Rușinea de a muri - 2 similitudini

 

Închiderea orizontului

„Privirea îi căzu pe ultimul etaj al casei de lîngă carieră.
Acolo, sus, cele două jumătăți ale unei ferestre se deschiseră pe neașteptate, ca o lumină care ţîşneşte în întuneric; un om — atit de subţire şi de şters la distanța şi la înălțimea aceea — se plecă brusc în afară, aruncîndu-şi braţele înainte.
Cine putea să fie ?
Un prieten ?
Un suflet bun ?
Un om care participa la nenorocirea lui ?
Cineva care voia să-l ajute ?
Era unul singur ? Erau toţi ?
Mai exista acolo un ajutor ?
Existau obiecții care nu fuseseră încă ridicate ?
Firește că da. Logica, chiar şi cea mai de neclintit, nu rezistă în faţa unui om care vrea să trăiască.
Unde era judecătorul pe care nu-l văzuse niciodată ?
Unde era tribunalul suprem la care nu ajunsese niciodată ?
K. îşi ridică mîinile și-și răschira degetele. Dar unul dintre cei doi îl apucă tocmai atunci de gît, pe cînd celălalt îi înfipse cuțitul adînc în inimă şi i-l răsuci acolo de două ori. Cu ochii care i se stingeau, K. îi mai văzu pe cei doi domni, aplecați peste faţa lui, cum priveau deznodămîntul, obraz lîngă obraz.
— Ca un cîine! spuse el, şi era ca şi cum ruşinea ar fi trebuit să-i supravieţuiască.”

Kakfa, Procesul, ultimele rânduri.

„De cele mai multe ori nu se intentează nici un proces, iar despre arestare nu se dă nici o informație oficială.
Oamenii dispar pur și simplu, și de fiecare dată noaptea.
Numele individului în cauză dispare din toate documentele, toate referirile la ce a făcut sau i s-a întîmplat în viață sînt șterse, anulate, ca și cum omul nu ar fi existat niciodată. Despre aceștia se zice că au fost vaporizați.
Un fel de isterie îl cuprinse pe Winston la asemenea gînduri. Prinse a scrie grăbit, cu litere mici și încîrligate:

     mă vor împușca nu-mi pasă mă vor împușca
      îmi vor trage în ceafă mi-e totuna jos marele frate
      întotdeauna împușcă în ceafă nu-mi pasă jos marele frate

Încolțit de rușine, se sprijini în speteaza scaunului și lăsă tocul pe masă. Însă în clipa următoare sări ca ars. Cineva bătea la ușă.
Așa de repede! Încremeni locului ...”

Orwell, 1984, sfârșitul capitolului I din partea I