joi, 14 iulie 2011

délire frénétique

pentru Nando şi Fiona
personaje plutind pe 
"Banchizele vernil ale fluviului Magdalena"




Ziua aceea de vară, ca un tablou, în care mişcarea se datora doar dilatării, atât. Şi plămânii se dilatau şi se sforţau prin asta să scoată căldura din corp, dar chin zadarnic pentru că o altă căldură îi lua locul şi atunci nu se mai ştia de dus şi de întors, capul ameţea şi trupul întins se relaxa, era singura salvare: să stai nemişcat, doar ochiul rămas afară să se deschidă încet la fiecare oră, o clipă, ca mai apoi să se retragă undeva sus, sub frunte, celălalt ochi nefiind în stare decât să fie lipit de podea.


Atunci de unde atâta frenezie? se întrebă bărbatul privind cu acel ochi adormit femeia, care nemişcată, aruncată parcă dintr-un camion, zăcea mai încolo, la umbra unei marchize roase de vânt şi soare. Doar pieptul ei, bogat încă, dădea dovada că fiinţează, dar doar atât, căci atât-ul era atât de puţin că mult timp toate păreau că se vor termina aşa.


Nu avea nici un avantaj în cele ce vor urma, nici vârsta, nici măcar visul, căldura reuşea să blocheze până şi gândul că s-ar putea ca mai încolo să se întâmple ceva. În afara zidului verde ce împrejmuia fluviul, nu exista nimic, în afară de ceea ce în faţă era doar o coadă de şopârlă pe care navigau, sopârlă moartă bineînţeles,  aşa părea fluviul lat în culoarea stinsă de căldură.


Noaptea veni stingând focurile pe care soarele le aprinse virtual în marginea pădurii tropicale, apusul semăna cu o răbufnire de lumină roşiatică ce se stinse în urma ninsorii stelare. O linişte apăsătoare opri până şi vasul, apa îşi schimbă culoarea devenind translucidă, totul dublat acum, totul la puterea doi. Un ţipăt de pasăre anunţă vacarmul ce avea să vină şi în câteva minute lungi pădurea tropicală prinse viaţă, aripi fâlfâiau deasupra, mişcări clipocite se auzeau în jurul ambarcaţiunii, un sâsâit vesti luna, care se ridică repede de teama şarpelui ce-ar putea să o înghită.


Zgomotul devenea asurzitor, cel al maimuţelor agitate era în prim plan, departe, în pauzele dese o felină îşi primea partenerul, ţipetele ei dureroase încărcau aerul cu mirosuri sublime, descătuşate acum, şi se îmbibau în nările tuturor pregătiţi pentru împerechere, şi din nou maimuţele.


La apogeu luna se înconjură de ceaţă, un ochi pătat privea un infern al juisării sexuale continue, galbenul ei ridică la maximul gelozia instinctului de posesie şi el -bărbatul, se ridică şi se aşeză lângă dorita lui. Un impuls îi săgetă creierul, care golit acum de sânge, agita inima şi prin bătăile anapoda trezi pe cea care dintr-o dată simţi că toată această frenezie naturală din jurul lor trebuia conjurată cu a lor; se întoarse şi ea la el.


Cum erau aproape goi, ea simţindu-i puterea, se ridică şi se aşeză pe bazinul lui întocmai ca pe şaua unui cal, oprită să vină la vale spre pulpele ce zvâcneau; cu genunchii pe podeaua de lemn. El privi luna care-i lumină lateral faţa, întinerind-o şi vântul uşor porni îi descoperi urechea în lobul care sclipea rubinul; se porni. Porniră. Se iscă acel delir frenetic.


Mangrovele apăreau din neant şi se ridicau deasupra lor, pe aceste rădăcini amfibii, mii şi mii de vieţuitoare veneau la apă, unele pentru a le devora pe celelalte, unele pentru a le devora pe cele ce devorează şi cercul acesta carnal nu se încheiea niciodată, pe o punte de vas din apropiere o femeie trecută de vârsta elanurilor sexuale delira acum, oprind orice zgomot în jur pe o mare distanţă. Victima mai trăi o clipă în gura răpitorului şi prădătorul slăbi strânsoarea la auzul acestui zgomot nou şi neştiut. Chiar şi maimuţele icneau aburite de  pârţurile masculilor excitaţi. Păsările treceau acum în linişte admirând mişcarea aceea albă ce se răsucea în jurul lunii.


Dacă lumea îşi încetă mişcarea, ei au mers până la capătul ei, în prăpastia deschisă între uman şi sălbatic, ea -femeia, strigă chemând sălbaticul şi atunci toată acea junglă a fluviului Magdalena înţelese că omul - bărbatul şi femeia se eliberaseră şi începu din nou vacarmul, premie cu ţipete şi crengi aruncate în apă, cu găinaţ - pe care liliecii şi păsările îl scăpau acum din belşug asupra vasului.

21 de comentarii:

  1. ay, domnule scorchfield, vaz ca ati mers mult mai departe decat am profetizat eu in chestiunea celor doua personaje! :)
    sper ca nu ati uitat ca e vorba despre o pereche de batranei (tandri si minunati, dar, totusi, batranei)
    :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Aşa este, am mers poate prea departe într-un cântec de lebădă, sau totul s-a petrecut doar în imaginaţia personajelor alertate de zgomotele neaşteptate ale naturii înconjurătoare.

    Am citit că frica este, se pare cel mai puternic afrodisiac, în cazul acesta poate că numai imaginaţia fricii le-a jucat o festă protagoniştilor.

    Dar nu este aşa, a fost ultimul dans dinaintea morţii dorinţei sexuale, nu scriu a morţii naturale, ci ultimul contact!

    :)

    P.S. Sper că nu am deranjat împrumutându-vă o clipă personajele! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. este in regula intru totul :)

    textul dvs. este unul omagial fata de dragoste, prin urmare nu este nimic rau in asta!

    RăspundețiȘtergere
  4. Apogeul unui vis?
    In orce caz, nu sunt deacord cu "o femeie trecută de vârsta elanurilor sexuale".
    Dorinta şi satisfactia are varsta?
    Ce vrezi despre chestia asta?

    RăspundețiȘtergere
  5. Aşa am înţeles de la bunici şi de la cei care având vârsta înaintată că femeia de la o vârstă nu mai doreşte, în schimb bărbatul aflat în declinul fizic clar, tot mai doreşte -adevărat că foarte rar, căci nu deosebim aici dorinţa de putinţa...

    :)

    Sigur dacă nu este aşa, atunci am înţeles eu greşit!

    :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Frumos scris!
    Împletirea uman-sălbatic, alternanţa imaginii care surprinde natura cu cea care prezintă cuplul îmi lasă impresia unui film foarte bine regizat.

    Subscriu părerii că descrierea aceea a femeii are un iz uşor misogin. Poate mă înşel, dar eu personal am convingerea că iubirea întreţine dorinţa la absolut orice vârstă. Şi mai cred că o femeie matură care iubeşte poate fi mai senzuală şi mai apetisantă decât o jună nurlie ce nu trăieşte dorinţa care irupe de dincolo de senzorial, adică din copleşitorul sentiment care desfide carnea.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Hmm, am ınteles Scor..Tie ti-a spus un bunic aburit de o bunica credchestiile asta:)))
    İo am aflat la prima mana, direct de la o bunica:)))) şi da,Blue are dreptate:)

    RăspundețiȘtergere
  8. E important pentru mine să fac o precizare: mai am până să fiu bunică.
    :)))))

    Merci, Artistic Communism.

    Am vorbit din cunoaşterea pe care o am ca femeie, în general.
    Ştiu că atunci când iubesc întreaga mea fiinţă atrage şi incită, dar şi invers. Adică orice gest, privire, surâs al bărbatului iubit trezeşte în mine dorinţi apocaliptice.

    RăspundețiȘtergere
  9. Blue Freedom

    Cred în egalitatea sexelor, dar în faţa timpului nu există sexe egale, aşa cum nu există oameni egali.

    Unul poate mai mult, altul nu mai vrea; o altă conştiinţă se lasă brusc -odată cu vârsta înaintată asupra existenţei fiecăruia, moşul se lasă de băutură -nu mai poate, baba intră în secte religioase -are revelaţii şi nu mai vrea nimic de la nimeni.

    La Jocurile Olimpice nu există nici măcar întreceri mixte, alura fizică şi forţa este predominantă în sport. Chiar şi la şah sau go, persistă diferenţierea.

    A egaliza brusc bărbatul cu femeia înseamnă a duce curba la dreaptă; dintr-o dată un măr tăiat ar reprezenta asta şi nu Yin-Yang-ul şerpuitor şi neprevizibil.

    Este complicat pentru a comenta toate acestea.

    :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Artistic Communism

    Ne abatem mult de la subiect! :)
    Dar, în fine, nici eu nu puteam să fiu prea direct!

    RăspundețiȘtergere
  11. :))))
    Scorchfield,
    sigur că poţi scrie orice şi cum doreşti.
    Ce am spus eu n-are legătură cu egalitatea sexelor, ca principiu, ci cu faptul că tu atribui unui personaj o caracteristică pe care ai preluat-o şi despre care mie mi se pare că nu i se potriveşte.
    Nu am cum să explic, dar e ceva ce sună uşor disonant. Şi ceea ce am spus a fost mai mult ca să înţelegi că dorinţa femeii ţine de sentiment mai mult decât de vârstă.

    Îmi pare rău dacă comentariul meu a fost nepotrivit.

    RăspundețiȘtergere
  12. :)
    Îţi doresc şi sigur prin asta vei avea o viaţă lungă, să-ţi aminteşti la senectute că nu eşti şi nu vei fi niciodată "o femeie trecută de vârsta elanurilor sexuale", atunci pui degetele tremurânde pe touch-screen-ul unui comunicator (căci se vor găsi la orice colţ de stradă, bodegă sau biserică) şi-mi vei trimite, exact aici (nimic nu se va pierde din această minunată lume virtuală) următorul mesaj:

    "Moşule, EU POT MAI MULT, TU dacă cumva mai trăieşti, te întreb: POŢI?!"

    :)

    P.S. Sper că ai înţeles gluma! :)))

    RăspundețiȘtergere
  13. Artistic Communism

    citat

    « Dintre toate revoluţiile, cea mai improbabilă, cea mai neaşteptată, şi totuşi singura care s-a împlinit este bătrâneţea, spunea Troţki.

    Ea [bătrâneţea] reprezintă avantajul considerabil de a reconcilia spiritele cele mai revoltate şi ce le mai triste. Ne mulţumim cu un program minim; diferenţele nu mai produc nici ură, nici invidie.

    Totul este jucat - şi, dacă fiecare îşi exersează rolul, o face cu un aer flegmatic, de gentleman care a admis, în sfârşit, că oricine are, în acelaşi timp, dreptate, dar se şi înşală, că fiecare este, pe rând, şi vinovat, şi inocent. O linişte surdă boţeşte totuşi masca seninătăţii.

    Şi dacă ar trebui să retrăim tot ceea ce am făcut din punctul de vedere al celor cărora le-am făcut-o?»

    Roland Jaccard, Adulterele raţiunii

    :)

    RăspundețiȘtergere
  14. Îţi mulţumesc pentru urare şi îţi doresc să poţi totul, până la capătul drumului, fie el cât mai îndepărtat.
    :)
    În ceea ce mă priveşte am convingerea că iubind şi fiind iubită de cel pe care-l iubesc, am să pot orice.
    Am notat şi voi ţine minte ceea ce mi-ai spus, aşa că aşteaptă-te la mesajul preconizat.
    :))

    RăspundețiȘtergere
  15. nu stiu cum e sa fii batran dar nu mai e mult pana o sa aflu :))
    dorinta porneste din noi...si noi in interiorul nostru ramanem la o anumita varsta...varsta la care ne-am simtit confortabil cu noi insine....in concluzie sunt sigura ca dorinta va exista...dar invelisul nostru de carne...va mai face el fata oare?

    mi-a placut ce ai scris...foarte uman frumos....

    RăspundețiȘtergere
  16. pandhora

    nici nu cutez să mă întreb cum va fi mai departe, nici nu întreb Zeii ce va fi cu mine, la Delphi mă aşteaptă anul acesta un oracol pentru a patra oară. Nu am curajul să-i pun nici o întrebare!

    cred cu putere că viaţa ne rezervă mari surprize şi tocmai de aceea merită trăită din răsputeri!

    :)

    RăspundețiȘtergere
  17. - Bunicule, tu... mai poţi să-i faci ceva... ştii tu ce... bunicii?
    - Măi nepoate, pe căldura asta nu pot... mai mult iarna.
    - Şi iarna trecută i-ai făcut?
    - Apoi ce, aia a fost iarnă?...

    PS: Şi eu cred în egalitatea sexelor. Iar dacă nu sunt egale, există exerciţii specifice de elongaţie pentru bărbat şi de contracţie pentru femei... :)

    RăspundețiȘtergere
  18. Lotus, asta a durut!
    :)))))))

    Scorchfield,
    ai uitat să specifici despre ce "putut" vorbeşti, fiindcă mental limitele sunt foarte vagi şi extrem de flexibile, fapt care permite ca în imaginar "să putem" până-n ultima clipă.
    :)
    >:D<

    RăspundețiȘtergere
  19. Bunicul ıi ovesteşte nepotului:

    -Nepoate, cand eram tanar nu o aveam atat de tare ıncat nu puteam sa o ındoi nici cu ambele maini!
    -Şi acum?
    -Acum mi-a venit puterea!

    RăspundețiȘtergere
  20. Lotus

    Fain! Another Facts of Global Warming!
    :)

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc