Model neolitic

Muzeul de Artă Cicladică, Athina, Grecia

Modelul a fost primul. Astăzi artistul nu mai are nevoie de model, el se află în mintea sa. Modelul n-a dispărut și cred că nici n-are să dispară, la o nouă etapă modelul va apărea din nou, altfel.

Unul dintre cele mai subtile modele l-am întâlnit exact la intrarea primului nivel al Muzeului de Artă Cicladică din Athina. Vechimea sa spune totul.

Ceea ce mult timp a rămas (pentru mine) o enigmă, astăzi cred că sunt în stare în a o descifra: poziția mâinilor. Modelul a ținut mâinile pentru că așa a dorit artistul sau pentru că așa a simțit?
În poziția modelelor statice artistul dă roată și își modifică, își verifică, se antrenează privind ceea ce mai târziu, ieșind din mâinile sale, va fi opera personală. Atunci când modelele trebuie să se miște, să fie dinamice, vântul să le spulbere părul, să le deranjeze privirea; artistul fotografiază în rafale, sunt (datorită performanțelor tehnologice) sute de imagini în câteva minute, ședința nici nu durează, modelul se-nvârte, gesticulează, mimează și în acest timp, de pe trepied, fix, aparatul de fotografiat înregistrează mecanic (digital) totul.

În vremurile când numai ochiul și mâna -ajutată de instrumente primitive, făceau totul, artistul se combina cu modelul, artistul vedea prin model. Poziția mâinilor este sexuală, este în jurul ombilicului, axele antebrațelor stabilesc geometric locul, dar în același timp mâinile sunt paralele cu liniile curbe ce despart picioarele de corp. Alte linii care ne duc în alt loc, în cel al fecundității.

Este absurd să credem că femeia purta vreun înveliș în jurul torsului, artistul a marcat de fapt zona, a delimitat sacrul. Pe pântece, sunt două linii paralele (cu solul de data aceasta), cea de-a doua, imediat sub mâini, ne simulează un spațiu nou, un volum; femeia era în primele săptămâni de la fecundare.