Un mare rău! Toată lumea o vede deja în finală!
Poate eu și Țiriac suntem mai demodați", 
a spus Ilie Nastase la postul Sportro.≫

sursa:http://www.ziare.com/simona-halep/roland-garros/ilie-nastase-s-a-dezlantuit-romanii-ii-fac-un-mare-rau-simonei-halep-1302400 

A doua: 

≪Fostul mare jucător de tenis Mats Wilander a lăudat-o pe Simona Halep pentru modul în care recepționează presiunea ce apasă pe umerii săi.

"E bine ca Simona vorbește despre presiune pentru ca eu cred ca este una pozitivă. Trebuie să-i spunem „Bravo, Simona!”

Așa ajungi sa joci mai bine, așa scapi de gunoaie, de lucrurile care-ți distrag atenția și te concentrezi pe ce ai de făcut. Am crezut ca va fi un meci mai strâns, dar Stephens m-a dezamăgit, nu a fost prezenta pe teren. Simona face un turneu foarte bun", 

a spus Wilander la Eurosport.≫

sursa:http://www.ziare.com/simona-halep/roland-garros/o-legenda-a-tenisului-despre-halep-bravo-simona-asa-scapi-de-gunoaie-1302405

luni, 2 iunie 2014

Hotel Agamemnon


N-am putut să ne cazăm la Hotel Agamemnon; o știre de ultimă oră anunța venirea generalului-rege, numai că în loc să vină acasă, a venit la hotel. Locul său de proprietar fusese luat de Egist, dar Agamemnon n-a știut asta niciodată, a murit neștiind acest secret.

Să vii acasă ca la hotel, cum sună asta?
Nu sună a crimă?

La intrare pentru a evita orice confuzie cu Dandanache, vedem masca, masca mortuară. Masca de la Micene (Mycenae), presupusă a fi a lui Agamemnon. Este clar, ne aflăm într-un fel sau altul la hotel Dracula. Locul unde poți să-ți afli grupa sanguină-sangvină, de pe limba unui liliac sau a unui cuțit.

Ideea de a da astfel de nume face parte dintr-o reclamă forțată, cine naiba ar fi la hotelul lui Iorgos, numit Iorgos, numai băștinașii, pentru că-l cunosc pe Iorgos ca fiind un tip tare care a reușit să-și facă un hotel. Numai că în afară de-o cafe -frape, poate un pahar de tsiporo, lins cu apă, poate un vin sau o bere, altceva nu vei avea parte. De aceea trebuie să împrumutăm ceva cu marcă, ceva știut de toată lumea. Sigur știe lumea cine a fost Agamemnon, de cearta lui cu Ahile (Achilles), de frumoasa Briseis, de Casandra? de multe altele? Nu! Nu mai știe multă lume de asta. De aceea Iorgos, moștenind hotelul de la tatăl său, nu bănuie falimentul.

Eu personal, din motive strict homerice, nu m-am putut caza la Hotel Agamemnon.

duminică, 1 iunie 2014

Autoportretul fiului


Îmi este greu să scriu că-l văd real pe cel ce a tras liniile acestui desen, că el ar fi fiul meu, la 11 ani. Că eu îl știu de fapt altfel, că acest autoportret nu este reușit pentru că nu-l reprezintă, pentru că eu știu asta ca tată.

Și dacă nu este așa, dacă mă înșel; eu ca tată. Dacă el este de fapt ceea ce eu nu pot vedea în realitate, iar oglinda care s-a desfășurat reprezintă ceea ce eu nu pot realiza ca imagine; eu-l lui cu adevărat.

Eu-l meu împotriva eu-lui lui. Cum greșesc tații... părinții, reprezentându-și singuri fantoșa copilului, nefiind artiști, nefiind observatori obiectivi, nefiind ceea poate ar trebui să fie; singurii învățători de pe lumea asta.

De aceea eu conjug foarte greu verbul acesta de posesie, de afiliere, de genă. Pentru mine, creația este o nimereală. Restul ce vine după, rezultă din suma coincidențelor prin care cineva poate spune mult mai târziu: eu.

Aici este marea noastră desfășurare de forțe; eu-l.
Astăzi, prin marea favoare prin care mi-a făcut-o fiul meu, mi-am desfășurat eu-l meu de fapt.

Hamlet on the street


„Something is rotten in the state of Denmark.”

This line is spoken by Marcellus in Act I, scene iv (67), as he and Horatio debate whether or not to follow Hamlet and the ghost into the dark night. The line refers both to the idea that the ghost is an ominous omen for Denmark and to the larger theme of the connection between the moral legitimacy of a ruler and the health of the state as a whole. The ghost is a visible symptom of the rottenness of Denmark created by Claudius’s crime.