În acel anotimp, în care soarele s-a aliniat casei mele, o mie [a se citi un milion] de constructori, o mie de arhitecți, au venit pentru a îmi ridica casa [a se citi palatul].
Atunci am dăruit, am înfăptuit, soarelui [Ea], planul paralel casei mele.
Sunt linii pe care nu le pot depăși decât fiind curbe. Sunt ceea ce se apleacă în bătaia vântului; trestia (Pascal).
Coridorul este în final calea, inițiat de lumină. O flotă a cărei cunoaștere corespunde felului în care ne manifestăm în prezent.
“Să nu te izolezi de lume. Nu-ţi ratezi viaţa când o pui in lumină. Tot efortul meu, în toate situaţiile, nenorocirile, deziluziile, se îndreaptă spre reluarea contactelor. Până şi în tristeţea asta din mine, câtă dorinţă de iubire şi câtă beţie chiar şi-atunci când nu văd decât o colină în aerul serii. ... Esenţialul: să nu te pierzi şi să nu pierzi ceea ce, din tine, doarme în lume.” Albert Camus, Caiete
vineri, 2 august 2013
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
În acel anotimp ai pornit pe calea soarelui, când ai vrut să îţi ridici casa visurilor.
RăspundețiȘtergereAcele curbe îţi fac prezentul unul continuu,sufletul luminii locuieşte în căuş de curbe.
Dorm puțin, uit visele, fac puține lucruri în afară, uit de civilizație.
RăspundețiȘtergereVisele le poţi uita, visurile nu.
RăspundețiȘtergereCamelia,
RăspundețiȘtergereAm citit; virusurile.