Viscolul de Sorkin - o călătorie albă

Prima dimineață, a doua zi,  apoi seara - imagini Eugen F. (c)

Ai fost în Rusia?

Nu?!

Atunci du-te!

cel care a fost în Rusia

Rețeta unui roman transpare repede la Sorokin. Citind Viscolul, găsim alchimia specifică acestui scriitor, ceea ce uimește este saltul pe care-l face de la un stil la altul; pălmuiește ș-apoi mângâie (pe cititor). Scriu asta pentru a pomeni de „Inimile celor patru”, cu „Viscolul” se cam întrece în mângâieri, devine bunic -scriu asta despre scriitor.

Astfel de migrări sunt de înțeles, sunt perioade, sunt căderi, apoi renașteri; ș-apoi cine suntem noi să ghicim curbele pe care cine le face atunci când urcă sau atunci când coboară -tocmai pentru a urca?

„Viscolul” nu este roman, îl luăm ca atare, ne urcăm într-un autobuz. Suntem așadar într-un mijloc de transport, tocmai asta este călătoria pe care Sorokin ne-o livrează; mobilul, mobilitatea.
Nu suntem singuri. Și dacă suntem singuri -ceea ce pentru autorii de horror dă foarte bine, ei bine aici suntem cu șoferul. Ori aici povestea trebuie să aibă martorul ei, personajul ei principal -OK, dar și lentila ce amplifică sau dimpotrivă ignoră evenimentele -concavă sau convexă (sau invers -mă contrazice cineva?), trebuie să surprindă, prin acuitatea sa, mijlocul prin care autorul dorește să ne-o tragă. Sorokin este trăgătorul, dacă cineva nu știa până acum lucrul acesta.

Avem așadar o călătorie, două personaje -masculine, altfel aveam o poveste de dragoste; avem mai departe o destinație, al cărei scop îndeplinit dă o mare valoare umană. De unde plecăm nu se știe prea bine, mai avem așadar o rătăcire tipic rusească; în care cel care vine, cel care previne, are o problemă cu calul, sau cu roata, sau cu el însuși - sau s-ar putea fi „el însuși un revizor”. De aceea, toți scriitori ruși au o problemă cu originea evenimentului. Tolstoi, ca să rezolve problema, i-a făcut pe polonezi ruși, stai să scriu așa: polonezi=ruși. Tolstoi avea o problemă cu migrația, pe care Sorokin chiar vrea să o rezolve -nu că poate. Valurile de slavi au fost multiple -vezi pleonasmul, rușii cred că a fost unul singur; Tolstoi îl pomenește pe Ivan cel Groaznic ca pe un Burebista, și are dreptate, înainte de aceste pomeniri, toată lumea bea vin, mânca și futea, de unde originea în altceva, într-un conducător?!

Să reperăm obiectul, să lunetim personajul - Sorokin are buchetul de nuvele numit „Dimineața lunetistului”, de aceea povestea noastră începe într-o zi în care lumina ei este de abia la început; este ziua plecării. Ceea ce mai târziu află cititorul, este că plecarea este înaintea lui, înaintea celei ce a citit deja. Personajul principal, doctorul, a plecat înainte de a cumpăra el- cititorul, cartea din raft. Că el -cititorul, citește rândurile în care doctorul risipește ultimele energii ale cailor și rămâne în pană într-un sat, cerând alți cai, este o simplă coincidență. Viscolul acoperă totul și orice dorință de călătorie este înăbușită în alb.

Doctorul ne explică astfel, datorită eșuării lamentabile a vehiculului, că are o acțiune umanitară de înfăptuit. Nimeni nu sare, Poșta este închisă, oamenii ascunși, viscolul peste tot. Doctorul vine de undeva ca să se ducă altundeva, vine de unde are vaccinurile și pleacă unde să le inoculeze. Este o nuanțare a salvării lumii, a eroului ce poartă focul, a lui Prometeu.

Desigur că Sorokin, în lamentarea eroilor ce căutau drumul spre destinația ce trebuie salvată cu ajutorul acestui vaccin, ne rătăcește într-o circumferință ce nu depășește cincizeci de kilometri ca rază. În acest teritoriu, într-un loc strâmt, având în vedere țarina numită Mamma Rassia, are loc una din cele mai celebre drame, drama sfârșitului călătoriei.

Nimeni n-a reușit să termine călătoria mai tare ca Homer, nici călătoria (Odiseea) și nici bătălia (Iliada). Sorokin are curajul cel puțin, să o răstălmăcească -punctul lui forte. Finalul ne poartă într-o viziune proprie lui, este ceea ce răspunsul dă naștere interogării:
„Spune-mi ce vrei să ști ca să-ți spun întrebarea care va veni!”

 Viscolul ne alungă și ne îndreaptă spre teritorii necunoscute, nimeni nu ne salvează, suntem noi cu noi, zeii dispar, Dumnezeu a înghețat -demult, mai rămân alții cu noi, animalele -dacă avem, GPS-ul, dacă-l avem, Dorul, dacă-l avem, Iubirea, dacă mai putem, Dorința, dacă mai răsuflăm.

P.S.
Citindu-l pe Sorokin se poate scrie o altă preumblare; numită: Viscolul lui Sorokin.