Peter Sloterdijk
≪Cum se știe, Heidegger a susținut cu entuziasm neabătut descoperirea sa conform căreia cuvîntul grecesc pentru adevăr, aletheia, ar fi compus din cuvîntul pentru întunecime, ascundere, uitare, lethe, și din negația acestuia. Prin acest fapt oarecare, Heidegger a avut revelația geniului filosofic al limbii grecești.
Dacă vocabularul comun al unui popor înțelege adevărul ca negație a ascunderii, atunci avem de a face cu o limbă care gîndește lucrurile cele mai profunde fără un pic de efort. Heidegger credea că poate pretinde la fel de mult de la limba germană și a tradus grecescul aletheia cu termenul Unverbogenheit [neascundere] (deși redarea propusă de Humboldt prin cuvîntul Unverhohlenheit [fără ascunziș era cu un dram mai corectă din punct de vedere filologic, dar, din punct de vedere filosofic, într-adevăr, mai săracă).
Dacă starea de neascundere face parte din adevăr, atunci soarta ei coincide cu evenimentul prin care devine neascunsă - cu devoalarea, ivirea, revelația (și cu contraevenimentul, care duce uitare și la o a doua ascundere). Revelația devoalantă, prin care este scos la lumină tot ceea ce este rațional și proporțional, nu este însă una rațională și proporțională. ”Spațiul” adevărului, ca spațiu al neascunderii, răsare singular, asemenea unei insule pline de condiții comensurabile, din oceanul incomensurabilului, al neproporționalului. Dezascunsul imaginabil se află în glacisul lethei, al nemăsuratului, al inimaginabilului. Acolo unde se abțin oamenii se află întotdeauna terenul avansat al monstruosului stînd la pîndă. Culturile lor populează zone care sînt în același timp grădină și vulcan - un ontologic efect Hawaii și Lanzarote.
Ca moștenitor ezitant al metafizicii europene a luminii, Heidegger a amintit prin conceptul său de deschidere luminatoare de ivirea evenimențială a unui spațiu sesizabil pentru proporționalități. Deoarece vede în deschiderea luminatoare nu doar ceea ce este vizibil, ci și vizibilitatea, el nu se înțelege ca fiind un iluminist, ci un vizionar. Dacă iluministul exercită o activitate fosforică, aducătoare de lumină, și folosește lumina ca instrument pentru a păptrunde materialul, vizionarul se oprește la ”faptele și suferințele luminii”.
A-ți imagina nu este a vedea. Pentru cel care vede cu adevărat, ochiul este o ureche a luminii.≫
Peter Sloterdijk, Eurotaoism -contribuții la o critică a cineticii politice, ed. Ideea Design&Print, 2004, pag.124
Nu toţi ochii care văd sunt pe dinafară.
RăspundețiȘtergereIar adevărul, adevărul câteodată se întâmplă să nu fie verosimil
Ce nu e specificat aici, este si foarte importanta deschidere a privitorului catre adevar. Intelegerea (= ieşirea din ascuns) nu e valabilă decât în prezenţa unui receptor, care e omul, Fiinţarea fără de care fiinţa, restul lumii, cum ar veni, ar fi cam degeaba. :) AdevĂrul e doar dacă îl ascultă, dacă îl vede cineva dincolo de aparenţă (alt termen cu care se joacă Heidegger)
RăspundețiȘtergereCamelia
RăspundețiȘtergereAșa este, anatomia este descriptivă, simțurile sunt înscrise în universal.
Adevărul în schimb, cred că este același, natura schimbătoare a noastră îl vede altfel în împrejurări diferite.
Oricare ar fi interpretările noastre privitoare la ființă în cele scrise de Heidegger, să nu uităm că traducerea din limba greacă (veche) dă aceste sensuri.
RăspundețiȘtergereUn singur exemplu, fără să ne pierdem vremea:
Ulise este la Calypso, trebuie să plece, zeii au hotărât, trebuie să-și facă o plută. Ori aici Ulise este privit ca și cioplitor, sau sculptor, sau chiar inginer, în fine, Ulise este de fapt un inventator, care în timpul creației sale își dă seama de felul cum stau lucrurile.
Dar toate acestea sunt de fapt numai în funcție de traduceri. Ori traducătorul vine cu bagajul său, care cântărit de mintea noastră dă o altă dimensiune asupra cuvântului.
Sigur că interpretarea ta are greutatea ei.