În desiș - prezentare de L. Hanu

Torii Kiyonobu -Three actors;  Nakamura Denkurō, Katsuyama Matagorō and Arashi Kiyosaburō

Hosoban 30.4 x 15.5

Tan-e

Published by Nakajimaya Isaemon

c. Hōei 5-6 (1708-1709)

          ≪ ÎN 1951 filmul lui Akira Kurosawa, RASHOMON, își începea spectaculoasa carieră internațională cu „Leul de Aur„ obținut la festivalul de la Veneția și cu premiul pentru „cel mai bun film străin”, decernat de critica americană.
            Odată cu el, era descoperită de marele public arta contemporană japoneză, filmul constituie un mijloc de persuasiune infinit mai eficient decît bibeloul sau acuarela. Paradoxal, însă, ceea ce occidentalii au resimțit ca fiind specific japonez, exotic, impregnat de simboluri criptice - inclusiv jocul inedit, cu gesturi largi și bruște, al actorilor -, criticii japonezi au condamnat ca fiind „o copie neîndemînatică a realismului occidental”!
            Și totuși, abia Rashomon a deschis calea unui dialog cultural mai profund; diferențele majore de civilizație, tip de gîndire, de raportare la univers, viziune etc. dintre Europa și Japonia ar fi rămas la fel de greu surmontabile dacă Akira Kurosawa nu ar fi avut inițiativa - înscrisă într-un proces amplu de deschidere a culturii extrem-orientale - unor anchete prealabile efectuate în țările europene de specialiști japonezi și referitoare la gustul publicului, la capacitatea de a înțelege, simbolurile orientale. Pe baza acestor anchete, el a intuit exact limita insesizabilă la care uimirea seducătoare se transforma în snobism excentric sau refuz datorat incapacității de comprehensiune. Și nu a depășit acea limită, asumîndu-și riscul de a fi dezaprobat de compatrioți pe motiv că ar fi alterat specificul național.


            Operă de referință în cinematografia mondială, Rashomon nu numai că a deschis drumul creațiilor japoneze spre occident, dar a și impus, pe plan național, un anume stil de realism, mai atenuat, cu simboluri mai puțin compacte și aglomerate și cu un joc al actorilor mai apropiat de normele occidentale decît de cele ale teatrului clasic japonez.
             Acțiunea filmului se petrece în sec. VIII, pe cînd războiul civil făcea ravagii în Japonia. Sub ruinele porții Rashomon de pe drumul spre orașul sfînt Kyoto, se adăpostesc trei năpăstuiți ai soartei: un tăietor de lemne, un servitor și un preot buddhist. Ultimii doi, încă puternic emoționați, povestesc ce s-a întîmplat cu puțin înainte: capturarea lui Tajumaru, un celebru bandit care a violat o femeie sub ochii bărbatului ei. Și, rînd pe rînd, banditul, femeia, și soțul ne înfățișează același fapt, fiecare din propria perspectivă și, natural, punîndu-se pe sine - cu o naivă sinceritate - într-o lumină favorabilă. În final, tăietorul de lemne oferă propria versiune, poate (dar cine știe?) mai senină.
            Valoarea filmului rezidă în măiestria scenariului, atmosfera, perfecțiunea tehnică a realizării (ritm, mișcarea camerei, specularea luminii), jocul actorilor - în rolul banditului: Toshiro Mifune.


            Un merit însemnat revine nuvelei lui Ryunosuke Akutagawa, În desiș, aflată la baza scenariului. Autorul, care s-a sinucis în 1929 la numai 30 de ani, oferă o mostră de finețe a tușei psihologice și de tensiune extrasă din maxima concentrare și sugestie. Nuvela e socotită o filiație directă a scrierii lui L. Pirandello, „Fiecare cu adevărul lui”.
            Simbolul porții Rashomon, deschise spre pacea sperată a orașului sfînt, apare doar în filmul lui Kurosawa. ≫

L. Hanu, Almanah România Literară 1988, pag.257.

În postarea precedentă este nuvela „În desiș” de  Ryunosuke Akutagawa.