sâmbătă, 20 aprilie 2013

O statuie roșie


Se presupune statica mișcării, surprinderea să nu existe -altfel dinamica evadează.
Detaliile să fie bine etalonate, culoarea aprinsă, umbra cuprinsă.
Modelul natural, în felul de a privi frugal, pe fugă adică.

Nu există o recunoaștere a efortului. Premiile care se împart fac parte din atitudinea egoistă a celor ce promovează arta ca atare, ca premiu. Arta ar trebui să împartă ea premii. Să dăm exemple cu acele viori Stradivarius care se dau pe o durată limitată acelor interpreți tineri ce fac din talentul lor valoarea acestor viori.

Eu acum să scriu frumos despre o statuie, despre o floare și mai apoi să primesc obiectul, să-l admir, să-l contemplu. Herbert Franke descria la un moment dat dunele prin viziunea maicilor matre admirând un tablou de Van Gogh, tabloul era despre floarea soarelui.


Eu să primesc statuia adusă din adâncurile mării mediteraniene, de lângă Antikithera; ar fi poate un ultim efort pe care umanitatea l-a încercat în a descoperi ceea ce trebuia pierdut. De aceea mă întorc și mă întreb: ce-mi trebuie acum în curtea mea, statuia pe care un muzeu trebuie să o aibă sau lalelele pe care o primăvară trebuie să le poarte?

Pentru a nu fi egoiști, trebuie să vizităm cât mai multe muzee și să plantăm cât mai multe lalele.

2 comentarii:

  1. "Pentru a nu fi egoişti", ar trebui să dăm întrebuinţare, şi în exces, tuturor lucrurilor şi sentimentelor de care dispunem; atât lucrurile, cât şi sentimentele, există prin întrebuinţare.
    Oricare întâmplare a unei sări extatice are un corespondent lăuntric în beatitudine, şi cred că mai mult decât atâţia alţii, Scorchfield, ştii acest lucru.

    RăspundețiȘtergere
  2. Să nu trecem pe lângă lucruri importante; oricum viața ne arată că ratările sunt infinit mai multe ca împlinirile.

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc