În timpul furtunii

Katakolon bay 2014

Aerul strălucea în lumina străvezie pe care norii goliți de apă, asemeni unor filtre, creau fante optice ce polarizau vaporii de apă sărată. Valurile într-o succesiune ce părea infinită întrețineau prin spuma apei reflexii orizontale pe nisipul inundat. Părea că vântul mișcă lumina asemeni pânzelor de apă ce se împrăștiau de-a lungul plajei.

Ochiul se bâlbâia privind haosul instalat de culoarea totală, albastră. Malul și cerul se confundau și doar creste argintii de val reușeau să le taie, să le despartă, traversând orizontal, de la stânga la dreapta imaginea.

Urmele unei civilizații mai dăinuiau prin obiectele prinse-n nisip. Nimeni nu prevestea nimic.
A doua zi o bunică a strâns cortul de vară și umbrela, a mutat scaunele de plajă și privind în larg se minună de linia dreaptă și sigură a unui orizont marin.

Ca o ultimă respirație

Floare de magnolia înainte de

Este inutil să respingem ceea ce pentru mulți ar fi ca o ultimă respirație; drog, alcool, sânge, praf, apă, aer... toate reprezintă în acel moment o ultimă suflare: a răsuflării.

Cât trăim respirăm.
Răsuflarea este toxică, neinteresantă. Femeile din Roma antică se sărutau la fiecare întâlnire, fie ea de zece ori pe zi, pentru a simți fiecare răsuflarea celeilalte: că n-au băut vin.

Florile respiră asemeni unui delfin ce vine la suprafață, mamifer obișnuit cu orizontul atmosferic, apoi subacvatic ține doar de antrenament, de supraviețuire chiar. În cazul nostru, respirația este o chemare și asta am învățat-o de la flori, mai târziu cu gura-n închisă nu mai chemăm pe nimeni.

Să reprezinți cuvântul în sine

... zvonul ca zbor și de aici tot ce ține de acesta ca o fugă: a norilor, a curentului electric, a avioanelor.
Avionul ca zbor, curentul electric ca înălțare, norii ca fiind pretutindeni.
Oboseala unei explicații a omniprezentului, să explici divinul ca fiind aerul, tot ceea ce se strecoară prin cele arătate; pe lângă fire, vapori și aripi: abia atunci ai creat propaganda, ca fiind fiica cea mai mică a zvonului.

Triptic solar-acvatic

Mă gândesc să-mi fac rost de-un ochi în frunte, să fiu triunghiular vederii.
Să văd trei valuri din același loc.
Trei timpi.
Trecut-prezent și viitor.
Ochiul din viitor îmi lipsește.
De aceea omul are doar doi ochi.

arta vizuală ca subiect al subiectului

cercului meu pierdut 

experimentul nu este dus niciodată până la capăt,
definirea experimentului ca experiment introduce confuzia asupra subiectului ca subiect.

ceea ce se vede este greu de definit și greu de povestit;
este lumina ce este reflectată dintr-o găleată de apă pe un zid.

pe fundul găleții...

Sava

Oxigen

Forme perfecte

Prima zvâcnitură a acestui Univers a fost descrisă de o traiectorie, curba a dat naștere unei forme. Mult mai târziu oamenii au reușit să dea vaselor, forme perfecte, toate acestea au fost create datorită uzanțelor din acea vreme, din ergonomie cum am spune astăzi, cuvântul grec ne trimite tot la norme și la legi, la fizica ondulatorie aș scrie eu. Dar nu greșesc mult dacă amintesc că amforele aveau forma ascuțită pentru că se păstrau în nisip, locurile joase, subsolurile aveau un strat de nisip în care asemeni unor morcovi din ziua de azi, stăteau amforele, pline cu vin, cu ulei, cu miere, cu apă chiar. Transportul acestora era simplu, pentru stabilitate, fundul triremei avea un strat de nisip, unde amforă lângă amforă se rezolva echilibrul. Vasul cel mare ce plutea (trirema) ascundea vase mai mici ce pluteau la rândul lor, numai mediile erau diferite, afară apă, înăuntru nisip, mai adânc, în amfore, era vin, ulei, miere sau apă chiar.