The paketul

Vitrina unui magazin de fake-uri din Grecia, copii ce ne îmbată privirea.

Comandă scurt, CVV, CVC, nu contează, apoi admiră îndelung formele imaginii din fața sa.
Gândi la surpriză, la felul în care emoția se dubla la deschiderea pachetului. Cu el asta însemna totul, până la capăt. Acum putea încerca și sigur că lui îi va plăcea.

Calitatea produsului, recomandată și pe câteva forum-uri o satisfăcea, sigur că prețul îți tăia orice mișcare. Surpriza conta, anii care au trecut au maturizat sigur relația și nimic n-ar fi mai prejos decât să stea să privească; de aici lipsa mișcării.

Se uită la dată, două zile promitea firma pe site, cel mai bun curierat, este exact înainte de 9 mai, zi liberă, ziua noastră, ziua tuturor. Ne facem de cap, ieșim peste tot, ne vedem cu toți, căldura ne va induce.

Mai privi o dată ce va avea în pachet, între timp sosi un email, comanda a fost procesată, plata este OK, promisiunea de 48 de ore rămâne în picioare. Știa sau nu știa, în capul ei era tot una, prea tânără să nu cunoască și lipsită de experiență să nu-și dorească. Când l-a întrebat odată pe el, în prima fază lucrurile nu au stat prea bine, dar uitându-se la niște filme porno la niște prieteni, a venit acasă spunându-i că și ea se poate îmbrăca la fel, la fel ca personajele, ea neștiind cum, ele, au fost îmbrăcate. Dar acum nu despre asta este vorba, nu ideea lui contează, ea vrea să-i facă surpriza. Ceva intelectual, să-l ia prin surprindere.

Dacă a văzut vreun film porno?
Nu. Nu a avut curajul, sau poate nu a văzut ceea ce trebuie, la fel ca filmele de groază, cele cu mult sânge, față de cele cu multă muzică, și atât. S-a distanțat de idee, privitul îi dădea semnele unei anxietăți copilărești, ca și atunci când și-a descoperit culoarea roșie, a ei, unica ei culoare roșie, nu a mai regăsit-o niciodată, niciunde. Apoi această culoare s-a diluat, s-a pervertit, a împrumutat tot ceea ce mediul i-a permis.

Acum ea se putea răzbuna într-un fel, să-și recapete naivitatea, să-l pună pe el în fața unui fapt pe care nu-l bănuia, să-i țipe că a devenit cu adevărat femeie și arată foarte bine așa. Revistele feministe sunt de căcat, nu sunt bune la nimic, ea a evoluat singură și simte că poate și poate, și poate mai mult.

Câte zile au trecut?
Una.
Numai una? pentru că ea o aștepta pe a doua.
Să fie asta preludiul? pentru că multinaționala unde lucrează el, fac un team building, la pizdea, tocmai la Bâlea Lac, cică să fie toți în echipă, dar despre echipa mea nimic. Eu nu fac parte din echipa lui, dar el face parte din echipa mea? Acum mi-am pus prima dată această întrebare!


Gata! A plecat. La ora șapte dimineața a venit microbuzul și l-a luat. Ce amărăciune, ce nepăsare, ce fericire de fapt. Toate astea, în ordinea scrisă, ce exprimă dorința.
Vine pachetul!

Fiindcă el a plecat, am să aștept singură pachetul și poate că în final n-am să fiu chiar singură. Așteptare.

Sună telefonul. Sună și soneria. A venit pachetul.
La ușă un agent mesager îmi înmânează actele pentru a semna, apoi pachetul, este foarte drăguț tipul. Șic.

Pe mine mă interesează în schimb conținutul nu ambalajul și fără să-i mai spun nimic i-am trântit ușa în nas.
Rup cu furie banda adezivă ce sigilează cutia de carton. Se subțiază și devine mai elastică, dar și mai tare. Tai.

Dintr-o folie impermeabilă scot ceea ce mi-am dorit demult. Un vibrator.
Nu este ceea ce credeți, sau ceea ce știți, este ultima descoperire în domeniu, este indescriptibil. Sunt singură. Sunt singură cu el, cu persoana a III-a.

Pot scrie un roman în felul cum m-am descoperit, dar sunt sigură că lucrurile acestea n-au nici o importanță pentru cei care descoperă pe Mona Întinsa ca fiind doar o privire, de aceea majoritatea se întorc, să privească în muzeu, ca și cum cineva i-ar privi din spate; dă bine la Luvru.

Au trecut ceva ore de zbânțuială, așa încet și ... fără frică.
Sună din nou telefonul.
Este el, cel adevărat și mă întreabă ce fac.
Fac bine.
Dacă a venit pachetul?
Nu, n-a venit, comanda a fost returnată, o greșeală de fabricație, produsul nu se mai comandă.

O clipă, o oră, un an, un veac

Letrina beach, Pirgos, Peloponesse, Greece

Ea s-a aplecat peste umărul lui și i-a șoptit ceva la ureche.
Eu nefiind prea aproape n-am auzit nimic.
Banda de cauciuc a început să se miște. Atunci eu repede am pus ultimele cumpărături pe spatele de cauciuc a casei de marcat.
El i-a răspuns și eu am auzit:
„Am citit numai Potopul, nu pot spune mai mult...”
În mintea mea a sunat repede întrebarea ei; „Quo vadis!”

Ea se juca cu cardul. Îl trecea din mână în mână ca și cum se ferea să nu îndoaie sau să nu o taie.
Avea o talie de viespe. Ochi căutători. Un nas pronunțat. Tânără. Îmbrăcată corporate, cu un taior de ocazie, ce părea că-i arunca umerii în aer. Pantaloni drepți, pantofi negrii cu toc mic.

El a luat cardul și-a format pin-ul. Acum discuția se referea la dilatare, pomenea de vară și de iarnă, de temperaturi. Ea era absentă. Împinse coșul spre ieșire. În urma ei el împreună cu cardul. Ușile glisante îi înghițiseră în exterior.

Am urmat eu. Puțin și repede.

Afară plouă neîncetat. Trei puradei se ceartă pe coșul meu, n-am promis nimic. Aleg în final. Ei se ceartă în continuare. Pe cel ce l-am ales a primit un coș exact înaintea mea. Nu-i OK, zice unul. Am zis, răspund eu, imitând ceva de demult.

În urma mea, omul de pază îi aliniază, ei răspund obraznic. Îi amenință, ei râd. Apoi se-mprăștie prin ploaie.

Ștergătoarele nu fac față. În minte îmi revine vântul ce umfla tenda vecinilor mei. N-am îndrăznit să mă așez pe scaun și să privesc marea cu soarele mat privindu-mă prin pânza de in. Regret și acum.

Pe șoseaua udă, farurile adulmecă apa. În mintea mea un val, dă cu sapa.

Imn dedicat împotrivirii

Castelul Bran - camera de studiu

În prima zi El [Dumnezeu] atinse toate lucrurile,
Prima zi fiind și Ultima.
De aceea El se răzgândi și prelungi Prima Zi.

În această lungitură, El atinse;
Crestele munților,
Fundurile oceanelor,
Aripile păsărilor și
Puful puilor în privința zburătoarelor.

A mai atins aripa delfinului și 
Icrele interioare ale rechinului.

Și într-o mișcare toate frunzele arborilor,
pomilor, tufelor, ierbii... fură atinse;
Se numi vânt, înainte a fost val.

A mai atins creștetul ursului, al leului, al cerbului...
a vulpii, a pisicii, a vidrei.
A atins tot. Și râma a simțit atingerea.

Mulțumit de toate aceste atingeri a privit și a spus:
„Aceasta este lumea mea!”

Omul a țipat:
„Atinge-mă și pe mine!”
El l-a atins.
Omul s-a astupat.
„Am fost atins!”

Nimeni și nici El nu știe,
dacă prin atingere ții minte.

Scriitorul scrie o scrisoare

 

Chiup de apă

”Unul s-a înfățișat însă tocmai în felul acesta, el însuși fiind deopotrivă și deodată în sine însuși și în ceva diferit.”

Platon, Parmenide

Prin această misivă încerc doar să vă atrag atenția asupra minunatei expuneri de la Gaudeamus. De unde ați știut că eu sunt Ulise și mai ales felul în care vă raportați atât de nebunește pe aleile marilor mei înaintași. De unde știți că desăvârșim călătoria, este oricum un pleonasm, sigur greu de înțeles pentru profani.

De ce deschideți sticla de vin înaintea botezului, nu sunteți preot, nu vizați această alternativă. De ce calibrați ideile, de ce țintiți mai bine ca mine. De unde metafora că stilul prelucrează divinul, sunt ateu, ști...iți prea bine.

Cum curge apa, pe unde se preumblă, cum vine ea singură, singurică, la vale.
Și dintr-o dată, în lipsa dealului, a muntelui, a perspectivei, dumneavoastră vedeți totul, cum reușiți așa de bine.
Undeva în expunerea dumneavoastră plictisitoare, s-a încurcat traiectoria cu glonțul, idea cu obiectul. Așa am ajuns să mă încurc și eu scriindu-vă această scrisoare. Mai departe, toate rătăcirile nu mai contează, devenim -în scurt timp potecă, poteca altora, a celor morți, călcăm -fără să vrem, pașii celor ce au deschis cu maceta cărarea spre lumină.

Am revăzut -înregistrat video, minunata dumneavoastră polologhie, ce alternative uriași îmi oferiți, n-am știut că am plagiat atâta. În fiecare referire m-ați simțit umil, de parcă nu l-am citit pe Dante sau pe Fulcanelli. Asta cu Ulise de unde ați scos-o? Întreb pentru că eu n-am publicat nimic. N-am scris nimic. De unde atâta propagandă cu acest individ.

"-Într-adevăr, fiindcă nu e cu putință! -Dar atunci, să fie oare diferit  față de sine. - E de la sine înțeles că nu. -Prin urmare, dacă nu este nici diferit, nici întreg, nici parte, el însuși față de sine, nu trebuie să fie identic cu sine? -Trebuie. -Cum rămâne atunci? Ceea ce este în altă parte decât în el însuși, în el care ființează la sine însuși, oare nu trebuie să difere de sine, odată ce se află și într-un loc diferit [de acela în care se află]? -Unul s-a înfățișat însă tocmai în felul acesta, el însuși fiind deopotrivă și deodată în sine însuși și în ceva diferit."

Platon, Parmenide, Paideia, 1194, 146c(-1), pag.106.

Ploaia pe bicicletă - trecut, prezent, viitor

Norul lovi stâlpii ce petreceau firele de curent de înaltă tensiune cu stropi mari care în lunecarea lor spre pământ aruncau scântei. O ploaie de vară asaltă cartierele mărginașe. Ploaia era așteptată de dimineață, dar până spre după-masă, soarele s-a tot jucat cu norii; acum la apus, noaptea părea că vine mai repede.


Ploaia m-a prins pe bicicletă. Priveam apusul de soare ca pe-o despărțire. Plecasem târziu în căutarea fazanilor ce se împerechează. Pe câmp, sunetele guturale scoase de mascul, îmi alertau vigilența. N-am făcut nici o fotografie, n-am înregistrat nimic, vântul a stricat totul și a adus ploaia.


Orașul, la numai opt kilometri depărtare, nu îmi mai crea impresia de siguranță. Pierdut pe șosea, cu vântul în față, cu ploaia de vară pe mine, obosit de așteptare, toate cauzele îmi păreau pierdute. Unde era eroul neînvins, unde era alergătorul neobosit, unde era marea?


O camionetă mică opri în fața mea și șoferul se dădu repede jos, mă opri, mă întrebă dacă nu doresc să mă ducă în oraș. Ploua deja repede. El a acceptat.


Celălalt vâsli în continuare. După zece minute în fața lui: accident. O camionetă intrase sub un TIR, ce căuta TIR-ul acela duminica pe un drum județean? greu de explicat! Carosabilul plin de praf devenise un patinoar suplu noroios. Mașina alunecase pur și simplu. Un martor povesti de un biciclist pe care camioneta a dorit să-l ferească.