Fără ziduri, fără acoperiș, fără coș, doar intrările și ieșirile, zidurile interioare, fără plafoane, fără acoperiș, doar podelele, doar ușile.
Rămâi și privești distrugerea intenționată, vandalismul programat, munca unei zile.
Privești totul ca pe un nou început, mintea desenează acoperișul, unghiurile, curgerile.
Spre seară, te urci și privești coșul singuratic, becul de serviciu, și globul pământesc uitat în pod de ceilalți proprietari.
Coșul cu fusta ridicată,
Rușinea ploilor,
Cum se vede tencuiala mâncată și
... cărămida afumată.
Rușine coșule, că te-ai lăsat așa,
... și mai vrei să piști și porumbițe,
Ura băi moșule.
Casa parcă ar avea acoperişul din pândă şi cer.
RăspundețiȘtergereAtât de voluptos se răzbună singurătatea? Bănuit, dar totuşi înfricoşător...şi când te gândeşti că în podul acelei case locuiau cândva şi nişte zâne...fiecare casă are în podul ei nişte zâne, ştiai, Scorchfield?
Frumoasa zicerea asta cu globul pamintesc uitat in pod de proprietari. Sunt plecata intre lumi. Vii din cauza de 9 iulie, porumbita voiajoare sau tabloul acela de durer cu calugarul schimbat de refractia luminii prin geamurile catedralei? Acum sunt la brasov pentru a lua mincare pentru pisi. Dupa-amiaza ma intorc la busteni unde voi sta toata vara. Imi antrenez creierul cu niste chestii ca sa nu rugineasca.
RăspundețiȘtergereCamelia
RăspundețiȘtergereCred că ți-am răspuns în următoarea postare :)
atmosfera terestra
RăspundețiȘtergereÎncerc să te țin la curent cu noile mele descoperiri, când dau de aur în pereți, îți voi cumpăra un bilet de avion până hăt în Bora-Bora, acolo cică nu-s urși.