Lumini

≪Vieții regulate, ocupate cu treburile zilnice, liniștite, prinse într-un sistem de interdicție, toată numai precauții, în care maxima quieta non movere menține ordinea lumii, i se opune efervescența sărbătorii. Aceasta , dacă-i băgăm de seamă numai aspectele exterioare, prezintă caracteristici identice la orice nivel de civilizație. Ea implică o mare afluență de mulțime, agitată și zgomotoasă. Aceste adunări masive favorizează eminamente nașterea și contagiunea unei exaltări ce se cheltuiește în strigăte și gesturi, și incită lumea în a se abandona fără control celor mai necugetate impulsuri.


Chiar și astăzi, când totuși sărbătorile secătuite se reliefează atât de puțin pe fondul cenușiu constituit de monotonia vieții curente, încă se mai disting în ele câteva biete vestigii ale dezlănțuirii colective ce caracterizează vechile banchete ale confreriilor.≫

Roger Caillois, Omul și sacru

În nota din subsol, Caillois revine asupra sărbătorii:

„Este inutil să subliniem că această teorie a sărbătorii [sacrul transgresării nota mea] e departe de a-i epuiza diferitele aspecte. Ea trebuie îndeosebi articulată unei teorii a sacrificiului. Într-adevăr, aceasta pare un fel de conținut al sărbătorii. El este aidoma mișcării interioare care o rezumă sau îi dă sens. Amândouă se înfățișează în același raport ca sufletul și trupul. Din pricină că n-am putut insista asupra acestei conexiuni intime (trebuie să optez), m-am străduit să pun în valoare atmosfera sacrificială care este aceea a sărbătorii, în speranța că astfel cititorului îi va fi perceptibilă faptul că dialectica sărbătorii  o dublează și o reproduce pe aceea a sacrificiului.”

Dacă nu ar fi Paștele (și Crăciunul), creștinismul s-ar dilua în esența sa spirituală, de aceea Sărbătoarea Paștelui trebuie privită ca o rupere de cotidian, de coabitare cu natura -căci prezența primăverii de Paște este de cele mai multe ori evidentă.

Trebuie să găsim în Sărbătoare ceea ce ne-a lipsit de la începutul anului, astfel Paștele ne deschide orizontul spre vacanță, spre cea mai mare sărbătoare (scriu în numele meu). Spre vârful unei munci anuale, spre o odihnă meritată. Lumina pascală are reverberația unei treziri spirituale din iarna ce tocmai a trecut și mintea trebuie să-și joace sfera imaginației, este jocul pe care mulți înaintea mea, au scris că este necesar omului.

Sacrificiul lui Isus, apa din mâinile lui Pilat, vocea lui Barabas, arginții lui Iuda, cocoșul lui Petru, hainele lui Caiafa, zbaterea lui Ana și multe, multe altele, îmi umplu poate o zi, sau două; îmi odihnesc spiritul. Spirit ce reia sisific aceleași întrebări și răspunsuri, aceleași ipoteze, aceleași cugetări. Dacă iubesc Sărbătoarea Paștelui este numai pentru faptul că ea este o reluare a adevăratei Sărbători, cea pe care omul modern a uitat-o demult și pe care antropologii se chinuie doar să o mai descopere.

__________________________________________
Roger Caillois, Omul și sacru, Nemira, 2006, pag.115-116