 |
| Şobolanul cenuşiu ( Rattus norvegicus ) |
Feeria s-a terminat, praful acela ce dăinuia de zeci de ani a fost alungat.
Paranormalul a fost descifrat. Nu este vorba de povești cu zâne, ci de povești cu șobolani.
Podul avea șarmul său numai în fotografii.
Podul devenise cimitirul șobolanilor, patru morminte au fost descoperite. Unul se pare că avea chiar doi ocupanți.
În morminte s-au găsite boabe de fasole, soia și chiar nuci. Mormintele, elaborate în vată minerală de culoare galbenă au căpătat o culoare maronie asemeni ocupantului. În orice caz, contrastul era evident și așa. Poziția șobolanilor nu diferea la fiecare tomb, unii își mușcaseră coada chiar, semn al unei otrăviri puternice. Lupta pentru putere n-a contenit, asasinatele s-au ținut lanț; în toate, zeul numit om a momit cercetașul, care a dus otrava în sânul propriei comunități.
În final, în podul vechi, pe care-l credeam populat cu zâne, ale căror zgomote ni se păreau diafane, s-a arătat a fi cu șobolani care tropăiau la fiecare înmormântare celebră. Mormintele au fost datate de la începutul mileniului, asta după tipul de vată minerală folosit pentru mumificarea lor.
Eşti atât de scriptural în povestea despre zânii din vremea podului, Scorchfield, şi eu atât de vizuală, şi numai imagini de-o cruzime înfricoşătoare am în faţa ochilor de parcă aş trăi spaima nopţii cu zâni mişunători fremătând dezgustător. Glumesc.
RăspundețiȘtergerePovestea despre zân nu putea să se sfârşească decât aşa, era singurul deznodământ posibil, cel de după venirea zeului-om.
Să mai scrii de-astea, poveşti pentru înspăimântat copiii dinăuntru adulţilor. Iar glumeam.
Camelia
RăspundețiȘtergerePraful ce se depune datorită timpului este fin, cel ce șterge acest praf, o face cu o mare brutalitate.