Imaginea speranței

Imaginea speranței devine nefertilă, sterilă chiar, în momentul în care porumbelul nu apare. Biblic amintind, Noe trimite două ciori (corbi) de pe marea sa corabie în timpul diluvian în care trăia, să găsească uscat. Ciorile găsesc stârvuri și se pun pe haplit, niciuna nu se mai întoarce. Dă drumul atunci la doi porumbei, acești vin înapoi cu ramuri de măslin la câteva zile de lansare.

Mai departe, copilul a prins porumbelul în marea zonă pietonală a Timișorii ce se numește Piața Operei numită acum -după 1989, Piața Victoriei.
Într-un ținut plin de fast și dantelă mică vieneză, bere de la 1700 toamna, copilul face contrastul pentru care pietonii se dau o parte sau chiar îl ignoră. De pe bicicletă lucrurile stau altfel și tot altfel mi-a fost atrasă atenția de am lăsat bipedul rotund și m-am întors pe jos -tot biped, spre a fotografia ceea ce eu numesc acum „imaginea speranței”.

Sunt mii de porumbei ce se lasă liberi în ajunul unor mari sărbători naționale, asemeni baloanelor cu heliu, ei părăsesc repede orizontul vederii noastre. Noi credem prin asta că am înfăptuit ceva, am dat libertate cuiva. Înaintașii noștri au gândit la fel, Petru s-a prăjit asemeni lui Doja, tot pentru libertate, Jan Hus și Giordano Bruno la fel și lista celor ce au murit pentru libertate este infinită. Imaginea unui rug ce arată -pentru cei prezenți, imaginea unui om ce moare pentru libertate este falsă și este falsă pentru că ea nu este vie.

Vă prezint o imagine vie a speranței și o scriu cu maximă modestie în ceea ce privește adevărul pe care vi-l sugerez.
Acum îmi amintesc de Philip K. Dick, cel care a scris romanul, de  Ridley Scott cel care a făcut filmul, un film despre porumbei: