Pisica în lumină

Peter Sloterdijk

≪Cum se știe, Heidegger a susținut cu entuziasm neabătut descoperirea sa conform căreia cuvîntul grecesc pentru adevăr, aletheia, ar fi compus din cuvîntul pentru întunecime, ascundere, uitare, lethe, și din negația acestuia. Prin acest fapt oarecare, Heidegger a avut revelația geniului filosofic al limbii grecești.

Dacă vocabularul comun al unui popor înțelege adevărul ca negație a ascunderii, atunci avem de a face cu o limbă care gîndește lucrurile cele mai profunde fără un pic de efort. Heidegger credea că poate pretinde la fel de mult de la limba germană și a tradus grecescul aletheia cu termenul Unverbogenheit [neascundere] (deși redarea propusă de Humboldt prin cuvîntul Unverhohlenheit [fără ascunziș era cu un dram mai corectă din punct de vedere filologic, dar, din punct de vedere filosofic, într-adevăr, mai săracă).

Dacă starea de neascundere face parte din adevăr, atunci soarta ei coincide cu evenimentul prin care devine neascunsă - cu devoalarea, ivirea, revelația (și cu contraevenimentul, care duce uitare și la o a doua ascundere). Revelația devoalantă, prin care este scos la lumină tot ceea ce este rațional și proporțional, nu este însă una rațională și proporțională. ”Spațiul” adevărului, ca spațiu al neascunderii, răsare singular, asemenea unei insule pline de condiții comensurabile, din oceanul incomensurabilului, al neproporționalului. Dezascunsul imaginabil se află în glacisul lethei, al nemăsuratului, al inimaginabilului. Acolo unde se abțin oamenii se află întotdeauna terenul avansat al monstruosului stînd la pîndă. Culturile lor populează zone care sînt în același timp grădină și vulcan - un ontologic efect Hawaii și Lanzarote.

Ca moștenitor ezitant al metafizicii europene a luminii, Heidegger a amintit prin conceptul său de deschidere luminatoare de ivirea evenimențială a unui spațiu sesizabil pentru proporționalități. Deoarece vede în deschiderea luminatoare nu doar ceea ce este vizibil, ci și vizibilitatea, el nu se înțelege ca fiind un iluminist, ci un vizionar. Dacă iluministul exercită o activitate fosforică, aducătoare de lumină, și folosește lumina ca instrument pentru a păptrunde materialul, vizionarul se oprește la ”faptele și suferințele luminii”.

A-ți imagina nu este a vedea. Pentru cel care vede cu adevărat, ochiul este o ureche a luminii.≫

Peter Sloterdijk, Eurotaoism -contribuții la o critică a cineticii politice, ed. Ideea Design&Print, 2004, pag.124

Peter Sloterdijk

„O dată cu zorii epocii industriale ceva începe să se mişte în domeniul imperiilor ce durează de trei sau patru mii de ani. Îşi face apariţia un val de literatură care nu vorbeşte decât de stat, de sociabilitate şi de formarea omului. Vechiul cuvânt roman „republică”, circulă din nou, folosind burgheziei pentru a-şi defini intenţiile de a lua totul de la început. Se reflectează – acum mai degrabă pe urmele grecilor decât pe cele ale romanilor – la asocierea oamenilor în comunităţi şi se cugetă profund, asemeni unor pedanţi care nu ştiu deocamdată că vor fi revoluţionari. Se iniţiază o dezbatere despre creşterea copiilor; cel mai mare poet al limbii germane poate deveni faimos graţie unei drame despre un infanticid – acestea sunt simptome ce-ar trebui să fie suficiente pentru a demonstra că am ajuns la un moment de ruptură, ba chiar la o eră de tranziţie. Noua conştiinţă a lumii capătă formă programatică la Jean Paul, Heinrich Heine şi în cele din urmă la Nietzsche în afirmaţia: „Dumnezeu a murit” – o maximă a cărei exegeză trebuie să o lăsăm pentru moment teologilor şi urmaşilor lor, psihoterapeuţii. Aici ne va interesa doar conotaţia sa politică. Ajungem să ştim că acel ceva care face cu succes epocă ţine de sfera afirmaţiilor politice, deoarece prin el se reinterpretează statutul lucrurilor la vremea lor. A-l declara mort pe Dumnezeu într-o cultură condiţionată de monoteism implică o zguduire a tuturor referinţelor şi anunţă o nouă formă a lumii. O dată cu „Dumnezeu” este şters şi principiul coapartenenţei tuturor oamenilor în unitatea speciei create. Altfel, chiar şi numărătoarea calendarului capătă alt sens: de acum nu mai putem să datăm după Christos – un alt sens ale lui „după” pluteşte în aer, chiar pentru cei cărora nu le-a prea păsat de vârsta Domnului. După moartea Fiului, nici Tatăl n-o duce mai mult, iar după ce Tatăl îi urmează Fiului în moarte, oamenii se regăsesc, unul lângă altul ca o mulţime orfanizată într-un peisaj mondial monstruos... ”

Peter Sloterdijk, În aceeaşi barcă, Ed. Idea&Design Print 2002

photo
http://blog.educastur.es/filohelp/2009/01/30/la-filosofia-segun-sloterdijk/

Wittgenstein

"Die Welt ist alles, was der Fall ist".

"... celebra primă propoziţie a Tractatus-ului lui Wittgenstein - : "Lumea este tot ceea ce este cazul (să fie) " (traducerea noastră). Traducerea, uzuală în română, prin "Lumea este tot ceea ce se petrece" ratează din start un orizont de sens esenţial ce cuprinde nuanţele teologice, morale şi juridice implicate de polisemia cuvântului german Fall :caz, cădere, decădere, ruină. (n.tr.)"

nota 7 din Peter Sloterdijk, În aceeaşi barcă, Ed. Idea Design&Print 2002, pag 22 jos.