În drum spre ce, am întâlnit de ce.
Am privit un ce, izbit de către ce.
Onoare celui fiind ce, că l-a inventat pe ce.
_____________________________________
Mi-am părăsit orașul acum o săptămână prins de fervoarea unui dinamism alb.
Am fost oprit de trenul depășit deja -care neștiind asta, a trecut pe lângă mine asemeni Zmeului ce o caută pe Ileana Cosînzeana.
Am știut atunci clar, neted, că trenul în călătoria sa se plictisea iar eu în bariera mea îi admiram monotonia.
Să fie viteza sau claritatea traversării? A netedului, a planului? Mașina mea avea o umbră cât casa; era atât de dimineață.
Dimineaţa se observă cel mai bine monotonia. Sau poate că şi în amurg, cumva, retrospectiv...
RăspundețiȘtergereSau poate că ne ambalăm prea tare, vine bariera, apoi trenul, se ridică bariera, plecăm repede, în urma noastră rămâne uitarea.
RăspundețiȘtergereDa, recitind, aşa este. :) Eu am vibrat la ultimele cuvinte, cu dimineaţa. Dimineaţa ca stare. Adică începutul. La început nu există monotonie, rutina vine cu timpul... Poate că dacă ne-am putea păstra în acel început, dacă am putea descoperi noi şi noi valenţe ale aceluiaşi lucru în care alţii nu văd nimic special, ar fi tot timpul dimineaţă.
RăspundețiȘtergereSigur că nu le putem descoperi când galopăm prin viaţă ca trenul, dar atunci deja ne-am băut cafeaua şi suntem în drum spre serviciu, soarele este de mult sus pe cer... :)
Este bine oricum. Este loc pentru toți.
RăspundețiȘtergereMie mi-a plăcut trenul, în imaginile succesive se pot vedea călătorii, fiecare cu gândurile și cu vorbele lui. Sigur că a trebuit să micșorez sub 8 M gif-ul că altfel nu merge.