Akropolis, Propilaya, Athina, Greece |
Ori lucrurile nu stau chiar așa și nici visul nu reușește să-și propage reușita sau coșmarul. Cel puțin jumătate din visători își uită visul, cealaltă jumătate speră doar câteva secunde. Odată trezit, cel ce-și amintește visul nu face din acesta un parcurs al zilei. Doar o mică parte reușesc să se mire de vis și/doar povestindu-l să și-l aducă aminte mai bine, mai evoluat și chiar mai bine decorat. Conștientul lucrează.
Dacă ar fi să alăturăm, unei date precise; simboluri, care nicidecum nu ar defini perioada, ne-am da seama că totul este valorificat spre o definiție. Definiția nu există, ea la rândul ei este urmare a tuturor lucrurilor ce încearcă să o definească, să o înconjoare.
Putem vedea un tablou renascentist și să-l definim ca fiind contemporan doar datorită necunoașterii parțiale. Știm și ce-i una și ce-i cealaltă, dar nu mai știm depărtarea, distanța, așa apare vidul. Nu-i greu să vedem un film și dă ne dăm cu părerea asupra modei, mai ales asupra acelei vintage. Aflăm mai târziu că filmul mut a încetat acum aproape un secol (aproape). Discuții, păreri, ipoteze pot apărea imediat asemeni legii nelegiferate și mult discutate.
A visa altundeva este forma ideală de autoconstrucție, nu de autocunoaștere. Faptul că visezi la un alt mediu te face să fii mai puțin darnic cu alții și mai introspectiv cu cheltuiala proprie. E timpul să-ți zidești propriul domeniu, chiar dacă are numai zece metri pătrați. Nu-i o celulă, este originea de unde unghiul cunoașterii poate avea cel puțin un sfert din sferă. Ori sfera este totul.
Fiind pe un câmp, cu cerul asupra mea, văd doar o jumătate de sferă -văd asta mișcându-mi capul de colo încolo. Având poate numai zece metri pătrați, zidiți cu cărți și cu acele tehnologii contemporane -una din ele fiind doar televizorul sau monitorul, văd poate doar un sfert. Este atât de mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc