marți, 7 februarie 2012

CUM A AJUNS ÎN SFÎ(Â)RŞIT „LUMEA ADEVĂRATĂ" O FABULĂ

http://www.kawaikittens.com/
Istoria unei erori 
de Friedrich Nietzsche


1. Lumea adevărată, accesibilă celui înţelept, celui evlavios, celui virtuos — el trăieşte în ea, el este ea.


(Cea mai veche formă a ideii, relativ înţeleaptă, simplă, convingătoare. Parafrazare a propoziţiei: „Eu, Platon, sunt adevărul".)


2. Lumea adevărată, inaccesibilă în imediat dar promisă celui înţelept, celui evlavios, celui virtuos („celui păcătos care ispăşeşte").


(Progresarea ideii: ea devine mai rafinată, mai gingaşă, mai insesizabilă — devine femeie, devine creştină...)


3. Lumea adevărată, inaccesibilă, nedemonstrabilă, de nepromis, dar chiar numai închipuită fiind — o mângâiere, o îndatorire, un imperativ.


(Vechiul soare, în fond, dar răzbătând prin ceaţă şi scepticism; ideea ajunsă sublimă, palidă, nordică, königsbergiană.)


4. Lumea adevărată — inaccesibilă? Oricum, neatinsă. Şi neatinsă fiind, e şi necunoscută. Prin urmare nici mângâietoare, nici mântuitoare, nici implicând o îndatorire: la ce îndatorire ne-ar putea supune ceva necunoscut?...


(Zori cenuşii. Cel dintâi căscat al raţiunii. Cântatul de cocoş al pozitivismului.)


5. Lumea „adevărată" — o idee ce nu mai e de nici un folos, nemaiavând nici măcar caracterul unei îndatoriri —, o idee ajunsă nefolositoare, superfluă, prin urmare o idee infirmată: hai să lichidăm cu ea!


(S-a făcut ziuă; micul dejun; bon sens şi voioşie au revenit; roşeaţa de ruşine a lui Platon; lărmuială îndrăcită a tuturor liber-cugetătorilor.)


6. Lumea adevărată am lichidat-o: Ce lume a mai rămas? Cea aparentă, poate?... Dar nu! Odată cu lumea adevărată am lichidat-o şi pe cea aparentă!


(Amiază; momentul celei mai scurte umbre; sfârşitul celei mai lungi erori; punct culminant al omenirii; INCIPIT ZARATHUSTRA.)


Friedrich Nietzsche, Amurgul idolilor, Humanitas, 1994-2008, pag.39

6 comentarii:

  1. da, frumoasa muzica. apropos de subiectul care a suscitat atitea discutii mi-am adus aminte ca exista o carte a lui kandinsky despre sunet si culoare. n-o am. se pare ca nu este tradusa in romaneste. ar putea fi o editie limitata. oricum n-o pot citi pentru ca-mi lipsesc abilitatile muzicale pentru a o intelege.

    da, dar parca suna mai bine la coarde - pian, etc. adica tot apollo

    RăspundețiȘtergere
  2. Kandinsky prefăcea într-un joc elaborat de culoare ceea ce alții nici nu visau. Despre sunete, se spune că nu se prea aud în vis, sau nu ni le amintim din vis.

    RăspundețiȘtergere
  3. kandinsky era un matematician ingenios care a prins "trenul" arhitectilor - artisti ce urmau sa devina bogati in viata. pentru ca s-a apucat de pictura la 30 de ani nu mai putea sa-si dezvolte abilitatile unui pictor clasic. de fapt toate curentele de la inceputul sec XX si-au transpus ideile in practica intr-un fel sau altul. sa-l luam pe seurrat - pointillismul - viitoarea "pictura" computerizata in pixeli de sec XXI.
    n-am nteles chestia cu sunetele si visul: la ce sunete te referi. eu de ex imi aduc aminte ce se vorbea in vis, etc, etc

    RăspundețiȘtergere
  4. Mesajul rămâne tot timpul, sunetul dispare, la fel culoare, la fel orizontul, la fel realitatea, informația merge mai departe, este recurentă, se autocorectează.

    RăspundețiȘtergere
  5. imaginea este cumva....patrunzatoare.
    este absolut fabuloasa !
    as putea s-o privesc la nesfarsit far asa ma satur....

    RăspundețiȘtergere
  6. cristina,
    Cred că are legătură cu Alice, cea dintr-o țară imaginară, țară care acum este pe moarte: o țară virtuală pe moarte!
    Mai cred că imaginea are legătură cu cele scrise de Nietzsche.

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc