La fiecare ciocan ce cădea cu o precizie centimetrică pe curba ce va descrie mai târziu secțiunea vasului de cupru, zgomotul icnea și părea că se ascunde. Odată vasul încheiat, volumul a prins să vorbească despre cele trăite cu milenii înainte. Vasul se năștea astfel în periferiile Damascului ca un lucru domestic, util și prins în domeniul casnic asemeni cănii sau farfuriei. Vasul a început să vorbească de pe vremea când a fost o cingătoare, zăbală de cal sau chiar ornament de scut. Este necesară doar o acuitate sonoră medie pentru a înțelege cele relatate:
≪...Sanherib înaintea bătăliei de la Chalule dă următoarele ordine: „atacați ca o vijelie puternică împotriva dușmanului înainte și pe laturile sale”. După victorie „pune să se taie gîturile dușmanilor ca acelea ale oilor și tăiați viața lor ca un fir” „Ca o ploaie torențială s-a scurs sîngele dușmanilor pe cîmpul de bătălie”, astfel că armăsarii ce galopau înotau ca într-un rîu de sînge, iar roțile carului regal se încleiaseră de sînge. Cu trupurile vrăjmașilor a umplut tot cîmpul de luptă, le-a tăiat membrele sexuale și mîinile toate.
[...]
Cei asediați se apărau cu săgeți, pietre, făclii aprinse care urmăreau să dea foc mașinilor de război, apoi cu lichide fierbînde (untdelemn, bitum, apă fiartă etc.) Cînd însă hrana cetății asediate era epuizată, iar apărătorii de pe ziduri uciși cu toții, atunci apăreau pe ziduri femeile care lamentîndu-se cereau milă cu mâinile ridicate.
Orașele cucerite „erau nimicite, arse și preschimbate în mormane de pământ și în ruine”, după expresia multor inscripții asiriene, pomii fructiferi și smochinii erau tăiați și tot teritoriul din jurul cetății era presărat cu salpetru sau cu sare spre a împiedeca creșterea plantelor.
Ca simbol al cuceriri depline, regii Asiriei - înfăptuind o acțiune magică -luau puțin pămînt din orașul cucerit pe care îl îngropau la poarta capitalei lor. Toate vitele, ca și bogăția orașelor învinse erau răpite și scribii însemnau cu toată acribia posibilă întreaga pradă luată.
[...]
Dușmanii asirienilor, odată învinși, erau tratați cu o cruzime care depășește orice închipuire, și orientaliștii moderni au scris despre asirieni că sînt „un popor de o monstruozitate indicibilă”.
Regii prinși prizonieri erau aduși în capitala asiriană unde erau obligați să tragă carul triumfal al biruitorului lor. Apoi li se punea un inel în nări sau în buze și erau trași cu o sfoară, sau erau așezați la poarta principală a orașului asirian într-o cușcă spre a fi batjocoriți de popor. Rebelii (și rebeli erau toți regii dușmani de vreme ce regele Asiriei se socotea împărat al Universului) erau pedepsiți cu mutilarea; li se tăiau picioarele și mîinile, nasul și urechile, li se crăpau ochii, li se tăia limba. Pedeapsa obișnuită a delicvenților era tăierea capului și tragerea în țeapă.
Salmanasser III pune să fie uciși prin ardere în foc băieți mici și fetițe. Alți dușmani erau jupuiți de piele vii și pieile lor erau întinse pe zidurile orașului lor. Capetele celor uciși erau tăiate și strînse în piramide de capete sau atîrnate de crengile arborilor fructiferi ca trofee. Întotdeauna scribii însoțeau armatele pentru a înregistra numărul capetelor tăiate.
Locuitorii orașelor cucerite care scăpau de baia de sînge erau duși ca prinși de război în Asiria, bărbații cu cătușe sau legați cu frînghii, sau obezi la gît. Femeile și copiii mergeau nelegați dar adesea trebuiau să poarte roabe. În noua lor patrie prinșii de război trebuiau să presteze munci de corvoadă și să clădească pentru regii Asiriei marile lor construcții.
În defensivă însă, acest popor atât de crud și de sîngeros nu putea să reziste mult timp. Desigur cetățile asiriene asediate de mezi au putut opune un timp oarecare rezistență, - astfel urme de lupte au putut fi decelate înaintea ruinelor zidurilor orașului Assur -dar după ce asediul efectuat de mezi a folosit inundația care a acoperit o parte din oraș, orașul Assur ca și Ninive și Kalah, au căzut fiind cucerite de mezi.
Cînd Xenophon cu cei 10.000 de ostași greci au trecut prin aceste locuri după 200 de ani nu mai exista nici urmă din aceste cetăți și el n-a bănuit măcar prin ce locuri istorice a trecut cu armata sa.
[...] ≫ *
__________
*Constantin Daniel, Civilizația asiro-babiloniană, ed. Sport-turism, 1981, pag.143-145.
Am auzit în vas păstrătoarele suferinţe mute.
RăspundețiȘtergere