Despre beția puterii

http://www.mlahanas.de/Greeks/Bios/PyrrhusEpirus.html

≪Dificultățile nu lipsesc. Abia cucerise puterea că și apare un vestit și redutabil concurent, Pirus, regele Epirului, care fusese un adversar înverșunat și pentru Demetrios Policertes. Din 280 pînă în 275 Pirus se află departe de patrie, implicat într-o aventură ieșită din comun. Puternica cetate Tarent, care domina întrega Grecie Mare, este îngrijorată în fața progreselor înregistrate de influența romană în Italia meridională. Ea cere ajutorul lui Pirus, a cărei ambiție nesatisfăcută consideră acțiunea din Italia meridională un punct de plecare al unui vast plan de cucerire, care, treptat, îi va permite să întemeieze un imperiu comparabil cu cel al lui Alexandru; exemplul cuceritorului Asiei obseda atît de mult gîndul suveranilor în întreaga lume greacă!

Vestita conversație a lui Pirus cu sfătuitorul său Kineas, așa cum ne-o relatează Plutarh, evidențiază acest delir al imaginației căreia totul îi părea posibil și pe care, luîndu-l în derîdere, Rabelais l-a atribuit lui Picrocole, iar La Fontaine lăptăresei dale din Oala cu lapte.

Trecînd în Italia, cu mercenarii și elefanții pe care principii rivali lui - Keraunos și Antioh - îl ajutaseră să și-i procure, prea fericiți să-l abată de la propriile lor planuri, regele Epirului obține dintr-o dată un frumos succes asupra legiunilor romane la Heracleea, în golful Tarent. O ofrandă în sanctuarul lui Zeus de la Dodona, a cărei dedicație a ajuns pînă la noi, celebra această victorie „a regelui Pirus, a epirioților și a tarentinilor asupra romanilor și a aliaților lor”.≫

François Chamoux, Civilizația elenistică, Meridiane, 1985, pag.129-130. 

Plutarh, Vieți paralele, Pirus

≪14 Cu Pirus se afla un oarecare Cineas, de fel din Tesalia, care părea că are destulă înțelepciune și, ca fost auditor al lui Demostene, era singurul dintre toți oratorii de atunci care le amintea auditorilor, ca într-o icoană vie, de puterea și dibăcia elocinții lui Demostene. El era prieten cu Cirus care-l trimitea în solie pe la cetăți și confirma adevărul spus de versul lui Euripide că:

„Cuvîntul cucerește tot

Ceea ce supuse sabia dușmanilor.”

Pirus deci spunea că mai multe cetăți cucerise Cineas cu cuvîntul decît el însuși cu armele și-l cinstea foarte mult și se folosea de el. Cineas, văzînd atunci pe Pirus că se avîntă spre Italia, cînd l-a găsit odată mai liber, l-a atras într-o convorbire de felul următor:

- Se zice, Pirus, că romanii sînt războinici și că conduc multe neamuri de buni luptători. Și dacă zeul ar da să-i învingem, ce vom face cu victoria?

- Mă întrebi, zise Pirus, despre un lucru evident. Dacă romanii vor fi învinși nu va mai fi acolo nici o cetate demnă de luptă, nici barbară, nici elenă, ci vom stăpîni îndată întreaga Italie, a cărei mărime, virtute și putere oricărui altuia i se cade să nu o cunoască, dar nu ție.

Cineas oprindu-se puțin, zice:

- Și după ce vom cuceri Italia, rege, ce vom face?

- Foarte aproape - zice Pirus, cunoscînd gîndul lui - își întinde Sicilia mîinile, o insulă rodnică și bine populată, ușor de cucerit; în insulă, de la moartea lui Agatocle, acum domnește dezbinarea și anarhia cetățenilor și demagogilor.

- Bine zici, Pirus, răspunse Cineas, dar cucerirea Siciliei va fi oare sfîrșitul expediției noastre?

- Zeul să ne dea, zice Pirus, victorie și succes! Acestea ne vor servi numai ca niște preludii pentru fapte mari. Căci cine ar putea să se abțină de la Libia și de la Cartagina, care se află la îndemînă și pe care Agatocle, fugind pe ascuns din Siracuza și trecînd marea cu cîteva corăbii, era cît pe-aici s-o cucerească? Și s-ar mai putea spune oare că, dacă-i vom învinge, vreunul din dușmanii obraznici de acum ni se va mai opune?

- Nimeni nu se va mai opune, observă Cineas, fiindcă este evident că cu o astfel de armată vom putea să cucerim Macedonia și să conducem temeinic Elada. Dar cînd totul va fi sub stăpînirea noastră ce vom face?

Pirus, rîzînd, zise:

- Vom avea multă liniște și ne vom ospăta în fiecare zi, prea bunule, și ne vom înveseli mereu, discutînd.

- Atunci, Cineas, luînd cuvîntul, zice: „Ce ne împiedecă să benchetuim și să fim în liniște unii cu alții, dacă chiar avem și ne sînt la îndemînă fără bătaie de cap aceste lucruri, pentru atingerea cărora avem să mergem prin sînge mult, prin mari suferințe și primejdii, făcînd multe rele altora și suferind noi înșine?”

Prin aceste cuvinte Cineas a mîniat pe Pirus mai mult decît l-a făcut să-și schimbe hotărîrea, căci, pe de o parte, se gîndea la ce viață fericită părăsea, iar, pe de alta, nu putea să renunțe la nădejdea de a dobîndi cele ce rîvnea.≫

Plutarh, Vieți paralele, vol.III, ed. Științifică 1966, pag.26-28.