Ploaia pe bicicletă - trecut, prezent, viitor

Norul lovi stâlpii ce petreceau firele de curent de înaltă tensiune cu stropi mari care în lunecarea lor spre pământ aruncau scântei. O ploaie de vară asaltă cartierele mărginașe. Ploaia era așteptată de dimineață, dar până spre după-masă, soarele s-a tot jucat cu norii; acum la apus, noaptea părea că vine mai repede.


Ploaia m-a prins pe bicicletă. Priveam apusul de soare ca pe-o despărțire. Plecasem târziu în căutarea fazanilor ce se împerechează. Pe câmp, sunetele guturale scoase de mascul, îmi alertau vigilența. N-am făcut nici o fotografie, n-am înregistrat nimic, vântul a stricat totul și a adus ploaia.


Orașul, la numai opt kilometri depărtare, nu îmi mai crea impresia de siguranță. Pierdut pe șosea, cu vântul în față, cu ploaia de vară pe mine, obosit de așteptare, toate cauzele îmi păreau pierdute. Unde era eroul neînvins, unde era alergătorul neobosit, unde era marea?


O camionetă mică opri în fața mea și șoferul se dădu repede jos, mă opri, mă întrebă dacă nu doresc să mă ducă în oraș. Ploua deja repede. El a acceptat.


Celălalt vâsli în continuare. După zece minute în fața lui: accident. O camionetă intrase sub un TIR, ce căuta TIR-ul acela duminica pe un drum județean? greu de explicat! Carosabilul plin de praf devenise un patinoar suplu noroios. Mașina alunecase pur și simplu. Un martor povesti de un biciclist pe care camioneta a dorit să-l ferească.