Interviu cu Marele Poet

Polenizare - arta de a polemiza

Ne aflăm în curtea interioară pe care Marele Poet și-a zidit-o -după spusele lui, în mijlocul clădirilor înalte din beton. Suntem aici de doar câteva clipe și caisul aflat în mijlocul nostru a început să înflorească, se aude un bâzâit de albine. Marele Poet stă pe o băncuță și-și tunde via, încet, băncuța se mișcă de-a lungul aleii, astfel încât tăierea lujerilor uscați și înghețați din timpul iernii, devine mult mai ușoară. În capătul aleii, băncuța se întoarce ușor fluierând. A ajuns în dreptul nostru. Acum este momentul:

- Vă întrebăm, având în vedere că nu ați mai scris nici o poezie de aproape treizeci de ani, care este rostul poeziei în lumea aceasta?

- Ar trebui să răspund printr-un exemplu, dar acesta este pe cale de dispariție, deci nu mai este relevant. Dar mă gândesc să rostuiesc răspunsul asemeni unui zbor de albine: poezia este o căutare. Rostul acestei căutări ar fi încrucișarea, adică trecerea peste obstacole, derutarea principiilor ce stau la baza realității, creația.

Câteva albine și-au început activitatea și zborul lor ne-a atras atenția. Eram uimiți de această efervescență aeriană. Dar asta ne-a dat un timp de gândire.

- Doriți să spuneți că diversitatea -amintind de încrucișare, face ca poezia să facă parte din creație? Cum stăm atunci cu atâtea principii ce țin de rimă, de pas, de ton, de recitare, de sintaxă și morfologie, care fac din poezie o artă legată, închistată de fapt în propria creație?

- Poezia dă soluția unei evadări, eludează de fapt tot timpul aceste principii, ele -principiile, există, tocmai ca poetul să găsească altele, zidul să fie mai înalt, hornul mai îngust, tirajul mai aprig, fumul mai sus.

- Adică ne aflăm în fața unui cerc vicios?

- Exact, cu cât floarea este mai frumoasă cu atât albina vine mai aprig la ea, are loc o fecundare dealtfel, indirectă este adevărat, dar așa vegetalul supraviețuiește, se știe bine.

- ...

- O clipă, să se-ntoarcă băncuța. Acum ascultăm cântecul ei, este scurt, este de întoarcere.

Marele Poet s-a întors cu spatele la noi și a început să o ia pe alee încet. Noroc că aleea are doar câțiva metri. A tăiat ceva și cleștele a icnit metalic de câteva ori, apoi băncuța a cântat din nou, venind spre noi, am ascultat continuarea:

- Aș dori să cred că poezia induce ceea ce mai târziu știința dovedește, sau mai bine spus logica demonstrează.

- Încercați să stabiliți o ierarhie în cadrul umanului?

- Eu nu mai încerc nimic de mult, umanul se diluează, eu povestesc despre natură, despre Dumnezeu, dacă vreți. Știți că Dumnezeu face poezii?

O clipă am crezut că Marele Poet glumește, o clipă chiar ne-am rătăcit într-o tranziție de la cele publicate la cele răstălmăcite, dar cineva dintre noi a pus repede o altă întrebare:

- În poezia dumneavoastră, l-ați ascuns pe Dumnezeu?! Direct vorbind.

- Sigur că majuscula deranjează tot timpul, dar și definiția deranjează tot timpul, ne pierdem vremea cu logica. Unde-i Dumnezeu în final, căci Universul se lărgește și el nu-i de găsit? Universul este acaparat lacom de știință și în ultimă instanță ar fi deja idealist în a spune că Dumnezeu este în partea întunecată a Lunii. Vreau să spun că... este aiurea sensul... căci într-adevăr de acolo n-avem nici o veste, dar în schimb cele ce vin din Nebuloasa Andromeda nu ne dau o clipă de odihnă. În fine, să nu zburăm din floare-n floare; Dumnezeu este în poezie.

Pricina unei călduri neașteptate, având în vedere zilele de ploi și chiar ninsori care ne-au tulburat, am încercat să o evaluăm pe seama stării noastre de spirit și nicidecum a unei schimbări bruște de temperatură. Am sosit aici cu zăpada pe tălpi și-am întâlnit dintr-o dată o natură brusc schimbată, iar interviul, care ar fi trebuit să atace o temă pur poetică, se avântă în teme -nu atât religioase, cât greu de înțeles. Era cazul să schimbăm firul mistic, pe unul clar, destoinic și realist.

- Poezia, maestre, lăsând la o parte această latură, să spunem mistică pe care ați ales-o, poate chiar mitică, ca să nu centrăm așa tare, are încă vreo urmă în realitatea noastră - cea de zi cu zi?

- Poezia definește, poezia lasă loc definiției. Știți prea bine că Platon a alungat poeții din Cetate -din Republică, dar asta nu pentru că nu-i plăceau, ci pentru faptul că ei răstălmăceau totul și ceea ce părea clar și nedeosebit este repede în versuri dovedit.

- Maestre, vă întreceți în epigrame, acestea vor rămâne înscrise în panteonul poeziei...

- Bla, bla, bla... nimic nu rămâne, nici poezia; timpurile se schimbă așa de repede încât peste câțiva zeci de ani voi fi uitat. Tot ceea ce am definit va fi uitat.

- Dar ce ați definit, noi în postura de profani chiar nu știm?

- Tocmai aici este problema, trebuie să aflați.

Băncuța a început să fluiere, era ceva cunoscut, veneau oile la vale. Ne-am ridicat și-am privit în jurul nostru. Vârful peste care trecusem repede la amiază, acum era în ceață, un orizont închis. Trebuia să o luăm la vale, cu câinii aprig lătrând la noi. O ploaie rece se abătu asupra noastră. L-am întrebat pe cameraman cât am înregistrat. După o pauză de butonat, s-a întors spre mine și a dat din cap. Adică ce? l-am întrebat. Adică nimic, mi-a răspuns.

De dimineață am urcat spre vârful Țarcu - prin Borlova-Cuntu, am reușit să ajungem în Godeanu, la stâna unde știam că Marele Poet există, acum coboram pe partea cealaltă, spre Cerna-Herculane, fără nimic. Eram trei. Cine o să ne creadă?