Amintirea celui ce trece sau a celui ce vine?

M-am îndepărtat constant de cauzalitatea evenimentelor ce-mi radicalizează poezia înțelegerii lumii.
De aceea am împrumutat linia silogismelor ce-mi petrec viața în confuzia dorințelor lumii.
Ori titlul de mai sus, nu asta sugerează?


Amintirea este privită de cei mai mulți ca un film, ca o trecere, o derulare a unor evenimente petrecute - o cât îmi place verbul a petrece -; în felul acesta despărțirea - de amintire, nu devine radicală, nu se uită, ea va mai petrece și în viitor, sigur va mai petrece, o altă întâlnire cu realitatea de zi cu zi, sigur unii vor spune atunci că este doar un vis, că au uitat.


Acum eu doresc să vă scriu despre amintirea care vine, despre cea care trece prin tine, cea care te sufocă, care nu îți mai dă drumul, rămâne agățată de prezent, te înfruntă.
Amintirea care își face loc, și asemeni unui virus informatic se propagă în toate acțiunile realității cotidiene, devine perturbatoare, acaparatoare.
Ce facem ?


Cine-i vinovat? cel care trece sau cel care vine?
Răspunsul îl găsim în imagine, căci ea ne bântuie, ea ne zboară.
Răspunsul îl găsim în atitudine, în atitudinea noastră, oare a cui?
Mai târziu când treburile intră spre rezolvare ne vom aminti de întâmpinare.
Cea mai frumoasă amintire va fi cea în care am întâmpinat-o, tot pe ea, amintire.
Acum ea - amintire, cea care venea, se va petrece, odată cu noi.