duminică, 19 februarie 2012

Absența

În spate sus, în alb, Vârful Țarcu, cu 2190 metri ascunși

Păduri inundate de alb ce ascund cu greu negrul

Filosofia simplă a triunghiului


În aceste imagini, neprelucrate, așa cum ochiul digital defect analogic le-a văzut; eu m-am regăsit.
O regăsire în absență: căci acesta este titlul. Așa cum am plecat în a-mi aminti, așa m-am dus în a obosi.
Cum drumul pe telescaun durează 45 de minute, timp în care nu numai că poți spune o poveste, dar poți să o inventezi, să o retușezi, să o ții minte mai apoi, ca mult mai târziu să o scrii.
Așa că acum voi scrie „Povestea păsării ce a găsit un ban de aur”. Această poveste se datorează priveliștilor care mă înconjurau, a absenței (confuze) a oricărei forme de viață, a urmelor pe care zăpada le mai păstra încă și mai ales, a unui ban de aur pe care l-am văzut.


Se face că; într-o țară îndepărtată, plină de munți înalți, de văi adânci și vânturi dese, era un castel. În jurul acestui castel, de pe vârful înalt al unui munte, unde stâncile abrupte formau de fapt zidul și, undeva printre aceste stânci creștea o salcie. Nu se știe cum a ajuns o salcie să crească în acest mediu ostil, în care nici măcar bradul nu reușea să se înalțe. Cineva povestea despre o pasăre ce a adus într-o primăvară scurtă, o rămurică verde, care, poate din nimereală, a căzut între stânci acolo unde trebuia.


Regele ieșea în fiecare dimineață de vară foarte scurtă să admire răsăritul foarte târziu al soarelui. Această plimbare aerială și matinală îi dădea un respect de sine, felul în care își privea probabil tatăl ceresc, sau lumina, sau contrastul imediat dintre alb și negru, felul acesta s-ar putea să nu-l știm.


Când salcia s-a înălțat, suficient de bine, regele, în diminețile târzii ale verilor târzii, n-a mai putut să vadă bine, răsăritul soarelui. Atunci, cuprins de-o furie, a dat poruncă să se taie salcia, pentru a se întregi orizontul sau, felul său de-a privi răsăritul, fel pe care cum v-am scris și mai sus, n-a fost încă descifrat.


Salcia a fost tăiată, stânca a plâns, o crăpătură s-a ivit în zidul natural, mai jos un izvor a început să curgă. Slujitorii, viteji neîntrecuți și-au deplâns soarta de-a fi - chiar dacă numai un timp scurt, soarta de-a fi gâde.


În limpezimea orizontală, lăsată de fierăstrău, de priponeala metalului în lemn, un cavaler a găsit a priori (a prioni), o monedă de aur. Regele a rămas uimit, a chemat pe cei care au tăiat salcia, a dorit trupul lemnului doborât. A vrut să vadă -ceea ce a fost salvat din foc în ultima clipă, corpul înnegrit și ciopârțit ce amintea de salcia maiestoasă care, printre frunzele sale (asemănătoare măslinului) arunca lumina soarelui într-un fel nemaivăzut. Trup ireal ce acum se ivi pe-o pătură roșie în fața tronului.


Regele, oarecum hipnotizat, sedus de forma ondulatorie, văzu o gaură, un cerc mai negru decât lemnul ce-l înconjura, o urmă a unui cuib de pasăre ce a cioplit în salcie locuința proprie. Atunci regele se aplecă să se uite mai atent la ceea ce nimeni poate nu observase. Și cum regele se apropie tot mai mult și ochiul său dorea să se uite în cuib, deodată gaura s-a deschis și l-a înghițit pe rege. Și gaura s-a tot deschis până când muntele și-a prăvălit zidurile, care mai departe s-au împrăștiat de-a lungul unei câmpii imense. Acolo, oamenii, care trăiesc și astăzi, visează o dată pe an cum o pasăre vine și plantează un copac. Copacul crește, și crește și în umbra lui, banul de aur, mult dorit de regele mitic, nu mai are putere, astfel, ei mai pot să supraviețuiască încât să caute un munte.

16 comentarii:

  1. ma intrebam unde ai disparut...
    acum am inteles ca ai gasit necautata salcie...
    frumoasa povestea in tristetea ei...
    foarte vii imaginile create de tine...foarte vii cuvintele tale...

    ultima fotografie este deosebita...padurea pare toata o unduire...

    RăspundețiȘtergere
  2. dragă surioară,

    am citit, înainte de a pleca, un ultim comentariu, la postarea în care eu îmi declaram frăția de sânge, vedea dintr-un neant; dar nu nu mi-a plăcut! Am dorit să trag îndată o săgeată apollinică în inima neștiutorului, dar m-am abținut, știam că acea săgeată te va răni și pe tine; prin reflexia absenței celui care nu știe ce poate provoca bântuind virtualul.

    Acum, privind în spate, scriu că abținându-mă am făcut bine și abia aștept să mai postez poveștile mele, citite cu drag de către tine! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. ma va rani "si pe mine" si...pe mai cine?
    esti din ce in ce mai eretic pentru mine...poate ca de asta am perceput ultimul tau comentariu de la postarea trecuta ca pe o ghilotina...doar ca uitasem de ea :)

    ai facut bine ca mi-ai amintit chiar daca nu asta ti-a fost intentia...
    o sa-ti citesc povestile pentru ca imi place ceata care le inconjoara...dar ma voi abtine de la a mai spune cuvinte :)

    RăspundețiȘtergere
  4. texturi texturi texturi interesante, misterioasă atmosferă în ele şi-n eternul vis care incepe cu eternul prezent "Se face că"...
    iată cum generează absenţa spaţiu şi timp...

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte misto si cam... aberantastica. BRA-VO!

    :)

    RăspundețiȘtergere
  6. pandhora
    nu era vorba de ultimul tău comentariu :)
    cel cu ghilotina chiar mi-a plăcut!

    nu sunt „eretic”, poate ermetic! :)

    RăspundețiȘtergere
  7. ioana geacăr
    cred că oboseala drumului este de vină :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Liviu Drugă

    mi se trage de la faptul că am văzut prea mult alb-negru! :)

    RăspundețiȘtergere
  9. scuze...ermetic am vrut sa spun...dar eram somnoroasa...acum am vazut ce am scris...o sa ma las de scris cuvinte :))

    RăspundețiȘtergere
  10. Și pe mine m-a revoltat!

    Suspendarea, ce loc ideal pentru făcut povești. T.

    RăspundețiȘtergere
  11. pandhora

    și eu eram adormit
    de fapt am vrut să scriu „eremit”!

    :)

    RăspundețiȘtergere
  12. super. ce mi-o salcie ce mi-e un maslin virtual! una dintre amintirile mele placute este legata de orasul marin cu turn alb si arc al lui galeriu (cel dintr- mama daca!) facut cadou de alexandru sorei sale. acolo am cumparat contra a 5 euro un tablou facut de un "zugravos" (nu stiu sa scriu in greceste) cu o barca pe mare. daca il priveai indelung incepeai sa vezi multe forme (proteiform), astfel incit nu mai puteai sa faci diferenta intre realitate si imaginatie. din pacate tabloul s-a pierdut. ma bucur ca "te-ai reintors".

    RăspundețiȘtergere
  13. silvana

    Cred că revolta a început odată cu întoarcerea acasă! :)

    RăspundețiȘtergere
  14. Anonim
    Trebuie să recunosc că nu am fost deloc în Thessaloniki, știu de Turnul Alb din fotografii.
    Te poți pierde-ntr-un tablou! :)

    RăspundețiȘtergere
  15. nu vei fi niciodata un pustnic :)
    in Tarot Eremitul - Pustnicul este cautatorul cu rabdare al cunoasterii...atuul lui este timpul :)

    RăspundețiȘtergere
  16. era să uit,
    sigur că nu sunt pustnic
    aş minţi prea frumos! :)
    iar timpul, ce e timpul?!

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc