Râul curgea vijelios. Nici o piatră nu-i stătea în cale. Apa străvezie la mal, purta culoarea unei rele dorințe. Tepe a spus atunci că el nu va bea apă niciodată din râu. A băut. Asta-i altă poveste; cum a scris Herodot.
Tepe încearcă dealul. Într-o vale începe a săpa. Sapa de fier se opintește și crapă felii mari de țiglă. Tepe le scoate încet și le pune de-o parte. După mai mult de un cot, Tepe dă de pământ umed și lipicios. Tepe este fericit.
Tot ceea ce a găsit Tepe ca fiind pământ a fost pus deoparte, restul dus acasă, dus acolo unde trebuia să construiască o casă.
Fii lui Tepe au păstrat cu sfințenie tăblițele de lut. Astăzi ele fiind în colecții particulare. Tepe a găsit un izvor. Din acel izvor toată familia sa a trăit și s-a înmulțit. Astăzi datorăm lui Tepe celălalt izvor, cel înscris și încifrat. Tepe a dat drumul mitului pe care Ghilgameș l-a prins, astfel scriind acum unul din epilogurile romanelor ce l-au înfățișat pe Tepe, nici nu mai știu care, nu mai știu dacă nu cumva Tepe este Enkidu, sau chiar Ghilgameș, de parcă asta ar conta. Am înțeles că totuși contează pentru unii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc