Este cunoscut bancul ce pomenește de cei doi călugări care s-au dus la stareț și l-au întrebat dacă au voie să fumeze. Anii petrecuți în monahie, oarecum le dădea voie să ceară ceva. Starețul i-a luat pe rând la interviu dorind să afle de unde venea coincidența, multiplul. Nu a aflat nimic, în schimb unuia i-a spus că are voie și celuilalt că n-are voie.
După interviu cei doi s-au întâlnit din nou, și fiecare avea alt răspuns. Unul dintre ei, nu contează care, a întrebat: tu ce i-ai spus ?
- Eu l-am întrebat pe stareț; dacă am voie să fumez în timp ce mă rog?
- Și?
- Mi-a spus că-i păcat și că nu-mi dă voie. Dar tu?
Primul ce a întrebat a răspuns:
- Eu l-am întrebat dacă în timp ce fumez îmi dă voie să mă rog la Dumnezeu?
- ...
- Mi-a răspuns că am voie să mă rog oricând, chiar și când fumez!
“Să nu te izolezi de lume. Nu-ţi ratezi viaţa când o pui in lumină. Tot efortul meu, în toate situaţiile, nenorocirile, deziluziile, se îndreaptă spre reluarea contactelor. Până şi în tristeţea asta din mine, câtă dorinţă de iubire şi câtă beţie chiar şi-atunci când nu văd decât o colină în aerul serii. ... Esenţialul: să nu te pierzi şi să nu pierzi ceea ce, din tine, doarme în lume.” Albert Camus, Caiete
Apoi da, dintre cei doi doar unul avea atitudinea gravităţii genuine, celuilalt rămânându-i în esenţă inaccesibilă.
RăspundețiȘtergereDacă nu-i Anna, atunci sigur este Caiafa! :)
RăspundețiȘtergere