Cromatica disperată

Munții Țarcu

Un pui de rață, lăsat pe spate, vâslea liniștit deasupra norilor dând din aripioarele lui pufoase.
Sub el, în planul apropiat, capete de animale carnivore priveau cerul cu fața în sus.
Am văzut mâini disperate care reușeau să scoată din nori doar antebrațele cu degetele răsfirate, apucătoare de albastru.
Un dragon se mișca greu deasupra munților, oprind toată mișcarea meteorologică cu solzii lui întunecați.
Munții nu mai au acum nici o importanță, când deasupra lor totul este atât de viu, de fantastic și de impresionant.
„Iată munții!”
„Ce dacă...”
Se întâmplă în noi această reflecție de fiecare dată după ce am citit din vechii clasici, ca mai apoi să citim facturile primite prin poștă sau e-mail, valorile înscrise sunt înspăimântătoare, enorme.
„Ce dacă...”
 Cioran mă ajută:
≪Un lucru care dă încredere: disprețul lui Diogene pentru Platon.
(Diogene înțelesese; Platon, nu. Cinicul era un înțelept; „divinul”, nu.)≫ *

_______________________________

* Cioran, Caiete III, Humanitas, 2010, pag.252.