Întrevedere

-Pentru că nu știm cum se naște sunetul,

presupunem că un cuvânt este mai scurt

dacă este șoptit decât dacă este strigat.

-Poate, cu siguranță că numai cel care îl aude

ne poate spune asta.

Dialoguri presocratice netraduse

Am fost invitat. Toate demersurile mele au dus la bun sfârșit dorința unei întrevederi. Nu voi fi primit în salon și nici la mansardă, grădina va fi locul dialogului. Frigul de afară sper să nu devină mai aprig. Grădina moartă, lipsită de culorile vieții, va fi pentru un timp decorul desfășurării emoțiilor noastre vorbite. Doamna M și-a dat acordul în măsura unui singur subiect, ar putea fi doar o relatare, o amintire. Nu cred că aș putea să mă regăsesc într-un astfel de subiect, de aceea -în lipsa spectacolului care-l fac amintirile cu iz de grandoare, voi fi mai rapid și mai introspectiv. Nu văd paloarea vie în povestea eroică a unui om în viață, a unui eveniment în care el se decupează clar. Lipsa oricărei interpretări ulterioare duce la căutarea unor martori și auzindu-i apoi pe aceia povestea devine o mare păcăleală.

Așadar ne aflăm în grădină, lângă noi un bazin gol ține de ecou, un piedestal în mijlocul lui ține o statuie, nu încerc să ghicesc ce reprezintă. La o masă de fier forjat, două scaune tremură de frig. Mă așez, apoi mă ridic, un domn îmi dă o pernă din burete, îmi pare că mi se lipește de fese. Apoi, iar mă ridic, pentru ca doamna să se așeze. A venit în urma mea fără ca eu să fi simțit asta.

Mă privește lung -cred că știe aproape totul despre mine, mă domină.
- Vreau să mă asigurați că nu vom discuta astăzi despre amintiri, despre gloria unor vremuri, despre gloria mea.

- Vreau la rândul meu să vă asigur că vom discuta numai despre amintirile mele, și m-am speriat imediat de spusele mele.

- Ce vă face atât de interesat să fiți interesant să vă povestiți trecutul?
- Doar farmecul că am avut parte de o copilărie fericită.

- Este un lucru rar în ziua de azi?
- Nu, nicidecum, dar este fericirea mea pe care vreau să v-o împărtășesc.
Într-un timp scurt am lămurit câte frunze mai avea pomul din spatele ei, nici nu era nevoie să număr. În schimb mă bucuram că această întrevedere îi stârnea curiozitatea și dacă aș fi așteptat mai mult era sigur că se va ridica... A făcut un semn domnului ce m-a condus prima dată pe mine. Transpiram. Am luat inițiativa.

- Am furat o scrisoare când eram de vârsta școlară, poștașul o pusese pe cutiile poștale ce erau lipite una de alta din casa scărilor, neștiind cui era adresată, negăsind destinatarul.
- ...
- N-am deschis-o niciodată. Este talismanul meu.
- Ați făcut un lucru necugetat, fiind copil, bineînțeles că vi se iartă, dar datorită acestei fapte, un lanț a fost rupt.
- Ar trebui să caut poate destinatarul, dar cum pot face asta fără să deschid scrisoarea?
Doamna M mă privi îndelung, sosi domnul cu o pătură groasă și o înveli bine. Eu deja tremuram de frig numai la vederea mițoasei.

- Doriți să beți ceva? Avem, ceai, lapte...
- Vreau o vodcă, și mare dacă se poate, aduceți și sticla, sau mai bine nu, poate mai faceți un drum, vă mai încălziți, eu nu pot încă; l-am interpelat eu pe domnul bun la toate.

Ieșirea mea verbală o făcu să zâmbească. Mi-am închipuit și nu a fost nevoie de atâta închipuire, când știam cât de frumoasă a fost femeia asta. Și este și acum.

- Pentru a afla ce se întâmplă pe pământ, zeii se metamorfozau în cele create de ei, lucrul acesta era extrem de simplu având în vedere că tocmai ei proiectaseră totul.
- Vă referiți la zeii antici greci? am întrebat eu repede.
- Nu numai, lumea este creată de o ordine exterioară ei, altfel n-ar mai exista interiorul.
- Ar trebui să fiu scrisoare deci, ca să-mi dau seama cui era adresată; dar pot asta?
- Acum este mai greu, atunci erați copil, prea mic, prea gingaș pentru a da piept cu dorințele oamenilor.
- Și dacă vă spun, acesta fiind secretul meu, că am ținut un jurnal, cu numele tuturor locatarilor, cu copiii lor, cu faptele lor, cu numerele de la mașină (aveau pe vremea aceea același tip de mașină), cu locul unde locuiau, cu... aproape totul.

- Domnule, dumneata vrei să mă intrigi, în fața unui asemenea jurnal polițist, nimeni nu poate face față!
A venit vodca. Pahar înalt, lichid trei sferturi, restul, până sus, gheață. M-am uitat sus și el se uita jos. „Ai ceva cu mine?” am gândit repede.

- Pot să doresc și o cafea? Am nevoie de-o linguriță.
Doamna zâmbi a doua oară și felul acesta de manifestare mă îmboldi să continui repede. Am băut ceva repede, noroc că gheața nu reușea să se topească.

- Am o hartă, nu o am cu mine, este prea mare pentru a fi transportată, ea explică jurnalul... sau invers?! adevărul este că mi-am pierdut ani din viață dezvoltând himera.

- Chimera, ființă mitologică antică grecească, origine ambivalentă; numai că zeii au mai reușit să se strecoare în conștiința noastră, în schimb titanii au murit demult. Vreți să reinventați felul eroic al cunoașterii?

Doamna M avea dreptate, întindeam o cursă, poate încercam să leg ceva, niște subiecte, simboluri, și dacă mă rătăcesc acum?

- Un labirint în care harta să fie felul de a reuși, de a cunoaște, de a ști. Este adevărat că ne trebuie un fir. Ne trebuie și o stare, indefinită... am luat o gură de vodcă cu bucăți de gheață pe buze.

A venit cafeaua. Cu lingurița am scos repede cuburile de gheață din paharul de vodcă. Am dat cafeaua repede pe gât. Era deja rece. M-am uitat în sus. Nu mai era nevoie, știam totul, știam cum vine furtuna, numai din privire știam totul.

- Continuați...
- Când povestesc, pun pe ascultător să privească într-o lunetă defectă, într-o optică a neprevăzutului, totul neclar și mărit, detalii multe și absența coeziunii.
- Cred că întrevederea noastră se termină aici, totuși am să las loc de următoarea.