În Alvíssmál, Thor îl întreabă pe piticul Alviss numele pe care le poartă tot felul de lucruri la asi, la vani, la oameni, la uriași și la pitici, și la Hel; la sfârșit, piticul, când dă de lumina zilei, este ferecat în lanțuri. Aceeași formă o are și cântul lui Fjölsvinn. În ghicitorile lui Heidrek, motivul este următorul: regele Heidrek a făcut un legământ, ca un om care s-a făcut vinovat față de el să-și poată salva capul dacă îi propune o ghicitoare pe care el, regele, să n-o poată dezlega. Cu toate că cele mai multe dintre aceste cânturi sunt socotite a fi cele mai recente din ciclul eddelor, iar poeții n-au urmărit, cu siguranță, decât să-și desfășoare iscusința poetică, relația cu lupta enigmistică sacrală este pretutindeni mai mult decât evidentă.
Răspunsul la întrebarea enigmistică nu este găsit prin meditație sau prin raționament logic. răspunsul este o soluție, o dezlegare subită a unui nod, cu care întrebătorul te-a legat. De aceea, soluția corectă îl face deodată pe întrebător să-și piardă puterea. În principiu, fiecare nu are decât un singur răspuns. Răspunsul poate fi găsit de cel care cunoaște regulile jocului. Regulile jocului sunt de natură gramaticală, poetică sau rituală. Participantul trebuie să cunoască limbajul enigmistic, trebuie să știe ce categorie de fenomene este indicată prin simbolurile „roată”, „pasăre”, ”vacă”. Dacă pare că este posibil un al doilea răspuns, care satisface regula și pe care întrebătorul nu-l bănuie, atunci vai de întrebător. Pe de altă parte, unul și același lucru poate fi figurat și exprimat în diferite feluri, adică poate fi ascuns într-o serie întreagă de întrebări enigmistice diferite. Adeseori, soluția unei ghicitori constă numai în cunoașterea, unui anume nume sacru sau secret al lucrurilor, ca în mai sus-menționatul Vafþrúðnismál.≫
Johan Huizinga, Homo Ludens
De aceea în societatea modernă, felul în care omul se descurcă, cum se adaptează, cum reușește să satisfacă dorințele celor apropiați, să plătească cu timpul său îndatoririle cerute de comunitate, devine joc. De aceea -și mă repet, cunoștințele sale, acumulate de-a lungul timpului îl ajută în limbaj, în motivație. Dezlegarea sau rezolvarea problemelor ce vin de la toți îi dau prilejul în a fi mai bun, sau mai mediocru. În a urca sau a rămâne pe loc, mulți mai și cad.
Copiii percep devreme acest joc al celui ce privește deasupra tuturor, dar nu știu încă, nu pricep că totul ține de regulile jocului; care se schimbă foarte repede. Nu știm ce s-a întâmplat când nu suntem înțeleși; s-au schimbat regulile.
Desenul conține o ghicitoare.
______________________________________________
Johan Huizinga, Homo Ludens, Humanitas, 2007, pag.192-193
cam incurcat totul. intr-un fel ne-ai explicat intuitiv modul de lucru al creierului in rezolvarea problemelor.
RăspundețiȘtergeretot copilul a conceput si executat desenul-ghicitoare?
pare o problema euristica: adica trebuie sa formulam o ghicitoare si sa-i gasim si o rezolvare.
eu am vazut doar cifre romane L si C pe nas si in par. Restul ma depaseste. trebuie sa ne intoarcem la vitruvius pentru solutie?
Tot copilul...
RăspundețiȘtergere10 = culoarea pielii
20 = culoarea părului sau a ceea ce poate fi un turban
30 = umerii, pieptul...
40 = 50 = fusta
dar 50 = pantalonii și 40 ceea ce deosebește fusta de pantaloni (în desen), eu găsesc că personajul desenat poate fi de ambele sexe în funcție de cum îl vede fiecare.
Toporișca (de Lego) am pus-o eu ca legătură cu cele scrise de Huizinga.
Înclin să cred că este vorba despre o fată care trebuie colorată (vezi Cocoșelul Albastru) :)
Faci, ce faci si dai cu fantezia si cu interpretarea....in put.
RăspundețiȘtergere(nu stiu daca exista erori...)
Asta din cauza regulilor jocului?
RăspundețiȘtergereReguli pe care fiecare crede că le cunoaște?
Eu unul am acceptat regula de-a dialoga cu un Anonim! (care cred că este nedreaptă și are erori)
pai Anonimul nu te cunoaste pe tine. Si nici nu vrea sa te cunoasca in realitate. Dar ar vrea sa scrii in continuare chestii....simpatice despre antichitate
RăspundețiȘtergereConcordanta timpurilor este valabila si in limba romana. Nu ti se pare ca este ciudata aceasta exprimare: "Nu știm ce s-a întâmplat când nu suntem înțeleși; s-au schimbat regulile".
RăspundețiȘtergerePoate suna mai bine asa: nu stim ce se intimpla sau se va intimpla cind nu suntem intelesi sau nu stim ce s-a intimplat cind n-am fost intelesi, etc, etc
Puși în fața unui fapt petrecut deja, pe care nu l-am înțeles atunci, suntem în situația că „nu știm ce s-a întâmplat”, dar evenimentul a fost cauzat de persoana în cauză și tot ea aruncă o concluzie la persoana a III-a, „când nu suntem înțeleși”.
RăspundețiȘtergereCând nu suntem înțeleși, devenim răi, ne ascundem...
Apoi vine reflectarea, „s-au schimbat regulile”. Anticii inventau cuvinte tocmai pentru a sesiza mai bine aspectul unor fenomene, cazul de față nu merită, dar în schimb se poate duce un joc al timpurilor și al persoanelor.
Când Gaugain a pictat prima dată o plajă de culoarea roz, toată lumea l-a blamat și asta pentru că nu respecta niște legi ridicole în ale expresionismului, care de cele mai multe ori nu aveau legătură cu realitatea. De fapt mi-ar place să vorbesc numai la trecut, dar știu că nu se poate, tocmai pentru că nu voi fi înțeles; totul este trecut.